Comuniștii de la Căușeni: „Promisiunile
mincinoase ale socialiștilor și ale așa-numitului președinte Dodon trebuie
demascate zi de zi”.
La Comitetul Raional Căușeni al PCRM a avut loc o plenară
la care au fost luate în dezbatere materialele Plenarei a VI-ea a CC al PCRM.
Forul s-a desfășurat cu o înaltă prezență a comuniștilor. La lucrările plenarei
a participat și Vladimir Voronin, liderul PCRM.
Înainte de a fi
începute lucrările ca atare, într-o atmosferă solemnă au fost înmînate carnete
de partid unor noi membri ai PCRM. Carnetele de partid au fost înmînate
tinerilor comuniști de către Președintele partidului, Vladimir Voronin, care
le-a dorit acestora o activitate fructuoasă
și plină de abnegație întru binele poporului moldovenesc, muncă de care
Moldova are nevoie îndeosebi acum, în atît de complicata perioadă pe care o
traversăm cu toții.
În discursul său
ținut în fața comuniștilor ce la Căușeni, Vladimir Voronin a subliniat
importanța concentrării forțelor partidului în timpul rămas pînă la viitoarele
alegeri parlamentare, care, fără nici o exagerare, vor fi cele mai complicate
și decisive pentru țară.
Astăzi, guvernarea
țării se află în mîinile unei grupări criminale organizate, care s-a format ca
rezultat al coruperii și șantajului.
Orice ar spune astăzi, – inclusiv
trădătorii PCRM, referitor la trecerea lor în așa-numita majoritate
parlamentară,– în realitate, în ceea ce au făcut, toți s-au condus nu de
aspirațiile poporului, ale alegătorilor care le-au încredințat mandatul de
deputat, ci doar de interesele lor personale egoiste. Și acum ei nu prezintă
nimic altceva prin sine decît niște mîini de vot ascultătoare, care sînt
folosite de fiecare dată cînd regimul guvernant are nevoie să voteze o lege sau
alta, care se adoptă în scopul satisfacerii intereselor politice și a celor
înguste de partid.
Cu regret,
realitatea ne demonstrează că Partidul Socialiștilor, care se identifică pe sine
ca partid de stînga, de fapt, nu apără interesele alegătorilor, ci este un
partiduț docil al aceluiași regim guvernant oligarhic. Și dacă un timp puneam
la îndoială acest adevăr, după ce socialiștii au votat împreună cu democrații
legea cu privire la modificarea sistemului electoral, situația a devenit clară:
PDM și PRSM activează în tandem.
De ce au avut
nevoie ei să schimbe legislația și să introducă sistemul electoral mixt? Pentru
că democrații își dau seama foarte bine că nu vor putea accede în următoarea
componență a Parlamentului în mod onest. Conform tuturor sondajelor
sociologice, ei vor reuși să obțină la alegeri maximum patru procente de
voturi. Poporul a obosit într-atît de promisiunile goale și de asigurările lor
că în Moldova reformele se desfășoară din plin, deși în practică ele doar
înrăutățesc calitatea vieții oamenilor de rînd, încît și-a pierdut total
încrederea în politicienii de la guvernare. Oamenii nu văd perspective pentru
Moldova și pleacă în masă din țară împreună cu familiile.
Și cînd guvernarea
nu poate prezenta nimic în calitate de argument că administrează țara în mod
eficient, în acest caz unica soluție pentru ea de a se îndreptăți rămîne minciuna, înșelăciunea, manipularea
opiniei publice prin mass-media de buzunar și, bineînțeles, cu ajutorul
partidelor ademenite de partea ei și a
transfugilor.
Această legătură a
democraților și socialiștilor se face observată și în toate regiunile țării la
nivel de consilii raionale și orășenești. Atunci cînd comunici cu alegători din
diferite localități, nici de la unul nu auzi să spună că socialiștii și-au îndeplinit promisiunile făcute. Cartea lor de vizită este flecăreala și
înșelăciunea.
Pe acest fundal al
degradării politice totale atît în Guvern, cît și la nivelul organului
legislativ, care astăzi nu exprimă voința alegătorului, are loc distrugerea în
țară a tuturor sferelor importante de activitate vitală. Și acest lucru de
asemenea se face cu consimțămîntul și cu participarea nemijlocită a
partidului-complice – PSRM.
Cu regret, actualul regim guvernant se
caracterizează nu numai printr-un nivel profesional scăzut, ci și prin lipsă de
voință politică, care e atît de necesară pentru implementarea cu adevărat a
reformelor și pentru schimbări pozitive în viața Moldovei. Tot ceea ce se face
în țară, se face la indicația partenerilor externi. Însă chiar și în
structurile UE, care mult timp, practic, în mod necondiționat au sprijinit
actuala guvernare din Moldova, nu se percepea faptul ce proporții capătă
corupția în toate organele puterii de stat de la noi – de la maternitate pînă
la cimitir. Fără mite, fără protecție nu poate fi soluționată nici o problemă.
Fără mită nu tratează medicii, nu instruiesc pedagogii, nemaivorbind de
sistemul justițiar.
Totodată, pentru
implementarea reformelor, pe care guvernarea pînă acum continuă s-o mimeze în
mod spasmodic, erau alocate granturi și credite colosale. Pe lîngă asta, sub
pretextul reformării sistemului bancar, din trei bănci a fost furat un miliard
de dolari. Guvernarea nu ține seama de nimic – nici de opinia Comisiei de la
Veneția, nici de opinia Parlamentului European, nici de opiniile politologilor
cu renume mondial.
Fenomenul „statul
capturat” pentru întîia oară a fost făcut public anume de către comuniști la o
conferință internațională, care și-a ținut lucrările la Chișinău în anul 2012.
Astăzi acest lucru îl afirmă de la tribunele de la Bruxelles politicienii
europeni. Dar principala problemă rămîne deschisă: ce să facem cu această
moștenire „agonisită” de așa-numita
guvernare pro-europeană de la noi?!
Cum vor decurge
alegerile în Parlament? Care va fi în final conținutul lor calitativ și
cantitativ, va fi oare capabilă viitoarea legislatură a Parlamentului să
îndreptățească alegerea pe care o va face alegătorul?
Faptul că Partidul
Democrat a introdus un nou sistem
electoral, care prevede alegerea pe circumscripții uninominale, nu este unul
întîmplător. Și alegătorii din raioane zadarnic cred că alesul lor în Parlament
de bună seamă le va apăra interesele. În mod separat, cei care vor învinge în
circumscripțiile uninominale nu vor putea decide nimic fără susținerea
majorității parlamentare. În listele pe circumscripții uninominale vor fi
incluși așa-numiții candidați independenți, vor fi înaintați candidați și pe
liste de partid.
Dar, în acest sens, noi avem drept exemplu convingător
alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, cînd toți „independenții” peste
noapte s-au transformat în democrați. Astfel, practic, fără a avea propriii săi
candidați la alegeri, Partidul Democrat a obținut controlul asupra acestui
organ. Și nu există nici o îndoială că acest șiretlic democrații intenționează
să-l aplice și la viitoarele alegeri parlamentare.
Potrivit lui Vladimir Voronin, astăzi, fiecare comunist are spre îndeplinire o misiune
importantă și serioasă – munca în mijlocul alegătorilor. În discuțiile cu ei,
în baza unor exemple concrete, – fie că este vorba despre un sat mic sau despre
un oraș,– comuniștii trebuie să le descopere oamenilor minciuna majorității
guvernante și a acoliților ei în persoana PSRM și a trădătorilor-transfugi.
Cu atît mai mult că comuniștii din teritoriu,
chiar și în baza exemplului raionului Căușeni, le pot prezenta oponenților
politici contraargumente convingătoare. Consilierii-comuniști muncesc în mod
onest – nu prin vorbe, ci prin fapte. Și nu trebuie să fiți modești în ceea ce privește rezultatele activității
dumneavoastră. Trebuie să vorbiți cu voce tare despre ele, cu atît mai mult
ținînd cont de faptul în ce condiții politice complicate sînteți nevoiți să
rezolvați problemele cetățenilor de rînd din localitățile rurale.
Dacă ne vom ține
împreună, dacă ne vom uni strîns, juntei guvernante îi va fi foarte greu să
lupte împotriva cuvîntului care spune adevărul. Comuniștii întotdeauna au avut
un program clar și eficient de activitate, așa este el acum, așa va fi și de
azi înainte. Deci, ne pregătim pentru alegeri!
Larisa Miheeva
скачать dle 10.6фильмы бесплатно