Ziua florilor, a complimentelor și a solidarității

 

În ziua de 8 martie a îndepărtatului de noi an 1908, la îndemnul Organizației social-democrate a femeilor din New-York, mai mult de 15 mii de femei s-au adunat la un miting pentru a cere ca ziua de lucru să le fie redusă, iar condițiile de remunerare a muncii lor să fie aceleași ca și ale bărbaților. Peste cîțiva ani, această zi a început să fie marcată ca zi a solidarității femeilor în lupta lor pentru drepturi egale și emancipare.

Pe parcursul timpului, în multe țări ea a început să fie numită Ziua Internațională a Femeii. De la acea dată memorabilă s-au perindat 110 ani. Iar femeile continuă să lupte pentru drepturile lor și astăzi.

Pentru fostele republici unionale, iar mai tîrziu și pentru țările din spațiul postsovietic, Ziua Internațională a Femeii a devenit o bună tradiție. În Rusia, ea a început să fie marcată în anul 1913, simbolizînd emanciparea femeilor și popularizînd respectul față de femeie.

În URSS, din sărbătoare politică, ea foarte degrabă s-a transformat în sărbătoare de familie, devenind oficial zi de odihnă în timpurile lui Leonid Brejnev, iar mai concret, — în anul 1966. După care, în anul 1975, și ONU a decis să marcheze 8 Martie ca Sărbătoare Internațională a Femeii. Să fie ori să nu fie zi oficială de odihnă — asta fiecare țară a hotărît-o în mod de sine stătător.

Unele foste republici sovietice, — Armenia, Lituania, Letonia, Turkmenistan, — au încercat să renunțe la această bună tradiție, însă oamenii născuți în timpul URSS continuau s-o respecte, fie și neoficial. În mod oficial, 8 Martie este sărbătorită în China, Coreea de Nord, chiar și în Burkina Faso.

În general, fiecare țară din lume are o zi în care le sărbătorește pe femei. Iar unele țări le sărbătoresc chiar și timp de o lună. De exemplu, în Armenia sărbătoarea își ia startul la 8 martie și se încheie la 7 aprilie, cînd în țară este marcată Ziua Maternității și a Frumuseții. Tot timp de o lună le cinstesc pe femei și bărbații din Japonia.

…Ziua Femeilor a trecut, dar încă nu s-au vestejit florile ce le-au fost dăruite cu prilejul ei. Dar am vrea foarte mult ca să rămînă o bună tradiție nu numai însăși sărbătorirea zilei de 8 Martie. Am vrea să devină tradițional și respectul față de femeie. La toate nivelurile, începînd cu familia și terminînd cu statul.

Dacă Roza Luxemburg și Clara Zetkin nu ar fi fost cu 11 decenii în urmă fondatoare ale Zilei Solidarității Femeilor, totuna, mai devreme sau mai tîrziu, Ziua Femeilor ar fi trebuit să fie inventată. Doar trebuie să fie cel puțin o zi în an, în care bărbații să încerce să preia în mîinile lor cîrma familiei. După cum ne-am convins, rar dintre dînșii se arată cu adevărat capabil să mînuiască bine această cîrmă.

În linii mari, pe parcursul existenței sale, sărbătoarea a fost pe placul ambelor jumătăți ale omenirii — și a celei puternice, și a celei frumoase. Deși, din alt punct de vedere, pe parcursul unui veac chestiunea privind care dintre sexe este, să zicem, mai puternic a devenit discutabilă. Dar aste e o temă pentru alt material.

E curios faptul că, la sfîrșitul anului trecut, problema privind sărbătorirea în Moldova a Zilei Internaționale a Femeii a fost propusă dezbaterilor în cadrul unei ședințe a Parlamentului. Deputații trebuiau să decidă să fie ori să nu fie 8 Martie zi de odihnă, ceea ce trebuia să fie înțeles altfel: să fie, în general, marcată această sărbătoare în țara noastră sau nu?

 

Clar lucru că femeile ar fi suportat pierderea sărbătorii lor. În general, jumătatea frumoasă, iar prin cumul — și puternică — are destule griji și fără cele de 8 Martie. Dar, pînă la urmă, sărbătoarea nu le-a fost luată, așa încît Ziua Internațională a Femeii a rămas în calendarul zilelor oficiale de odihnă.

Pe lîngă reducerea zilei de muncă și condiții de remunerare a muncii lor egale cu cele ale bărbaților, părtașele Clarei Zetkin și Rozei Luxemburg mai cereau să le fie acordat dreptul de vot. Și această problemă a fost rezolvată pozitiv. Iar mai departe a urmat lupta femeilor pentru dreptul de a fi alese în funcții de conducere, spulberînd mitul că locul lor e doar la bucătărie și leagănul copilului.

Revenind la Republica Moldova, vom menționa că în cel al mai poporului partid — PCRM — problema gender niciodată nu a fost subiectul unor careva divergențe. Partidul întotdeauna a fost și continuă să rămînă deschis în aceeași măsură atît pentru bărbați, cît și pentru femei. Principalele criterii sînt calitățile umane, dorința de a munci, de a lupta pentru ideile echității sociale.

În baza acelorași principii, plus abilitățile profesionale, comuniștii au înaintat candidații săi la funcții de conducere. Absolut la fel erau alcătuite și listele de candidați la funcția de deputat. În componența Partidului Comuniștilor întotdeauna au fost multe femei, posibil, și de aceea că, în politică, în majoritatea lor, reprezentantele jumătății frumoase a omenirii se comportă mai corect în comparație cu unii activiști de genul masculin.

Nu știu de ce am sentimentul că, în Moldova, problema sărbătoririi sau anulării Zilei Internaționale a Femeii nu a fost definitiv exclusă din agendă. A devenit de acum un lucru obișnuit că, după alegerile parlamentare, ne putem aștepta la orice surprize de la guvernanții nu prea avansați în plan umanist. Și, printre altele, anume din acest punct de vedere femeile au pentru ce lupta și în ziua de astăzi — în primul rînd, pentru supraviețuire.

Dar nici inegalitatea gender nu a fost dezrădăcinată în totalitate. Conform statisticii, în Moldova, femeile primesc un salariu cu 17 % mai mic decît cel al bărbaților. În structurile de stat, salariile sînt fixate, ceea ce ne face să presupunem că respectiva diferență de 17 % a fost determinată în baza salariilor din sectorul privat, care în prezent prevalează în toate domeniile.

Dar femeile sînt nevoite să lupte nu doar pentru salarii egale. În fiecare zi, ele sînt nevoite să lupte cu realitatea. Cu ce să hrănească familia, din ce surse să procure medicamente, cu ce să-și îmbrace și să-și încalțe copiii, din care «surplusuri» de finanțe să plătească studiile lor?..

Conform investigațiilor sondajului sociologic «Barometrul opiniei publice», efectuate în noiembrie, 2017, mai mult de 75 % din locuitorii Moldovei au declarat că se află dincolo de limita sărăciei, iar 31 % — că veniturile ce le au nu le ajung nici pentru strictul necesar. Din cei chestionați, doar 18 % au spus că-și pot permite tot de ce au nevoie. În comparație cu luna aprilie a anului 2017, numărul celor care duc o viață dincolo de limita sărăciei timp de jumătate de an a crescut u 10 %. Doar 1 % din respondenți au declarat că-și pot permite tot ceea ce le este necesar, fără nici un fel de restricții.

În aceste condiții, anume femeile sînt nevoite să decidă ce este cel mai necesar pentru copiii lor.

Conform datelor oficiale, în anul 2017, în Moldova au fost supuse violenței domestice 549 femei și 45 copii. Anul trecut, din cauza acestui gen de violență, au murit 15 femei și 2 copii. În acest sens, e mult mai complicată situația femeilor care trăiesc în localități rurale. Cu cît e mai săracă populația, cu atît e mai mare violența și mai numeroase crimele în societate.

Investigațiile demonstrează că, în țara noastră, pe parcursul vieții lor, 6 din 10 femei care locuiesc în orașe au avut de suferit minimum în urma unui tip de violență din partea partenerului.

Circa 12 % ale femeilor din țară au fost supuse tuturor formelor de violență — fizică, sexuală, psihologică, economică și morală. Totodată, violența față de femeie devine în societate, la fel ca și în Evul Mediu, o normă.

Conform analizei făcute de SBS AХА, 9 din 10 respondenți consideră că jertfele violenței domestice preferă să nu solicite ajutorul organelor de ocrotire a ordinii de drept. Ele pur și simplu își trăiesc în tăcere umilirea și durerea. Dar și în rarele cazuri cînd femeia îndrăznește să facă la poliție o declarație despre violența soțului, acțiunile poliției se reduc doar la avertizarea în formă orală a pîrîtului.

Cu regret, fiind întrebate cît de des li se dăruiesc flori, multe femei răspund că de ziua lor de naștere și de 8 Martie. Adică, doar de două ori în an, deși ele merită ca în casa lor florile să le bucure ochii și sufletul mult mai des.