Asupra acestui lucru a atras atenția Președintele
PCRM, Vladimir Voronin, pe parcursul
discuției întreținute cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, James
Pettit.
În cadrul întrevederii, părțile au
discutat asupra actualei situații politice și social-economice din țară.
Vladimir Voronin a menționat că
intensificarea propagării unionismului trezește îngrijorarea și neliniștea
tuturor forțelor sănătoase ale societății. Declarațiile făcute întru susținerea
unirii cu România, sprijinite de consilierii locali dintr-un șir de localități
din țară, subminează principiile statalității moldovenești. Totodată, în urma
acestui fapt, din partea autorităților nu urmează nici o reacție. Nu urmează nici o
reacție nici din partea Procuraturii Generale și a Serviciului de Informare și
Securitate, deși îndemnurile de a renunța la propria suveranitate sunt o
încălcare grosolană a Constituție și ele trebuie să fie pedepsite conform
legii.
Totodată, Vladimir Voronin i-a amintit
interlocutorului său că deja a fost introdusă în practică ținerea în comun a
ședințelor de către guvernele celor două țări, că există decizia Curții
Constituționale cu privire la prevalarea Declarației de Independență asupra
Constituției, că în mod sistematic sunt semnate acorduri privind colaborarea
militară. Ultima invenție în acest sens a devenit inițiativa creării unui
batalion mixt moldo-român.
Se creează impresia că guvernarea în mod
special stimulează aceste spirite și îndemnuri la unire, pentru a distrage
atenția cetățenilor nemulțumiți și decepționați de la posibilele discuții
despre numeroasele probleme reale cu caracter social și economic.
Pe parcursul întrevederii, liderul PCRM
a subliniat și faptul că singura șansă a grupării guvernante oligarhice de a-și
păstra puterea și a evita răspunderea pentru furtul miliardului și alte crime
ale sale este desfășurarea alegerilor după sistemul electoral mixt.
Sunt foarte bine cunoscute metodele de
șantajare și presiune, precum și sumele de bani, datorită cărora numărul
primarilor din partea Partidului Democrat a crescut de la 287 pînă la mai mult
de 700. La fel cum sunt bine cunoscute și metodele prin care cele doar 19
mandate obținute de democrați la ultimele alegeri parlamentare „s-au
transformat” apoi în 54 de deputați în Parlament din partea PD, care de acum
alcătuiesc majoritatea parlamentară. Anume acestea sunt motivele din care
comuniștii continuă să insiste asupra revenirii la alegerile în baza sistemului
electoral proporțional.
În cadrul respectivei întrevederi, părțile au
supus discuției și teme legate de îndeplinirea de către Republica Moldova a
angajamentelor sale care decurg din Acordul de Asociere cu UE, de cauzele
eșecului reformei în justiție, de starea de lucruri privind reglementarea
problemei transnistrene, precum și alte chestiuni.
Serviciul de presă al PCRM
скачать dle 10.6фильмы бесплатно