După aura legendelor

Încă în timpul vieții sale, numele lui Lenin era înconjurat de aura legendelor, acest tribut naiv și inconștient de mulțumire a maselor pentru personalitățile mărețe
Lisovski P. A. (Revista «Avanti» 27-28/I 1924)

Cei care au avut fericirea să-l cunoască îndeaproape, au putut să se convingă ce sentimente de atașament putea să nutrească acest om, atît de sever la înfățișare, cu cîtă dragoste își trata familia și, în special, cîtă tandrețe nutrea pentru copii.

Și astăzi, cînd toată lumea vorbește despre el, cînd proletariatul de pe tot globul își îndreaptă atenția spre el cu recunoștință și admirație, cînd pînă și în cele mai îndepărtate colțuri ale pămîntului se vorbește despre acest erou, iar dușmanii repetă cu încăpăținare povestea despre «setea lui de sînge», mulți adolescenți din cartierele de muncitori din Berna și Zurich își amintesc această față mongolă severă, acest om sărăcăcios îmbrăcat, care abia de avea destui bani să-și cumpere pîine pentru el și soția sa, dar care, întotdeauna, avea banii pentru ciocolate destinate numeroșilor săi prieteni mici de pe strada Spiegelglass. «Herr Doctor», așa cum era numit în 1917 de copiii mai mari, brusc, s-a transformat într-un «gheizer» rus.

În iarna 1916 — 1917, vizitatorii «bibliotecii cantonale» din Zurich sau «biblioteca literaturii sociale», îl vedeau permanent răscolind în cărți pe omul cu păr roșcat, nas ciudat, ochi mici și capul mare aproape chel. Venea aici în fiecare dimineață și se așeza la locul lui, nu se uita la nimeni și nu vorbea cu nimeni.

La amiază ieșea în stradă unde-l aștepta o femeie, îmbrăcată la fel de modest ca și el, iar după masă revenea din nou la locul lui, printre cărți, plecîndu-și capul asupra notițelor sale.

El citea, în mod special, cărți despre socialism. Așa că, în scurt timp, mi-am dat seama că el era unul «de-al nostru». De aceea, l-am întrebat odată pe unul dintre tovarășii ruși, cine este acest savant mongol.

— Cum? — a răspuns el. — Nu-l cunoașteți? Tot orașul Zurich îl știe! El este Lenin.

În realitate, nici pe departe nu-l cunoștea tot orașul Zurich. Îl cunoșteau doar cîțiva revoluționari ruși, care se ascundeau la Zurich și în restul Elveției, din primele zile de război. De altfel, Lenin ducea un mod de viață extrem de închis. Ziua lucra în bibliotecă, lua prînzul într-un mic restaurant modest, serile și nopțile muncea acasă. Acest revoluționar a fost nu doar un om măreț al cauzei, dar și un mare om al științei. El știa că nu poți fi un bun revoluționar al clasei muncitoare dacă e să nu știi toată istoria acestei clase și istoria capitalismului. Și printre marxiștii contemporani, foarte puțini au știut aceste două istorii la fel de bine ca Lenin.

În Elveția, unde el fusese anterior, Lenin a venit pe neașteptate la începutul războiului, atunci cînd a fost nevoit să plece din Austria. El a petrecut cîteva luni la Zurich cu soția sa, care era, în același timp, și tovarășul său devotat în lupta politică, printre cărțile sale preferate, în preajma celor mai apropiați tovarăși internaționaliști, care, la fel ca și el, și-au pus drept scop de a pregăti revoluția în Rusia. Ei au format un fel de «cerc», asumîndu-și titlu de «defetiști», iar fiecare eșec al Rusiei țariste pe cîmpul de luptă era salutat de ei și perceput drept un pas spre revoluție.

Peste un an de la izbucnirea războiului, în toamna anului 1915, Lenin și soția sa au părăsit orașul Zurich și s-au mutat la Berna. În capitala Elveției el ducea un mod de viață la fel de sărac, cazîndu-se într-o pensiune mică. Ei luau pentru trei două porții de prînz în valoare de 90 de centime; seara — ceai cu pîine. Nici Lenin, nici soția și nici soacra lui nu și-au făcut apariția în cafenele sau locuri distractive. Ziua, Lenin lucra în bibliotecă; noaptea — lampa era aprinsă pe masa sa de lucru aproape pînă în zori. Cu talentul său literar el ar fi putut cu ușurință să-și asigure un trai confortabil, însă, el a ales să scrie articole pentru ziare și revistele socialiste, care-i plăteau exact atît cît să-i ajungă ca să nu moară de foame.

Într-o bună zi, onorariul său nu i-a ajuns nici măcar pentru a plăti pentru prînzurile modeste. Atunci, el a schimbat «restaurantul». Împreună cu soția sa a început să meargă la «cafeneaua rusă pentru studenți», unde un prînz costa doar 60 de centime.

Însă, vizitatorii acestei cafenele erau obligați să curețe, pe rînd, încăperea, să măture odăile, să spele vesela ș. a. m. d. Și iată că a sosit ziua cînd veni rîndul lui Lenin. Colegii săi de masă, tinerii plini de entuziasm care se închinau în fața acestui revoluționar, cu ani de luptă în spate și suferință pentru proletariat, au vrut să-l elibereze de această muncă. Lenin, însă, nu a acceptat ca pentru el să se facă vreo excepție. De la Berna el a revenit la Zurich unde, în consecință, a desfășurat o activitate revoluționară energică. Cu toate acestea, viața lui privată nu s-a schimbat deloc.

La Zurich, Lenin și soția sa — soacra sa murise cu cîteva luni mai devreme la Berna, — s-au cazat într-o odaie sărăcăcioasă de pe strada Spiegelglass nr. 14, la etajul al doilea. Pentru a ajunge la Lenin, trebuia să urci o scară mică și întunecoasă, treptele căreia trosneau sub picioare. El a trăit aici tot anul 1916 și primele luni ale lui 1917. Proprietarul apartamentului era ciubotarul Kammerer, care acum, așa cum este lesne de înțeles, se mîndrește mai mult ca niciodată cu mărețul său chiriaș. Din gura lui poți auzi detalii interesante despre omul total lipsit de viață și care, în consecință, a devenit dictatorul celui mai mare stat din lume.

«Tovarășul Lenin, — povestește Kammerer — se distinge printr-o simplitate neobișnuită. Atît el, cît și soția sa nu acordau nicio importanță hainelor bune și mîncărurilor alese. Îmi achitau 28 de franci pe lună. Iarna trebuia să le confecționez pantofi țărănești cu cuie mari. Tovarășe Lenin — i-am spus eu — cu acești pantofi veți fi luat de staroste țărănesc. El rîdea, dar a purtat încălțămintea toată iarna. Atunci cînd s-a îmbolnăvit soția lui Lenin, ei s-au dus împreună în Elveția franceză. Am dat camera lor altcuiva. La revenirea lui Lenin i-am evacuat pe noii locatari. Noi am fost întotdeauna buni prieteni. La ora actuală, el locuiește la Kremlin. Îmi imaginez ce odăi are acolo!».

Călătoria la Kremlin! Cine poate uita emoțiile, entuziasmul și speranțele zilelor de aprilie ale lui 1917? Îmi amintesc seara care a precedat pornirii trenului plombat din Zurich spre Rusia. În sala «Eintracht», unde și anterior s-au auzit, de nenumărate ori, vocile socialiștilor europeni renumiți, fugiți în Elveția, tovarășii din Zurich au organizat o petrecere de rămas bun pentru tovarășii ruși, care au primit, în sfîrșit, posibilitatea să revină în patria lor și să purceadă la munca revoluționară în rîndul poporului lor.

Ulterior, într-o altă sală mare, unde de regulă se organizau sărbători caritabile în favoarea tovarășilor mai săraci, a fost organizată o ședință repetată pentru a sărbători zorii unei noi vieți. Aici erau toți: tineri, bătrîni, studenți, muncitori și, în general, oameni care au petrecut ani și decenii în Siberia, în închisorile din Petropavlovsk sau Schlüsselburg. Revoluționarii bătrîni păreau să fi întinerit.

În ziua următoare, pe platforma gării din Zurich răsunau sunetele Internaționalei interpretate în germană, franceză, italiană și rusă. Exilații țarismului reveneau în patria lor: Martov, Bobrov, Kon, Lapinski, Reazanov, Bronski, Balabanov — părul căruia a fost vopsit în roșu de către tovarășii italieni, și mulți-mulți alții. În sfîrșit, trenul a urnit din loc.

Lenin a plecat cu cîteva zile mai devreme. Înainte de a pleca din Elveția, el a participat la conferința socialiștilor elvețieni și ruși, din numele cărora s-a adresat clasei muncitoare elvețiene cu un salut — una dintre cele mai minunate și mai revoluționare lucrări ale sale. Pe 3 aprilie, el a ajuns la Petrograd, unde a fost întîlnit de o mulțime imensă de oameni entuziasmați...

COMUNIST.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно