Școala lui Voronin, pe care nu oricine e capabil s-o treacă
РУС. MOLD.
» » Școala lui Voronin, pe care nu oricine e capabil s-o treacă

Școala lui Voronin, pe care nu oricine e capabil s-o treacă

25-05-2018, 12:33
Viziuni: 1 065
  
Versiunea de tipar   
Școala lui Voronin, pe care nu oricine e capabil s-o treacăDin partea redacției
 
Înțelepciune, cumpătare în luarea deciziilor, omenie. Toate aceste calități se întrețes cu o rigurozitate de excepție — și față de soluționarea problemelor, și față de colegi și tovarăși de partid, și față de sine personal. Altfel nu poate fi. Pentru că altfel nu ar fi el, ar fi alt om.

 
Școala pe care nu oricine e capabil s-o treacă. În calea sa politică și de viață, el a avut mulți «condrumeți de partid», care, într-un moment sau altul, au sărit din acest tren. Dar, în pofida acestui fapt, trenul își urmează itinerarul, înaintînd spre scopul său, pentru a obține în luptă, — și în timpul guvernării, și în opoziție, — soluționarea principalei probleme, aceasta fiind una de importanță majoră, și anume: construirea unui stat pentru oameni, în care fiecare să se simtă om prețuit și respectat.

În afară de PCRM, nu există un alt partid care și-ar asuma realizarea unor asemenea obiective nu virtual și nu verbal, ci în mod practic. Și, respectiv, nu s-ar înstrăina de ele, nu și-ar modifica scopurile astfel ca ele să fie confortabile pentru cineva personal și/sau le-ar ajusta la configurația momentului politic, la nomenclatură.

În acest context, stimate tovarășe Vladimir Voronin, în cuvintele noastre nu există nici fățărnicie, nici idolatrie, nici conjunctură. Cuvintele noastre exprimă sincera atitudine față de Dumneavoastră a întregii echipe redacționale. Pe lîngă asta, — și respectul nostru fără nici un fel de rezerve.

Multă sănătate vă dorim! Iar toate celelalte le vom face neapărat — împreună!

Olga Dzeatcovschiскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: