Vladimir Voronin: «Noi îi chemăm sub drapelele multisecularului stat moldovenesc pe toți cei care nu sînt indiferenți față de soarta Patriei noastre»

 

Eu de acum am subliniat că activitatea de lichidare a Moldovei se desfășoară în mod scrupulos și sistemic. Haideți să enumerăm faptele cunoscute de noi toți, care se așează într-un lanț logic, dar mai bine zis — într-un lanț ruginit și greu, cu care ei planifică să lege pentru totdeauna Moldova de rușinosul stîlp românesc. Să ne amintim cu ce a început venirea lor la putere. Așa e — cu pogromurile din 7 aprilie, 2009. Pogromuri care s-au dezlănțuit sub drapele române, cu strigăte în gura mare despre «unire», cu o hartă enormă a țării vecine, atîrnată de asupra edificiului Președinției, cu o puternică acoperire informațională a posturilor bucureștene, cu prezența personală a ambasadorului României și cu participarea forțelor speciale române.

Oricît ar încerca reprezentanții opoziției de atunci, care astăzi se află la putere, să prezinte șocantele evenimente din 7 aprilie ca o acțiune spontană a tineretului împotriva așa-numitei «falsificări a alegerilor» sau chiar a «revoluției anticomuniste», asta a fost o tentativă de lovitură de stat nu atît în scopul de a răsturna PCRM și pe Voronin, ci în scopul de a lichida statalitatea moldovenească. La acel moment, răsturnarea PCRM era doar o sarcină tehnică — a înlătura unicul partid care deținea puterea în stat, altfel spus — unica barieră în calea spre «unire». Și dacă noi atunci ne-am fi lăsat pradă provocației, dacă nu ne-ar fi rezistat nervii, dacă nu am fi învins ispita de a folosi forța, armele, Moldova și-ar fi încetat existența cu 9 ani în urmă.

Dar blitzkriegul a eșuat. Și atunci dușmanii statalității noastre au decis să meargă pe altă cale — calea strangulării treptate, dar sistematice a Republicii Moldova și a poporului ei, a creării unor mecanisme juridice și sociale sigure prin care răspîndirea unionismului să devină irevocabilă. Vă amintesc că unul din primele documente adoptate de noua putere în anul 2009 se referea la condamnarea așa-numitei «ocupații sovietice». Am în vedere scandalosul decret al lui Ghimpu cu privire la conferirea zilei de 28 iunie anul 1940 a calificativului «zi a ocupației sovietice». Unul din rezultatele acestui decret a fost instalarea în piața centrală a unui monument al jertfelor, chipurile, ocupației — monument care a rămas să stea acolo pînă astăzi și pe care oamenii îl numesc cu ironie «piatra lui Ghimpu». Dar în cazul de față nu este vorba nici de pietre, nici de simboluri și chiar nici despre Ghimpu.

Esența acestui decret al deloc agramatului Ghimpu consta în încercarea de a argumenta în aspect politic și juridic netemeinicia existenței unui stat recunoscut pe scară internațională cu numele Republica Moldova. Logica juridică e foarte simplă. Actuala Republica Moldova este succesoarea RSS Moldovenești. Statalitatea ei este o consecință directă și indiscutabilă a existenței sale în componența Uniunii Sovietice. Și odată ce perioada sovietică este declarată în mod oficial ocupație, reiese că URSS «a ocupat» România de atunci, a cărei parte era și Moldova, prin urmare, depășirea consecințelor «ocupației», restabilirea dreptății istorice pot fi făcute doar prin intermediul «unirii». Așa că respectivul decret a fost nu pur și simplu o acțiune afectivă a complexatului Ghimpu, ci o tentativă bine gîndită și aproape reușită de omor premeditat al statalității moldovenești. Atunci, la interpelarea fracțiunii PCRM, Curtea Constituțională a anulat acest decret scandalos. În timpul acela, Curtea Constituțională mai funcționa în baza legalității și democrației, încă nu-și pierduse capacitatea de a lua decizii de sine stătătoare și obiective. Dar noi știm ce metamorfoze odioase s-au întîmplat cu această atît de importantă instituție de stat — am în vedere Curtea Constituțională — în condițiile statului capturat. Noi cunoaștem foarte bine la ce operații «chirurgicale» anticonstituționale a fost supusă însăși Constituția. Curtea Constituțională, din care acum fac parte în temei cetățeni ai României, aceștia luînd decizii antistatale și politice dintre cele mai smintite, e capabilă în orice moment să ia decizii anticonstituționale care-i sînt dictate de sus.

Indiscutabil, chiar și atunci, în 2010, nu era vorba de Ghimpu și nici de complexele lui. Era vorba despre o politică absolut conștientă a noii puteri. În anul 2012, atacul a fost repetat. Formal, acesta părea o încercare de decomunizare de felul celei prin care, la timpul lor, au trecut Țările Baltice și Georgia, cu perspectiva de a interzice principala forță de opoziție din țară — Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Legea cu privire la interzicerea simbolicii comuniste a fost adoptată după numeroase dezbateri, după împotrivirea noastră competentă și disperată. Adoptarea ei a fost votată de toate partidele alianței. Asta trebuie să rămînă în istorie. Asta noi n-o vom uita. Mai ales că pentru condamnarea regimului totalitar, de ocupație, comunist și-au dat voturile foști poeți comsomoliști, onorați de regimul comunist cu diferite titluri, precum și foști lucrători ideologici, ai KGB-ului — mai pe scurt, toți cei care și pînă astăzi constituie nucleul a tot felul de partide proeuropene, mai bine zis, proromâne. Ce să mai vorbim! Pentru asta și-a dat votul chiar și Marian Lupu, permanentul reprezentant sus-pus al noii nomenclaturi comuniste din perioada guvernării PCRM. Nu eu, nici dumneavoastră, ci o persoană independentă și cu o atitudine destul de critică față de noi, politologul Alexei Tulbure, scria atunci că, după ce Lupu a votat împotriva secerii și ciocanului, el și-a pierdut ultimele rămășițe ale conștiinței sale și a decăzut atît de tare, încît nimeni nu se va mai uita în partea lui, considerîndu-l om de nimic.

Dar asta e doar o mică remarcă. Principalul e că majoritatea parlamentară de atunci, în deplina sa componență, a încercat nu doar să-l înlăture de pe arena politică pe unicul său oponent cu autoritate în persoana partidului nostru, nu numai să ne închidă calea spre participarea la viitoarele alegeri, la care noi, în mod sigur, le-am fi luat puterea din mîinile lor. Principalul consta în faptul că la baza acelei revoltătoare decizii a fost pus raportul așa-numitei «comisii Ghimpu» cu privire la condamnarea crimelor săvîrșite de «regimul comunist totalitar». Iar în acel raport calitatea de «principala» crimă a acestui regim comunist o avea ocupația din 28 iunie, 1940. Așa că, de fapt, era vorba nu de a interzice simbolurile, ci, întîi de toate, de a-i atribui forță juridică decretului lui Ghimpu despre ocupația sovietică din 28 iunie, 1940, anterior acest decret fiind calificat drept neconstituțional.

Așa s-a întîmplat că Republica Moldova, spre deosebire de Țările Baltice sau de Polonia, țări în care au fost luate decizii analogice, este, repet, succesoare a RSSM și, dacă e să pornim de la faptul că RSSM este un rezultat al ocupației — și anume această idee o promova hotărîrea luată de alianță — atunci reiese că, în opinia lor, Republica Moldova nu are dreptul la existență.

Așa că această guvernare, — oricum s-a numit ea și oricît ar mimetiza, în oricare configurație politică s-ar fi reconstituit, — chiar din prima zi a existenței sale a fost obsedată doar de o singură idee — să nimicească propria țară, propriul stat.

 

Să fim obiectivi. Atunci, în anul 2010, regimul încă nu simțea că are forța și acea infinită atotpermisivitate pe care le are astăzi. De aceea el a pierdut lupta, dar nici pînă astăzi n-a renunțat la intenția s-o cîștige. S-o cîștige cu prețul înfrîngerii totale a Republicii Moldova ca stat independent și suveran. Pentru a reveni la distrugătoarele lor planuri, ei trebuiau cu orice preț să ia puterea în mîinile lor, să transforme principiul de divizare a puterilor într-o inutilă formalitate, să le facă pe toate într-un asemenea mod, încît în țară să nu rămînă nici o structură viabilă, capabilă să întreprindă în mod de sine stătător careva acțiuni, să nu rămînă nici o forță politică dispusă să se împotrivească planurilor urzite de dînșii. Eu sînt convins de faptul că acele lovituri pe care regimul le aplică permanent Partidului Comuniștilor din Republica Moldova sînt legate de vitala pentru ei necesitate de a slăbi, iar la modul ideal de a înlătura unica forță politică prostatală, promoldovenească și s-o înlocuiască cu mult mai concilianții socialiști și cu alți așa-numiți spărgători de grevă. Și asta pentru a nu mai simți nici un fel de pericole atît pentru realizarea proiectului lor unionist, cît și pentru totala mafiotizare a țării.

După cum ne demonstrează evenimentele de astăzi, nici una din temele pe care în toți anii de independență ai țării le promovează lichidatorii nu a fost dată uitării, nici unul din proiectele direcționate spre lipsirea Republicii Moldova de statalitatea ei nu a fost pus în sertar. Jocurile tactice pe care le-au făcut partidele așa-numitelor alianțe proeuropene niciodată nu au distanțat aceste partide de scopul lor strategic. Mai degrabă s-ar putea spune că ele în mod intenționat i-au distanțat de acest scop pe cetățenii de rînd, adică electoratul, prostindu-l cu fel de fel de showuri televizate ieftine, cu schimbări de cadre lipsite de sens, cu arestări și băgări la închisoare teatralizate, cu alegeri neconstituționale și cu altele de acest gen, în loc să se gîndească încotro ne duc, în care infern vor să ne arunce criminalii care au capturat puterea în țară. Și asta pentru ca, — nu dea Domnul!, — cineva să nu se întrebe de ce oare, pe parcursul acestor nouă ani în care ne este distrusă țara, niciodată nimeni nu le-a împărtășit cetățenilor viziunea sa a viitorului Moldovei noastre?! De ce nici unul din cele 7 guverne care s-au perindat de la 2009 pînă acum n-a formulat pentru țară scopurile dezvoltării ei, strategii de lungă durată, planuri de perspectivă?! De ce nu au făcut-o? Răspunsul e simplu: pe dînșii, viitorul Moldovei nu-i interesează din simplul motiv că intenționează să pună cruce pe el. Și anume spre acest scop ei merg în mod planificat și cinic.

Judecați și dumneavoastră. Practic, din 2010 încoace, acești dușmani ai propriei țări vorbesc despre necesitatea unei reforme constituționale. Din punct de vedere formal, inițial, ei motivau necesitatea intervenirii în textul Constituției prin, chipurile, inaptitudinea alegerii președintelui. Dar noi încă atunci spuneam că ei pur și simplu au nevoie de un precedent de introducere a unor modificări radicale în Constituție, pentru ca după aceea să introducă în textul ei Declarația de Independență. Ca intenția lor să devină și mai clară, voi mai face o retrospecție.

Situația s-a constituit într-un asemenea mod, încît chiar din primele zile ale existenței statului moldovenesc suveran, sub această suveranitate a fost pusă o mină cu acțiune întîrziată. Ea se numea Declarația de Independență, care a fost scrisă la București. Noi ținem minte că uzurpatorii politii de atunci nu percepeau proiectul statal moldovenesc ca unul de lungă durată, interpretînd independența ca pe o «carantină sanitară» temporară înainte de «marea unire». De fapt, în Declarația de Independență este declarată nu suveranitatea în general, ci doar suveranitatea de URSS. Acest document adoptat la 27 august 1991 conține două momente-cheie. Primul constă în faptul că Parlamentul a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele politice ale acestuia. Al doilea e cel care-i cere URSS încetarea ocupației ilegale a Moldovei. Iar conform logicii juriștilor chișinăuieni și bucureșteni, depășirea consecințelor politice și de drept ale Pactului Molotov-Ribbentrop înseamnă anume lichidarea Moldovei și intrarea necondiționată a ei în componența României.

În anul 1994 a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, ea fiind pătrunsă de spiritul construcției de stat și al adevăratei independențe, suveranități și, — ceea ce este deosebit de important, — al neutralității. Constituția a intrat într-o serioasă contradicție cu Declarația de Independență, de fapt — a anulat-o. Și asta e foarte corect. Declarația de Independență e doar o declarație politico-socială, pe cînd Constituția este un acord juridic și social, care ține cont de interesele diferitelor grupuri ale populației și ale regiunilor și care e completat de un sistem de stăvilire și contrapondere. Și anume asta nu le convenea trădătorilor care au venit la conducerea țării în anul 2009. Anume de aici au pornit nesfîrșitele încercări de a reforma Constituția, de a cărei elaborare, printre altele, s-a ocupat o comisie sub conducerea aceluiași Ghimpu. Cred că respectivul fapt vorbește de la sine.

Acum, cînd regimul a uzurpat puterea în țară, și-a supus toate institutele puterii, controlează, practic, întregul cîmp politic din țară, doar peste o săptămînă după summitul de la Vilnius, suveranității Republicii Moldova i-a fost aplicată o lovitură înspăimîntătoare. Curtea Constituțională, ai cărei judecători sînt cetățeni ai României, sub presiunea și la indicația celor de la guvernare, a pronunțat o decizie în general absurdă, și anume: Declarației de Independență din 27 august 1991i se atribuie superioritate față de Constituție. În calitate de perdea de fum a fost lansată teza că asta se referă în exclusivitate la schimbarea limbii de stat din moldovenească în română. Dar adevăratul pericol al unei asemenea decizii fără precedent în istoria mondială a practicii constituționale constă absolut în altceva. Și anume: acum, pentru triumful unionismului nu există nici un fel de bariere — nici juridice, nici constituționale.

Și iată că a venit timpul realizării practice a acestor idei și planuri. Pentru a lansa procesul, pentru a crea un fundal informațional permanent, este pornită o campanie de adoptare a unor declarații, — după cum spun ei, simbolice, — de unire. Acest val de acum a cuprins peste o sută de localități. În toate cazurile, declarațiile de unire sînt falsificate. Nici într-un caz la adoptarea lor n-au participat oamenii care locuiesc în respectivele sate și raioane. Nici într-un caz ele n-au fost votate de majoritatea consilierilor. Semnăturile unora erau obținute prin înșelăciune, ale altora — prin mituire. De mituiri se ocupă și diplomații români. Nouă ne rămîne doar să ghicim de ce Dodon nu va semna decretul prin care să declare acești diplomați persoane non-grata. Dar multor cetățeni li se creează impresia că este vorba despre un proces în masă și că acest proces face dovada dorinței de «unire» a întregului popor. Fapt la care contribuie și obraznicele campanii informaționale subordonate Bucureștiului și structurilor guvernării noastre.

Dacă e să reieșim în mod concret din datele recensămîntului populației din 2014, în acest caz, baza socială de susținere a unirii în țara noastră alcătuiește nu mai mult de trei-cinci procente. Asta referitor la faptul că față de asemenea acte de trădare națională și de stat, la fel cum și cu o sută de ani în urmă, populația noastră nu are, cum se spune, nici în clin, nici în mînecă. Actualul nostru Parlament tot mai mult și mai mult devine asemănător cu Sfatul Țării de modelul anului 1918. Doar cu excepția că 64 din cei 101 deputați din componența lui sînt persoane care, oficial, au cetățenie română și care au dat României jurămînt de credință. Pe lîngă asta, de acum în mod absolut oficial, ministerele apărării ale celor două țări formează un batalion mixt moldo-român. Iar Curtea noastră Constituțională va inventa modalitatea prin care să îndreptățească trecerea Republicii Moldova într-o nouă calitate juridică — calitatea de provincie românească. Ce-i drept, în prealabil, Curtea Constituțională va trebui să anuleze neutralitatea Moldovei. O cere faptul că România, oricum, este țară membră a NATO. Și noi cu dumneavoastră vedem că regimul nostru e foarte aproape de săvîrșirea acestui act antistatal. Ultima conferință pentru securitate, la care au participat reprezentanți ai Georgiei, Ucrainei și Moldovei, ne-au demonstrat asta în mod evident.

La începutul anilor 20 ai secolului trecut, Lenin scria: «Oamenii întotdeauna au fost și vor fi jertfe prostuțe ale înșelăciunii și autoamăgirii în politică, și asta va fi pînă cînd ei nu vor învăța să întrevadă în spatele frazelor, declarațiilor și promisiunilor interesele unor sau altor clase». Sfîrșitul citatului. În cazul dat, este evident că unirea convine în totalitate intereselor clasei guvernante din Republica Moldova, clasă trădătoare și coruptă. Clasă care, prin vînzarea Patriei, intenționează să se eschiveze de răspunderea pentru anii în care s-a ocupat de hoție, corupție și genocid al propriului popor.

Anume din acest considerent, cu permisiunea Ministerului Educației, unioniștii desfășoară acțiuni de propagandă în instituțiile de învățămînt. Anume din acest considerent, aventurierul politic Traian Băsescu nu numai că ne cutreieră liber țara, ci și este președinte de onoare al partidului lui Șalaru. Anume în acest scop sînt ținute ședințe comune neconstituționale ale guvernelor României și Moldovei. Anume de aceea persoanele oficiale din Republica Moldova exploatează teza despre unica variantă de integrare europeană a Moldovei — prin România. Anume de aceea autoritățile moldovene i-au dăruit României baza de date «Registru». Anume de aceea a fost semnat acordul cu privire la crearea unor forțe comune ale jandarmeriei și a batalionului militar mixt. Anume de aceea conducătorii țării noastre se închină în mod slugarnic în fața oricărui vizitator venit la noi din palatul Cotroceni.

Cinismul situației constă și în faptul că regimul actual conduce țara în mod atît de dezordonat și neprofesionist, încît creează pentru unire un mediu social foarte prielnic. Partea activă a populației este nevoită să plece din Moldova. 

 

 

Cei care încă nu și-au pierdut optimismul cred că independența și statalitatea Republicii Moldova au apărare sigură din partea unor acte internaționale. De-ar fi așa… Nu demult, Traian Băsescu, cel care, cu permisiunea autorităților noastre, se deplasează nestingherit prin Moldova și propagă printre moldoveni «raiul românesc», a declarat că documentele internaționale și, în particular, Tratatul de la Helsinki din anul 1975, pot fi foarte bine ocolite în cazul în care la asta vor fi de acord ambele părți. Și știți ce e mai îngrozitor în această declarație? Că, într-adevăr, asta se poate întîmpla. Cine poate garanta suveranitatea și independența Moldovei? Cei care au distrus Uniunea Sovietică? Cei care au bombardat și au dezmembrat Iugoslavia? Cei care au recunoscut oficial Kosovo? Unicul garant de nădejde al suveranității noastre ar fi putut fi Rusia. Și, se pare, anume acesta e motivul din care actualul regim de guvernare din Moldova, de facto, se află în stare de război rece și război diplomatic cu Rusia. Trebuie să constatăm că, după alegerea așa-numitului președinte prorus, posibilitățile Rusiei de a influența procesele distrugătoare din țara noastră au fost reduse la zero. Iar Occidentul colectiv, sînt sigur, va fi bucuros să se debaraseze de o mică problemă geopolitică cu denumirea «Moldova» și pe acest fundal, pe ascuns, să dizolve în Ucraina antirusă minuscula insuliță prorusă cu numele Transnistria.

Oare nu prin asta se explică misterioasa tăcere a organizațiilor internaționale — în primul rînd, a ONU, a cărei membru cu drepturi depline este Moldova, precum și a jucătorilor politici pe scară internațională, care influențează în mod direct politica autorităților moldovenești și române — SUA și Uniunea Europeană, ei preferînd «să nu observe» sabatul unionist declanșat astăzi pe ambele părți ale Prutului? În acest context, e suficient să ne amintim cu cîtă ușurință comunitatea mondială a închis ochii în fața unei încălcări revoltătoare a regulilor internaționale și a statutelor organizațiilor internaționale atunci cînd România a fost primită în componența NATO și a Uniunii Europene fără semnarea tratatului de bază și a tratatului privind frontiera cu Republica Moldova. Să ne amintim cum încercarea pe care am făcut-o noi în timpul cînd ne aflam la guvernarea țării de a obține de la aceleași organizații și aceiași jucători politici garanții internaționale privind intangibilitatea suveranității și neutralității Republicii Moldova așa și n-a avut sorți de izbîndă.

În toți acești ani, nici SUA, nici Uniunea Europeană, nici OSCE, nici chiar Consiliul Europei niciodată n-au încercat să-i dea peste mîini Bucureștiului, care în toți acești ani în modul cel mai obraznic s-a amestecat în treburile interne ale Republicii Moldova, a finanțat partide politice și organizații obștești, mass-media și programe educaționale, creînd în Moldova o rețea ramificată de agenți de influență, i-a impus elitei și cetățenilor de rînd standarde ideologice românești.

 

Oare asta nu face dovada faptului că ei toți de acum se pregătesc de un banchet de sărbătoare în stil național român, la care principalul fel de «mîncare» se va numi «Moldova»?

Încă în anul 2014, eu scriam în articolul «Cum să oprim dezbinarea țării»: «Occidentul uită despre «istoria de succes» a Moldovei. Moldova este declarată țară falită, care nu e capabilă nici de o administrare democratică, nici de asigurarea studiilor pentru cetățenii săi, care nu e capabilă să combată corupția și nici să soluționeze conflictul teritorial. În aceste condiții, în mod foarte rapid va fi formată ideea depășirii noilor probleme «de securitate» în această regiune prin includerea părții moldovenești a Basarabiei în componența României. Și asta se va face prin intermediul unui careva plebiscit falsificat. În condițiile apatiei politice, ale demotivării generale, ale discreditării totale a tuturor structurilor și institutelor democratice din Moldova, un asemenea plebiscit nu pare a fi o fantezie», închei citatul. Astăzi ai deplinul sentiment că acest scenariu, pe care l-am descris cu patru ani în urmă, e ca niciodată aproape de înfăptuirea lui în practică. Doar cu o rectificare: de referendum nici nu va fi nevoie, deoarece majoritatea parlamentară, din care cu plăcere vor face parte și reprezentanții așa-numitei opoziții «antioligarhice» de dreapta, cu plăcere vor vota actul de trădare națională și statală. Iar Curtea Constituțională, avînd o componență din cetățeni ai României, va aproba acest act. Ei nu vor risca să organizeze un referendum al întregului popor chiar și avînd la dispoziție toate instrumentele pentru a-l falsifica. La ce bun? Doar nu au organizat un referendum cu privire la controversatul acord de asociere cu Uniunea Europeană! Experiența Sfatului Țării cu vechimea de o sută de ani demonstrează că, înainte de a-i lipsi de Patria lor, poți nici să nu-i întrebi pe oameni dacă acceptă asta.

Și mai există o opinie larg răspîndită. Chipurile, hoții și trădătorii care s-au oploșit în structurile puterii nu au nevoie de unire, deoarece în România ei vor fi nimeni. Și iarăși spun — să nu credeți asta. Situația trebuie percepută altfel. Ei au stors Moldova de tot ce a fost posibil să stoarcă din ea, mai mult aici nu au cu ce se pricopsi. Acum au nevoie de altceva: să se protejeze pe sine și să-și păstreze prada. Într-o țară nouă, toate crimele precedente se reduc la zero. Pe lîngă asta, oamenii care au asigurat «marea unire» pot pretinde la garanții și privilegii pe viață. Spun aceste lucruri pentru a sublinia o dată în plus cît este de real pericolul lichidării țării noastre.

Și acum — principalul. Ce trebuie să facem cu toții împreună, pornind de la realitățile menționate?

Cel mai principal: noi trebuie, noi sîntem datori să opunem rezistență celor ce se întîmplă. Noi sîntem unicul partid care, în cei 26 de ani de independență, n-a făcut comerț scoțînd în vînzare Patria. Noi sîntem unicul partid în timpul guvernării căruia Moldova s-a simțit stat suveran, iar locuitorii ei — cetățeni ai unei țări independente. Noi sîntem unica forță politică din țară care optăm cu toată fermitatea pentru statalitatea moldovenească, pentru întărirea independenței și a suveranității Republicii Moldova. Avem pe seama noastră o responsabilitate deosebită. În fața străbunilor care au creat și au dezvoltat statul moldovenesc. Dar mai ales în fața urmașilor noștri, cărora sîntem datori să le lăsăm în urma noastră o țară independentă și suverană.

De aceea noi trebuie să luptăm pentru fiecare componentă a statalității noastre. Experiența de rezistență pe care o posedăm demonstrează că noi am atins nivelul de eficiență maximă în confruntarea cu regimul atunci cînd am reușit să ieșim din cadrul partinic și să mobilizăm societatea civilă, potențialul ei. Astăzi a venit un asemenea moment. Astăzi, cînd ne aflăm în fața pericolului lichidării Moldovei, îi chemăm sub drapelele noastre pe toți patrioții, pe toți cei cărora nu le este indiferentă soarta Patriei noastre. Aceste drapele nu sînt ale partidului. Sînt drapelele multisecularului stat moldovenesc.

Noi cu dumneavoastră sîntem datori chiar din ziua de astăzi să începem formarea în baza comitetelor noastre raionale și a organizațiilor primare de partid a unor Comitete pentru apărarea independenței și suveranității Moldovei, ușile lor fiind deschise pentru toți cei care sînt gata să opună rezistență. În aceste condiții extreme nu ne pasă de aprecieri politice subiective.

Repet: Comitetele pentru apărarea independenței și suveranității Moldovei sînt deschise pentru toți — pentru partide politice și organizații obștești, pentru toți activiștii patrioți. Doar unind toate forțele sănătoase, patriotice, lăsînd la o parte toate divergențele și supărările și mobilizîndu-ne, vom putea zădărnici planurile de lichidare a țării noastre. S-o facem!