O sărbătoare nelalocul ei

De Ziua Naţională a României, unioniştii din nou au ieşit în stradă cu sîcîitorul lor motiv: fără unire nu vom avea parte de fericire, să vină boierul şi să facă ordine

Manifestanţii au cerut unirea Moldovei cu România, spunînd că acesta este unicul mijloc de a soluţiona problemele social-politice ale ţării noastre. În opinia lor, doar unirea cu România poate asigura ţării o viaţă demnă. Cu alte cuvinte, şi-au exprimat dorinţa că ar vrea să aibă de toate, cum se spune, pe degeaba. Ca românii să ne restabilească economia, ca românii să ne întoarcă miliardele furate, ca românii să achite datoriile noastre externe etc.

În întreaga lume nu există obiceiul ca o ţară să marcheze în teritoriul său sărbătorile naţionale ale altei ţări. Excepţie face doar Republica Moldova — aici, noi am luat-o înaintea întregii planete. De altfel, nu-i de mirare, dacă e să ţinem cont de faptul că cei de la conducerea ţării noastre sunt mai toţi cetăţeni ai ţării vecine şi consideră Moldova drept un bantustan român.

Amintiri şi meditaţii

Noi, de fapt, nu avem nici în clin, nici în mînecă cu această sărbătoare. La 1 decembrie 1918, România, pe ascuns, a rupt Transilvania şi Banatul de la Ungaria — iată cum stau lucrurile. Iar Basarabia a fost cotropită încă în luna martie a anului 1918. Aşa că la 1 decembrie adepţii locali ai lichidării statalităţii Moldovei ar putea să se astîmpere pe la casele lor, iar bucuria să şi-o sărbătorească la 27 martie.

Cît priveşte 27 martie, 1918, poate fi considerată data constituirii României în calitate de stat poliţienesc, în care minorităţile naţionale din teritoriile anexate ale Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei şi Dobrogei au ajuns să fie terorizate şi represate.

După «unirea» din 1918, a fost instituită siguranţa naţiona­lă — primul aparat represiv al securităţii de stat române. Tot la începutul anilor ’20 a fost creată jandarmeria, după care a început o politică de represiuni dure şi control total. În anii ’30, toate aceste acţiuni au condus la o administrare fascistă.

Aşa că noi, cei care trăim în Moldova, pe 1 decembrie nu avem ce sărbători altceva  decît doar ziua propriei înrobiri. Autorităţile Ungariei, de exemplu, au interzis ca la 1 decembrie să fie organizate manifestări consacrate Zilei Naţionale a României, considerînd -o pe aceasta un «eveniment antiungar». Ceea ce nu este greu de înţeles.

 Respectivul fapt subliniază o dată în plus că autorităţile Ungariei apără interesele ţării lor, pe cînd ai noştri au trădat aceste interese. La noi, în cele mai înalte funcţii de stat se află persoane cu cetăţenie română, iar în ministere mînuiesc treburile funcţionari români. Pe cînd în România asemenea lucruri sunt interzise de legislaţie.

Тrăiască, trîntească!

În această zi, linge-blidele române de toate culorile s-au întrecut în dificila lor măiestrie. Mai întîi, au mers să depună flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Ceea ce trezeşte mirare, deoarece marele nostru domnitor nu-i avea la inimă pe valahi, de două ori a dat foc Bucureştiului, iar pe fiica domnitorului Valahiei, Radu cel Frumos, a făcut-o cadîna sa.

Printre cei adunaţi a putut fi văzut şi ex-ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, care intenţiona să zdrobească cu desăvîrşire Transnistria, apoi şi tiza dumnealui, Vitalia Pavlicenco, o doamnă plăcută în toate privinţele, însă care în mod evident preferă efecte speciale, precum şi alte «persoane onorabile». Au fost multe-multe «banzai» în cinstea «României-mame» şi chiar a fost dansată «hora unirii». Ce-i drept, după numărul dansatorilor, ea a fost destul de mică: probabil, a reprezentat doar cele 2,5% ale populaţiei Moldovei, care se consideră pe sine români.

Felicitarea Preşedintelui Nicolae Timofti expediată Preşedintelui român Klaus Iohannis poate fi numită model de făţărnicie şi slugărnicie. Din ea am aflat că aceasta e o sărbătoare pentru toţi românii, inclusiv pentru cei din partea stîngă a rîului Prut, că trădarea Sfatului Ţării în martie 1918 este un motiv de mîndrie pentru românii din stînga Prutului şi că ei, aceşti români din stînga Prutului, se bucură mult de orice succese interne sau externe ale României.

Am fi vrut să-l întrebăm pe dl Timofti cine anume se bucură? Eu, de exemplu, nu mă bucur. Nu ştiu cum, dar nu-mi pasă de succesele interne sau externe ale României. Vecinul de la etajul de sus de asemenea nu se bucură, altfel i-aş fi auzit tropăitul de bucurie. Iar pentru majoritatea cetăţenilor ţării noastre, în lista lor de interese, succesele României se află undeva între problemele migraţiunii ciufului de pădure şi inflaţiei în Congo.

Ar fi o prostie să negăm faptul că la noi sunt oameni care se bucură sincer de succesele României. Bunăoară, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cel care le oferă lucrări în antreprinză multor firme române — bineînţeles, pentru un anumit «otcat». Iar guvernul Leancă ar fi trebuit să danseze în întreaga componenţă «hora unirii» atunci cînd, pentru sume enorme, le-a transmis la trei firme române construcţia miticului gazoduct Iaşi-Ungheni.

Tineretul cîntă şi slăveşte prietenia…

Platforma unionistă a tineretului «Onoare, demnitate şi patrie» şi-a adus şi ea aportul la sărbătorirea «marii zile». Mai mulţi tineri şi tinere s-au adunat în centrul Chişinăului, lîngă Liceul «Gheorghe Asachi», şi au mers în marş pînă la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt (nu cumva pentru unionişti acest monument este uns cu miere?!). Aici, unioniştilor li s-a propus să semneze o declaraţie despre unir a Moldovei cu România. Desigur, toţi cei adunaţi şi-au exprimat unanim sprijinirea acestui document.

În respectiva declaraţie se spune că unirea Moldovei cu România va salva Moldova de instabilitate şi de lipsa de securitate, ceea ce influenţează destinul cetăţenilor moldoveni. Despre asta însă vom vorbi ma jos.

Participanţii la marş trebuiau să mai meargbă pînă la Ambasada României, să cînte acolo imnul ţării vecine, după aceea, în mod solemn, în Parcul Catedralei să încleie pe globul României harta Moldovei. Dar aici, probabil, forţelor cereşti le-a secat răbdarea şi ele au trimis asupra unioniştilor ploaie şi un vînt în rafale, aşa încît ei au fost nevoiţi să se împrăştie.

Ce vrem noi?

Este curios faptul că şi de la tinerii unionişti, şi de la colegii lor mai în vîrstă puteai auzi unul şi acelaşi lucru: fără unire nu vom vedea fericire, adică să vină boierul şi să ne facă ordine în ţară.

Manifestanţii au revendicat unirea Moldovei cu România, declarînd că aceasta este unica soluţie cu ajutorul căreia ar putea fi rezolvate problemele social-economice ale ţării. În opinia lor, doar unirea cu România poate oferi ţării noastre o viaţă demnă. Cu alte cuvinte, o viaţă în care nouă ni s-ar aduce pe tavă tot de ceea ce avem nevoie, astfel ca noi să nu ne batem capul de nimic. Las’ românii să ne restabilească economia, să ne întoarcă miliardele furate de alţii, să ne achite datoria externă etc. Staţi un pic — nu cumva îi luaţi pe români drept nişte idioţi?! Da, în vorbe sunt şi ei pentru «unire», în rest... e cu totul altceva.

Dumneavoastră, domnilor unionişti, înainte de a cere unire la nivel de state, încercaţi să vă uniţi, de exemplu, cu vecinul de la scara la care locuiţi. Puneţi-i în mînă documentele pe apartament şi aşteptaţi pînă o să-l repare şi în general o să vă facă ordine în casă. Nu-i aşa că nici un om cu mintea întreagă nu va face aşa ceva? Atunci de ce doriţi să faceţi un asemenea lucru la nivel de state? Nu vă puteţi da seama că doar noi, cetăţenii acestei ţări, putem face ca viaţa noastră să fie aşa cum ne-o dorim şi că nimeni altcineva nu va face acest lucru în locul nostru?!

Dmitri Crîmov