Născocesc tot ce le trăsneşte-n cap

Chiar şi o gazetuţă ca «Молдавские ведомости» 

n-ar trebui să-i considere pe cititori nişte oameni tunchiţi

În unul din numerele publicaţiei a apărut un articol cu un titlu întortocheat din cinci cuvinte. Autorul lui, cu duritatea unui fier de călcat din fontă, îl învinuieşte pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, de toate păcatele politico-economice. Setul acestor învinuiri este unul standard şi nu o dată a fost folosit şi în trecut de adversarii PCRM. Sincer vorbind, credeam că aiurelile de acest gen au rămas în trecut. 

Dar «Молдавские ве­домости» au hotărît să creeze impresia că manifestă vigilenţă încă o dată, în realitate inventînd ordinarul model de pamfletărie aiurită. S-ar putea spune, în cazul dat, că vigilenţa sănătoasă şi paranoia gravă sunt, în fond, sinonime.

Dar să revenim la articol. Autorul lui nu încearcă să-şi argumenteze supoziţiile sale goale că, nu se ştie cînd, Vladimir Voronin a trădat pe nu se ştie cine, că, vedeţi dumneavoastră, comuniştii nu i-au permis business-ului să se dezvolte, că în acea perioadă se făcea o cochetărie cu UE şi cu NATO, că faţă de destinul PCRM el manifesta o indiferenţă mitologică etc., etc.

Întru susţinerea acestor învinuiri nu se aduc nici un fel de argumente şi nici un fel de fapte, autorul sprijinindu-se în afirmaţiile sale doar pe un «analist economic», puţin cunoscut chiar şi în cercurile înguste de specialişti. Prin ceea ce se confirmă vechea idee că, avînd la dispoziţie trăsură şi vizitiu, nu e neapărat să cunoşti geografia. Totodată, calculele sus-pomenitului economist în mod evident sunt măsluite, iar datele — schimonosite. Dar cu asemenea personaje anume aşa se întîmplă totdeauna — dacă nu vor rupe, vor strica.

Pe cînd, pentru a-ţi închipui tabloul real al guvernării de opt ani a comuniştilor, e suficient să apelezi la cifrele publicate în numeroase surse accesibile pentru toţi. În plus, vom mai spune că aceste cifre au fost publicate nu de comunişti, ci de diferite institute independente atît autohtone, cît şi străine. Pintre altele, institutele sunt dintre cele cunoscute, cu autoritate şi responsabile de concluziile lor. Şi asta pentru că, place cuiva sau nu place, pentru ele renumele este mai important decît altceva.

Dar, probabil, pentru «МВ», noţiunea despre propria onoare şi demnitate profesională e ceva inaccesibil. (Şi cum ar putea să se gîndească la ele, aceste noţiuni, de acolo de unde se află — de mai jos de plintă).

Şi iată ce e semnificativ: chiar şi răuvoitorii de rea-voinţă ai Partidului Comuniştilor menţionează în comentariile pe marginea pomenitei publicări că revelaţiile ce se conţin în ea («toată creşterea se baza pe devalorizarea leului», «calitatea vieţii scădea continuu», «pe fundalul scăderii salariului nominal, beneficiarii de pensie medie deveneau mai căraci cu fiecare an»), în cel mai bun caz, nu fac nici cît doi bani.

Chiar şi vizitatorii reţelelor sociale care nu-i nutresc o dragoste fierbinte nici PCRM, nici lui Vladimir Voronin, au menţionat respectivul fapt. Iată cîteva enunţuri ale unora dintre dînşii: «Ceva mai deştept nu ai putut născoci?», «Pe unde ţi-ai lăsat creierii şi ai uitat să-i înclei la locul lor?». Şi tot aşa, cu acelaşi sens.

Cît priveşte ofensele directe la adresa lui Vladimir Voronin, pe care, aşa cum este obişnuit, şi le-a permis autorul, am putea asemăna situaţia cu fabula lui Krîlov despre elefant şi căţelul Mosica.

Apare legitima întrebare: cine are nevoie de un asemenea articol îmbibat cu minciuni pe care oamenii normali demult le-au aruncat la gunoişte? Care e scopul ei? Oare nu acela de a opune rezistenţă forţelor constructive din Parlament, care încearcă să formeze un nou guvern şi să nu admită apariţia în ţară a unui haos total şi să fie provocate alegerilor anticipate?

Cine strigă mai tare decît toţi că avem nevoie de alegeri anticipate — se ştie bine. Potrivit unor zvonuri, tot acest om finanţează gazeta «Молдавские ве­до­мости». Iar cei de acolo urmează preceptele doctorului Gebbels, unul din ele fiind «Cu cît e mai grosolană minciuna, cu atît mai uşor se crede în ea». Şi totuşi, nu face ca cititorii să fie consideraţi de redacţie drept nişte oameni tunchiţi, care şi pînă acum sunt gata să ia computerul în furci...

Dmitri Crîmov