Nu mai putem răbda!
РУС. MOLD.
» » Nu mai putem răbda!

Nu mai putem răbda!

15-11-2018, 12:53
Viziuni: 888
  
Versiunea de tipar   
Nu mai putem răbda!Comuniștii din Rădoaia: «Puterea aparține poporului — acest punct al Constituției deține un rol preponderent și Plahotniuc nu va reuși să-l anuleze»
 
Satul Rădoaia din raionul Sîngerei. Organizația primară a PCRM din localitate, al cărei nucleu îl alcătuiesc comuniști cu experiență, activează astăzi în condiții politice dure. Numărul problemelor existente aici e mare, iar soluționarea lor este influențată de situația politică și socială negativă din țară. Însă, cu toții împreună, unind eforturile fiecărui comunist din fiecare OPP, la apropiatele alegeri parlamentare e posibil și trebuie să fie opusă rezistență guvernării care s-a obrăznicit.

Zilele trecute, în OPP de la Rădoaia a avut loc o adunare de dare de seamă și alegeri, la care a luat parte liderul PCRM, Vladimir Voronin, precum și prim-secretarul CR Sîngerei al PCRM, Serghei Cebotari. Sala în care a fost ținută adunarea era în acea zi plină, și asta deoarece la ea au venit nu numai comuniștii organizației primare din sat, ci și mulți săteni fără de partid. Agenda adunării a conținut chestiuni referitoare la diverse teme — de la trădarea politică pînă la creșterea prețurilor și salariile mici.

În raportul său, secretarul acestei OPP, Pavel Cebotari, a enumerat greutățile de care se ciocnește organizația în activitatea sa. Totodată, a fost menționat faptul că munca de agitație cu alegătorii capătă noi tendințe — oamenii de acum și-au scos ochelarii trandafirii și încep să vadă cele din jur cu alți ochi, ei nu mai cred în frumoasele promisiuni ale democraților și liberalilor, cu atît mai mult în ale socialiștilor. În anii guvernării sale, această putere a discreditat ideea integrării europene, iar PSRM nu și-a îndeplinit nici una din promisiunile electorale. Despre democrați și«valori democratice» promovate de aceștia poporul în general nu vrea să audă.

Pe parcursul discuțiilor pe marginea temelor care țin de politică, Vladimir Voronin a făcut printre cei prezenți un original sondaj sociologic. Ei trebuiau să numească doar un exemplu, însă pozitiv și eficient, de reformă sau acțiune întreprinsă de actuala putere în cei nouă ani de guvernare. Răspunsul a fost o tăcere totală. După care din rîndurile oamenilor a răsunat un val de indignare și critică la adresa guvernului Filip, a președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și a majorității parlamentare. Ca să fim obiectivi, vom menționa încă o dată că la adunare, în afară de comuniști, s-au prezentat și săteni fără de partid, posibil, unii dintre ei și-au dat voturile pentru PCRM și în acel moment nu aveau răbdare să-și exprime opinia, să povestească despre ceea ce îi durea mai tare.

În Parlament trădătorii nu au loc

După cum a remarcat Pavel Cebotari, secretarul OPP din Rădoaia, țara are nevoie de un lider puternic, care nu în cuvinte, ci în fapte ar îndreptăți încrederea poporului.

În cadrul discuțiilor, locuitorii din sat i-au supus unei critici dure și pe transfugii politici, inclusiv pe cei care au trădat PCRM. În opinia cetățenilor, la nivel legislativ trebuie rezervată o condiție-angajament concret: dacă vrei să ieși din rîndurile partidului pe lista căruia ai devenit deputat în Parlament, renunță la mandatul de deputat. «Trădătorii nu au loc în Parlament! Ei i-au înșelat pe alegătorii care și-au dat voturile pentru dînșii!» — prin aceste fraze și-au exprimat indignarea cei prezenți la adunare.

Într-adevăr, în pragul noii campanii electorale, aceeași Violeta Ivanov sau Anatolie Zagorodnîi, care au trădat PCRM, deplasîndu-se prin satele Moldovei, ce le vor spune oamenilor, ce argumente vor găsi pentru a-i face pe alegători să fie de partea Partidului Democrat, partid în care ei, împreună cu ceilalți transfugi, s-au transformat într-o mașină ascultătoare de votare? Ei nu au ce le spune oamenilor, dar și oamenii te vei mira de vor dori să-i asculte.

Adunarea n-a trecut fără întrebări tăioase, adresate inclusiv liderului PCRM, Vladimir Voronin. Dar președintele partidului a răspuns la toate în mod amănunțit și argumentat. De exemplu, el a explicat cît de complicat a fost ca, în timpul tentativei de lovitură de stat din aprilie, 2009, fiind pe deplin conștient de toate riscurile pentru țară, pentru oameni, totuși, a reușit să evite posibila vărsare de sînge. Inițiatorii provocațiilor, avînd sprijin și în țară, și de peste hotare, au contat anume pe asta: ca între manifestanți să înceapă încăierări sîngeroase. Dar comuniștii nu s-au lăsat provocați, au procedat în exclusivitate conform legii, respectînd adevăratele valori și principii democratice.

Guvernarea va răspunde în fața legii

«Guvernarea s-a discreditat pe sine în totalitate. Pînă și structurile europene de acum nu urmăresc în tăcere ceea ce se întîmplă la noi, ci declară în mod deschis că Moldova e un stat capturat, că în Moldova corupția prosperă la toate nivelele puterii, iar reformele sînt promovate doar pe hîrtie, a subliniat liderul PCRM. Viitoarele alegeri în Parlament sînt ca un hotar pe care puterea nu va dori să-l părăsească în ruptul capului. În caz contrar, toți cei care sînt implicați în furtul miliardului, care au irosit ajutorul extern din partea UE și a altor țări, care de nenumărate ori a încălcat și continuă să încalce Constituția — toți aceștia vor trebui să răspundă în fața legii, în fața poporului».

Bineînțeles, la adunare oamenii au abordat și asemenea probleme ca salariile și pensiile mici, lipsa accesului liber la asistența medicală, la medicamente necostisitoare. Oamenii nu au ce mînca, iar guvernanții se lăfăiesc în bine în birouri calde și limuzine luxoase.

Din cauza ultimelor modificări introduse în legislația fiscală, majoritatea cetățenilor în general s-au pomenit într-o zonă de risc — ei își pot pierde chiar și acea puțină avuție pe care au agonisit-o prin muncă în întreaga lor viață. Acum, pentru a transmite prin moștenire copiilor sau nepoților, de exemplu, casa, trebuie să-i plătească statului sume colosale, pe care sătenii de rînd nu au de unde le avea. «Noi ne-am construit casa toată viața. Și acum, de ce trebuie să-i plătesc statului sume fabuloase de bani, pentru ca această casă să rămînă în moștenirea copiilor mei? Degrabă vor ajunge să ne ceară plată și pentru aerul pe care-l respirăm!», s-a indignat unul dintre participanții la adunare.

La adunarea de la Rădoaia a fost exprimată unanima opinie că actualul regim guvernant, care a capturat întreaga Moldovă, nu va fi tras la răspundere pentru faptele sale pînă cînd însuși alegătorul, — iar asta înseamnă fiecare dintre noi! — nu va răsturna prin votul său această guvernare. Puterea aparține poporului — acest punct prioritar al Constituției încă nu a fost anulat.

COMUNIST.MD
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: