Munca în viața lui, ca simbol al făuririi

Ion Vatamaniuc: «Consider că dreptul de a deveni membru al PCRM trebuie să-l meriți. Omul trebuie să dorească sincer să intre în rîndurile Partidului Comuniștilor»

Copil al anilor de după război

— Raionul Ungheni înseamnă locurile Dumneavoastră de baștină?

— Eu m-am născut în satul Romanovca din raionul Ungheni în familia unor oameni simpli în complicatul timp de după război — în ziua de 15 iunie a anului 1948. Mama lucra în colhoz, iar tata — la calea ferată.

— Ați avut în copilărie momente deosebit de vii, pe care nu le-ați uitat nici pînă acum?

— Multe momente din copilărie mi s-au întipărit în memorie, dar în mod deosebit — ziua în care oamenii au aflat despre moartea lui Stalin. Aveam pe atunci doar cinci ani, dar țin bine minte cît de îndurerați erau oamenii, cum se căinau ce va fi cu noi mai departe. Dar printre dînșii au fost și dintre cei care în acea zi se bucurau de ceea ce s-a întîmplat.

— Probabil, se bucurau cei ale căror familii au fost supuse unor represalii…

— Și sora tatălui meu a nimerit sub acest val de represalii și a fost dusă tocmai în regiunea Tiumen. Copiii ei trăiesc acolo pînă acum și sînt mulțumiți de viața pe care o duc. Familia lor a revenit acasă în 1956, însă au trăit în Moldova doar vreo doi ani, după care au hotărît să plece din nou în Siberia și să trăiască acolo. Am fost și eu la ei în ospeție, am văzut cum trăiesc. Trăiesc foarte bine.

— Vă mai amintiți cum ați mers la școală în clasa întîia?

— Asta e greu s-o uit. Tata mi-a cusut atunci niște opinci dintr-o anvelopă de automobil. Și în această încălțăminte modernă, cu o trăistuță cusută dintr-o bucată de țesătură, m-am dus la școală. Satul nostru era sărac, în Romanovca aveam doar școală primară, așa că, după ce am absolvit-o, am mers să-mi continui învățătura la Cornești. Ca și majoritatea copiilor de la sate din acele timpuri, am lucrat de mic copil. Iar la vîrsta de 15 ani, în anul 1963, în timpul verii m-am dus să lucrez ca ajutor de tractorist în sovhozul «Codrii». Eram bucuros și mîndru că am fost luat la acest lucru. Seara, nici mîinile nu mi le spălam, vroiam ca, pe drumul de întoarcere acasă, toată lumea să vadă că băiatul vine de la muncă! După absolvirea clasei a noua, am intrat la Școala de navigație maritimă de la Odessa, unde am studiat specialitatea de navigator.

Însoțit de Neptun

— Și ați reușit să lucrați în această calitate?

— După absolvirea școlii, am început să lucrez în compania de navigație pe Marea Neagră de la Odessa. Timp de doi ani și jumătate, am fost în 26 țări din lume, situate pe diferite continente ale globului. Am lucrat și pe nava de transportare a încărcăturilor «Молочанск». Am făcut înconjurul lumii. De două ori am traversat ecuatorul.

— La traversarea ecuatorului, pentru novici se organiza o sărbătoare, nu?

— Da, asta era o tradiție marină. Deoarece eu eram cel mai tînăr membru al echipajului, în Oceanul Indian, improvizatul Neptun mi-a dat numele celui mai mic peștișor care trăiește la mari adîncimi.

— Totuși, nu ați continuat să munciți în acest domeniu…

— Așa este. În 1970 am revenit din rută — aveam vreo jumătate de an de concediu, cîștigasem niște bani — și am mers acasă, la ai mei. Iar peste două luni am fost recrutat la serviciul militar și, ținîndu-se cont de specialitatea mea, m-au trimis pentru trei ani și jumătate în Flota Marină a Mării Negre. Desigur, aș fi putut continua să lucrez în acest domeniu, dar, după ce am fost lăsat la vatră, m-am întors în sat, l-am întîlnit acolo pe șeful de la «Tehnica Agricolă» din Ungheni (atunci, această organizație se numea «Сельхозтехникa»), care imediat mi-a propus să merg să lucrez la ei. La început făceam munca de lăcătuș, după aceea am deținut în această structură diferite funcții. M-am căsătorit.

Treptele carierei de muncă

— Deci, ați avut o creștere în carieră...

— La această creștere m-au stimulat necesitățile vieții. Deoarece mă căsătorisem, aveam nevoie de un apartament, iar apartamentele se distribuiau doar economiștilor. Și atunci am decis să fac studii la secția fără frecvență a Tehnicumului industrial-economic de planificare a economiei naționale de la Chișinău. În timpul studiilor, am fost secretar al organizației comsomoliste de la «Tehnică Agricolă». Organizația era mare. Peste un an am primit apartament. După aceea, pînă în anul 1976, am lucrat în calitate de inginer-ameliorator principal. Mă pregăteam să intru la Institutul Politehnic, dar într-o zi am fost chemat la comitetul raional al partidului, unde mi s-a propus să merg la studii staționare la Școala superioară de partid de la Odessa. În rîndurile PCUS am intrat încă înainte de a fi chemat să-mi satisfac serviciul militar — la 1 septembrie, 1970.

— E ușor de presupus că anume din acest moment pentru Dumneavoastră începe adevărata viață de partid…

— După terminarea studiilor, am revenit în raion și am început să lucrez în calitate de instructor la comitetul raional al partidului, eram responsabil de sectorul agricol. Apoi comitetul raional a decis să întărească organizația de partid a colhozului «Lenin» din satul Pîrlița și m-a trimis încolo ca secretar al comitetului de partid. Mie îmi plăcea să lucrez cu oamenii, întotdeauna am găsit limbaj comun cu ei. Organizația de partid de la Pîrlița se mărea. După aceea, încă trei ani, m-am aflat în fruntea organizației de partid de la «Moldvinprom»-ul din Cornești, din care făceau parte 600 de membri. Apoi iar am revenit la «Tehnica Agricolă» ca vicedirector pentru probleme generale și secretar al organizației de partid, și asta a durat pînă la interzicerea PCUS. La începutul anilor 90, a fost lichidată și «Tehnica Agricolă». Și atunci eu, la fel ca mulți alți oameni, am mers să-mi caut ceva de lucru în capitală.

— Și ați reușit să găsiți?

— Am reușit. Terminasem fără frecvență secția de planificare a Academiei de Studii Economice. Și am reușit să mă angajez la Termocentrala-2 (ТЭЦ-2) ca locțiitor al șefului secției de aprovizionare, iar peste doi ani am fost numit șef al secției de transport auto. În această calitate am lucrat pînă în anul 2000. La sfîrșitul anilor 90, la Termocentrală au început reformele, reducerea cadrelor etc. A fost emis ordinul să fie concediați toți șefii cu vîrsta mai mare de 50 de ani. Astfel, eu din nou am rămas fără de lucru și m-am întors împreună cu familia la baștină.

— În anii cînd lucrați la această termocentrală, s-a născut PCRM…

— La întreprinderea noastră, am creat o organizație de partid în anul 1994. La început, eram doar doi la număr. Eu întotdeauna m-am considerat pe sine comunist. După aceea, în rîndurile partidului a fost primit încă un membru, și anume atunci am creat organizația primară. În anul 2000, din componența ei de acum făceau parte 23 de membri. În biroul meu aveam o colecție a ziarului «Comunistul». Cînd în anul 1998 la întreprindere a venit un director nou și a văzut-o, mi-a făcut observație că în biroul meu n-au ce căuta asemenea lucruri.

— Poate că și apartenența Dumneavoastră de partid a contribuit la faptul că ați fost concediat?

— Mi-e greu să spun, poate a și contribuit. Dar e adevărat că ni se făceau fel de fel de uneltiri, eram chiar și persecutați. Voi spune altfel: șefii nu-i aveau la inimă pe comuniști… Dar în calitatea mea de profesionist, nimeni nu putea să-mi înainteze nici o pretenție.

Activități de fermier

— Revenind la Romanovca, ce ați făcut?

— Am deschis o fermă de creștere a prepelițelor și, la început, lucrurile parcă mergeau bine. Dar în anul 2008 a fost o secetă cruntă, nu aveam cu ce hrăni păsările, așa că am fost nevoit să pun capăt businessului meu. Aveam atunci o mie și jumătate de prepelițe. Am fost nevoit să le sacrific pe toate. Iar în anul 2010 m-am pensionat. Dar continuăm să muncim împreună cu soția. Avem în grija noastră un hectar și jumătate de pămînt. Lucrăm mult, în schimb, consumăm tot cea ce creștem noi cu mîinile noastre — producție pur ecologică.

— Dar și anul acesta e tot mare secetă…

— Da, e secetă mare, multe din cele ce am semănat nici n-au încolțit, n-au ieșit din pămînt. Dar, e lucru știut, agricultura are riscurile sale, și fiecare fermier trebuie să țină cont de ele. Anul acesta e secetă, pe cînd anul trecut a fost destul de roditor. Agricultorii întotdeauna trebuie să fie gata pentru situații extreme.

— Dumneavoastră ați fost marinar, conducător, crescător de păsări, iar acum — fermier. Despre care perioadă a activității Dumneavoastră de muncă vă amintiți cu deosebită plăcere? Ce preocupare v-a fost mai apropiată de suflet?

— Cea mai plăcută pentru amintiri e perioada de studii la Școala superioară de partid. Ea nu poate fi comparată cu nimic. Eram participant activ la toate acțiunile care se organizau acolo, eram secretar al organizației de partid a grupei, și toți cei ce studiam acolo eram apropiați unii altora prin starea noastră comună de spirit. O perioadă interesantă au fost și cei 10 ani de muncă la Termocentrala-2. În calitatea mea de analist în economie, întotdeauna făceam o analiză precisă a activității întreprinderii. Și asta era pentru mine o muncă interesantă. Totodată, îmi amintesc cu căldură timpul cînd am activat în colectivele din colhozul «Lenin» și al «Moldvinprom»-ului, în care am fost responsabil de munca de partid.

— Dar Dumneavoastră și acum continuați să vă ocupați de munca de partid…

— Ca secretar al OPP din orașul Cornești. Organizația noastră cuprinde trei sate, inclusiv Romanovca. Sînt consilier al consiliului orășenesc. Am întîlniri cu tineretul, discut cu oamenii pe diferite teme. Demonstrez justețea politicii promovate de PCRM. Oamenii mă cunosc și ascultă cea ce le povestesc.

A înțelege și a conștientiza

— Astăzi, oamenii nu înțeleg prea bine nici ceea ce se întîmplă la noi în țară, dar ce vorbesc ei despre PCRM?

— Unii vorbesc că despre noi nici nu se prea aude nimic. Mass-nmedia afiliată puterii sau nu scrie nimic despre PCRM, sau scrie ceva negativ. Sau în general spune că de acum comuniștii nu mai există. Și noi trebuie să le explicăm oamenilor care este adevărata starea de lucruri. Totodată, și să-i demascăm pe oponenții noștri politici, care se prefac că desfășoară o activitate furtunoasă, pe cînd în realitate nu fac nimic concret, doar încearcă în fel și chip să cîștige puncte în fața alegătorilor înainte de alegerile parlamentare. În timpul discuțiilor cu oamenii, eu le vorbesc despre toate într-un limbaj simplu, accesibil, ca ei să poată înțelege și conștientiza în mod corect tot ceea ce le spun.

— Ce v-ați dori în viața Dumneavoastră?

— Acum îmi doresc doar un singur lucru: ca Partidul Comuniștilor să-și întărească rîndurile. Eu personal sînt gata să lucrez și de acum înainte pentru asta. În timpul pregătirii pentru adunările și plenarele de partid, consult și pînă acum lucrările lui Lenin, caut în ele răspunsuri la întrebările care îmi apar. În anii de studii la școala de partid, am făcut conspecte la mai mult de 400 de lucrări ale lui Lenin. Pentru asta, am folosit 60 de caiete groase, pe care le păstrez pînă acum. Există multe întrebări și probleme la care cîndva conducătorul revoluției a dat răspunsuri. Și aceste răspunsuri sînt actuale și pentru zilele noastre. De exemplu, cu privire la sistemul multipartinic, despre faptul cum să lupți și să supraviețuiești în condiții de opoziție. Noi trebuie să ne dăm bine seama care anume e locul Partidului Comuniștilor în complicatele condiții de astăzi.

— Pe 15 iunie, Dumneavoastră marcați jubileul de 70 de ani. Nu e vîrsta cînd trebuie neapărat să privești în urmă și s vezi mai bine ce ai reușit să faci. Totuși, poate fi trasă o careva linie. Se poate medita la ceea ce ai făcut și la ceea ce ai mai vrea să faci. Ce lucruri fac parte din planurile Dumneavoastră pe viitor?

— Creșterea rîndurilor partidului, pregătirea pentru alegerile parlamentare. Noi am curățit de elemente străine organizația noastră de partid. Ea s-a micșorat cu cîțiva oameni, în schimb, a rămas mai unită și mai puternică. Am primit și cîțiva oameni noi în rîndurile partidului. Mai avem și o rezervă în acest sens. Dar eu sînt împotriva primirii de dragul primirii neapărate a unor membri noi. Consider că dreptul de a deveni membru al PCRM trebuie să-l meriți. Omul trebuie să dorească sincer să intre în rîndurile Partidului Comuniștilor.

— Cine v-a servit drept exemplu în viață?

— Părinții mei, care au muncit întreaga lor viață. Conducătorii mei, de la care am învățat multe. Eu întotdeauna am lucrat cinstit, nimeni nu poate să-mi facă nici un reproș. Toată viața le-am spus oamenilor adevărul în față, oricare ar fi fost acest adevăr. Îi urăsc pe oamenii necinstiți, incorecți și cu apucături de hoț. Întotdeauna am luptat împotriva unor asemenea oameni și voi lupta și de acum înainte. Onestitatea, corectitudinea și sinceritatea — iată calitățile omenești demne de tot respectul.

Pe 15 iunie, Ion Vatamaniuc își marchează jubileul său de 70 de ani. Echipa redacțională a ziarului «Comunistul» îi dorește jubiliarului multă sănătate și realizarea tuturor planurilor schițate!

Natalia Lujinaскачать dle 10.6фильмы бесплатно