Pe ce s-a construit minciuna «unui secol de la unire»?
Din perspectiva unei persoane neexperimentate s-ar părea că populația Moldovei și-a epuizat atît de mult ideea de statalitate, încît, benevol, renunță la ea în masă. Anume această concluzie poate fi făcută reieșind din multiplele informații despre faptul că localitățile Moldovei, una după alta, adoptă așa numitele declarații cu privire la unirea cu România.
Inițial au fost sate. Acum, a venit timpul unităților administrativ-teritoriale mai mari — raioanele. Așa deci, s-a declarat cu voce tare despre faptul că tot raionul Strășeni, în componență deplină, a renunțat la prezentul blestemat moldovenesc și este gata să-și găsească fericirea la sînul «patriei — mamă». Cum așa? O bucată imensă de pămînt, chiar din inima Moldovei a anunțat, practic, despre separatismul său aplicînd o lovitură serioasă orînduirii constituționale.
Haideți să ne clarificăm. Așa cum se știe, un raion este populat de oameni, cetățeni. Anume cetățenii, dacă e să credem Constituției, reprezintă sursa suveranității Republicii Moldova. Și iată că se constată că anume cetățenii nu au nici cea mai mică atribuție la adoptarea acestor «declarații» unioniste scandaloase. Cît în cazul satelor «care au jurat credință» țării vecine, atît și în cazul raioanelor. În cazul dat, Strășeni.
Iată cum s-a întîmplat totul. Pe 16 februarie 2018, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni. Nimic nu prevestea aceste surprize păguboase. Consilierii au epuizat ordinea de zi în care nu figura niciun fel de declarații unioniste și s-a adoptat decizia de a fi închisă ședința. Sa și declarat despre închiderea ședinței. Și iată că deja după asta, cineva din consilieri a propus să fie abordată posibilitatea adoptării declarației cu privire la unirea cu România.
În general, conform regulamentului, consilierii nu au voie să propună chestiuni suplimentare fără ca acestea să fie discutate, în prealabil, la începutul ședinței și, cu atît mai mult, după ce ședința a fost oficial închisă. Cu toate acestea, aleșii Consiliului Raional Strășeni au votat pentru această propunere. Ea a fost respinsă. Cu alte cuvinte, Consiliul Raional Strășeni nu doar că nu intenționa să voteze pentru «unire», dar și-a confirmat atitudinea negativă față de această idee respingînd propunerea de a pune în discuție această chestiune antistatală.
Însă, inițiatorul «unirii din Strășeni» nu s-a calmat. El a ocolit consilierii și, se pare, a găsit «argumente» suplimentare. În orice caz, 14 din 33 de membri ai Consiliului Raional Strășeni au fluturat o hîrtie de nimic cu îndemn trădător. Mulți dintre ei, din cîte se pare, se rușinau de moarte, înțelegînd, că participă la ceva absolut rușinos: ei nu și-au indicat nici numele, nici prenumele, limitîndu-se la semnături neclare. Pe parcursul a două-trei zile, lista semnatarilor a crescut cu încă 4.
În total, sub «declarația unirii» au semnat 18 din 33 de consilieri raionali. În titlurile, care au fost publicate atît în presa unionistă cît și cea pro-guvernamentală: «Raionul Strășeni a adoptat Declarația de unire cu România». Cam așa.
În realitate, aceste informații ar fi trebuit să sune în felul următor: «18 consilieri raionali din Strășeni au semnat declarația, încălcînd astfel legea, depășindu-și atribuțiile, comițînd un act de trădare a intereselor alegătorilor».
În realitate, istoria cu «unirea din Strășeni» trebuia să devină motiv pentru o investigație jurnalistică serioasă și interes sporit din partea organelor de drept. Pe acuzare de corupție politică. Pentru că, este evident că oamenii care, acum un minut, nici nu vroiau să includă chestiunea pe ordinea de zi, nu au putut să semneze declarația fără un «stimul» suplimentar.
De la sine înțeles, nici jurnaliștii și nici organele de drept nu vor căuta adevărul. Dintr-un motiv foarte simplu: acest proiect a fost inițiat și stimulat de guvernare. Guvernarea, care nu se mai satură de furat, a demonstrat în repetate rînduri că este dispusă să meargă la orice ticăloșie pentru a sustrage atenția oamenilor de la situația lor disperată. În afară de aceasta, astăzi, nimeni nu poate exclude faptul că în numele salvării proprii, de dragul garanției imunității personale și a ceea ce au furat, regimul, într-adevăr, ar putea merge spre varianta «unire».
Această guvernare nu are nici bun simț, nici Patrie, în schimb, are frică să poarte răspundere pentru crimele comise. Fotoliul de senator pe viață în «România unită» poate fi mai preferat de reprezentanții regimului decît detenție pe viață într-o închisoare din Moldova independentă.
Alexandr Boico
Secretul mainstream-ului unionist
Cum se trece ideea «unirii» prin consiliile locale
Toată presa proguvernamentală difuzează știri despre localitățile care și-ar fi exprimat dorința de a se uni cu România. Ca și cu toate celelalte, cei care doresc să semene discordie în țară, prezintă dorința drept realitate.
Așa cum spre exemplu în satul Capaclia, raionul Cantemir, acest fenomen s-a desfășurat în felul următor. Din cei 11 aleși locali, patru consilieri sătești — Busuioc Gheorghe (din partea PDM), Bahnar Pavel (din partea PDM), Stăzilă Ilie (a candidat din partea PLDM), Para Marina (din partea partidului Leancă) — au semnat așa numita declarație. Restul semnatarilor au fost angajații ai primăriei în frunte cu primarul și un pensionar. În acest fel, «declarația» semnată la Capaclia nu doar că nu este decizia consiliului sătesc, dar nici măcar declarația consiliului și, cu atît mai mult, dorința oficial documentată a locuitorilor satului.
Cu toate acestea, informația despre tendința unionistă mimată a întregului sat Capaclia a fost publicată pe site-ul actual. md, unde, pentru o mai mare convingere, a fost amplasată și o fotografie chipurile a locuitorilor satului pe fundalul unui tricolor desfășurat și baloane galbene. Numai că fotografia trezește o serie de întrebări. Teritoriul este înconjurat de blocuri multietajate (?), una dintre clădiri este în construcție... oare nu este un peisaj rustic tipic pentru Moldova noastră?
Mai cred că locuitorii satului Capaclia ar trebui să cunoască pe nume «eroii unirii». Numele consilierilor le-am menționat deja, precum și partidele din care fac parte, ceea ce indică foarte clar asupra organizatorilor și promotorilor ideii «unirii». Și nici pe departe nu este vorba despre PL, care doar strigă sus și tare despre unire, ci partidele de la guvernare în frunte cu PDM.
Restul numelor semnatarilor: Alexei Busuioc — primar, Rotaru Galina — secretarul primăriei, Florențu Gheorghe — viceprimar, Stăvilă Raisa — contabil șef, Mihaela Avram — lucrător social, Soltuz Tamara — colector de impozite și Sava Mircea — pensionar. Iată-i pe toți locuitorii satului Capaclia care visează la «unire», în timp ce conform datelor CEC, în Capaclia sînt înregistrați 1715 alegători. În total, satul este populat de 2140 de oameni, dintre care 2095 moldoveni și 16 români.
* * *
Cum nu ar fi, zombarea unionistă a populației Moldovei continuă. Iată încă un titlu tulburător: «Orașul Cimișlia a semnat declarația de unire cu România». Urmează textul: «Consilierii consiliului orășenesc Cimișlia au votat, astăzi, pentru semnarea declarației de unire cu România».
Deci, cine pînă la urmă — orașul sau consilierii orășenești? Răspunsul este foarte simplu. Declarația unionistă a fost semnată de 11 consilieri din 23. Totodată, autorii acestei informații nici măcar nu s-au obosit să comunice că această decizie nu are putere juridică și nu poate fi considerată decizia întregului consiliu orășenesc.
Și cine sînt semnatarii? Cinci consilieri din partea partidului lui Leancă, care au primit indicații direct de la el, doi consilieri din partea PLDM, doi din partea PL, și un consilier care a părăsit formațiunea lui Leancă.
Și în acest caz, au acționat în prim plan sateliții PDM. Și de această dată presa de buzunar a încercat să prezinte dorința drept realitate pentru a tensiona situația în țară. În continuare se enumeră localitățile în care s-au desfășurat asemenea «acțiuni».
Cred că nici nu mai are rost să verificăm cum s-au desfășurat. Tehnologia este vizibilă în baza exemplelor sus prezentate. Iar numele trădătorilor Moldovei din Cimișlia, neapărat, le vom face publice pentru locuitorii orașului. Pe primul din ei îl vom numi astăzi. Este vorba despre primarul orașului — Gheorghe Răileanu. El a candidat la funcția de primar pe listele PLDM, ulterior, a părăsit acest partid și, din cîte se pare, s-a refugiat la PDM.
12 consilieri, însă, nu l-au susținut pe primar în ciuda tuturor eforturilor sale. Și nu pentru că s-au «speriat», dar pentru că nu acceptă ideea «unirii» indiferent din ce partid politic fac parte.
Oleg Mantorov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно