Experienţa votării «biometrice» la alegerile parlamentare din Kirghizia poate arunca pentru totdeauna în trecut schemele de falsificare şi denaturare a exprimării voinţei poporului
La 4
octombrie curent, în Kirghizia, la alegerile ordinare în parlamentul republicii – Jogorgu Keneş – votarea a
avut loc în baza datelor biometrice ale cetăţenilor. La votare au fost admişi doar cetăţenii care preliminar au trecut o înregistrare specială biometrică. Potrivit
datelor oficiale, numărul lor e de aproximativ trei milioane de cetăţeni, Kirghizia avînd
o populaţie de 5,7 milioane de oameni (2013). Efectiv, la alegeri au participat 42% de alegători — în Kirghizia nu există un prag de
prezenţă la alegerile parlamentare.
Monitorizarea
mersului alegerilor în Kirghizia a fost efectuată de 600 de observatori din 69
de ţări şi din 40 de organizaţii internaţionale, inclusiv observatori din
partea Adunării Interparlamentare a CSI. Coordonator al grupului de observatori
din CSI a fost vicepreşedintele Parlamentului din Republica Moldova, Vladimir
Vitiuc, deputat din partea Partidului Comuniştilor.
Particularitatea alegerilor din Kirghizia
Pentru întîia
oară în istoria Kirghiziei, a Asiei Centrale, dar şi a CSI, la respectivele
alegeri votarea a avut loc în baza datelor biometrice ale alegătorilor, altfel
spus, cu aplicarea celor mai avansate tehnologii. Pentru a participa la
alegeri, cetăţeanul kirghiz trebuia să treacă din timp procedura înregistrării
biometrice. Aceasta presupune perceperea amprentelor degetelor, fotografia
cifrică a feţei şi modelul electronic al semnăturii.
Încă în primăvara anului 2013, Preşedintele
Kirghiziei, Almazbek Atambaev, a semnat decretul «Cu privire la măsurile de
perfecţionare a sistemului electoral» şi indicaţia să fie creat un grup de
lucru care să se preocupe de legislaţia electorală, efectuînd optimizarea bazei
normativ-juridice pentru ulterioara organizare a alegerilor de deputaţi în
Jogorku Keneş (Parlament). Concomitent, în ţară a început procesul de pregătire
a paşapoartelor biometrice. Temei pentru lansarea acestui proces a servit lipsa
în Kirghizia a unei liste unice a alegătorilor. Ceea ce conducea la
inexactităţi în calculele referitoare la pragul de trecere al candidaţilor sau
partidelor politice. Listele
suplimentare ale alegătorilor erau întocmite nemijlocit la secţiile de votare
chiar în ziua alegerilor.
La mijlocul anului 2014 a fost elaborată şi
aroptată o lege potrivit căreia cetăţenii care nu au prezentat datele lor
biometrice nu au dreptul să participe la alegerile prezidenţiale şi nici la
cele parlamentare. În conformitate cu prevederile respectivei legi, la alegeri
nu sunt admişi cetăţenii care, venind să-şi dea votul, în calitate de document
prezintă carnetul de pensionar, carnetul de conducere, livretul militar. Pentru
a participa la alegeri, alegătorul trebuie să prezinte sau paşaportul intern de
cetăţean al Kirghiziei (carta ID), sau paşaport obişnuit, sau paşaport pentru
străinătate.
Cetăţenii Kirghiziei
au avut dreptul să treacă înregistrarea biometrică la orice punct de colectare
a datelor, indiferent de locul de trai oficial sau neoficial. Totodată,
alegătorului i-a fost oferită posibilitatea de a verifica statutul său de
trecere a înregistrării biometrice pe site-ul Serviciului de Stat de Înregistrare
al Kirghiziei.
În cazul în
care, în ziua alegerilor, aparatajul de la secţia de votare nu a constatat
amprentele degetelor alegătorului, el era identificat prin PIN-cod.
O apreciere înaltă
Potrivit
opiniei experţilor, analiştilor, observatorilor şi reprezentanţilor opoziţiei,
alegerile în Kirghizia au decurs în mod deschis, onest şi transparent. Pentru
observatorii internaţionali şi cei din partea partidelor politice, la secţiile
de votare au fost create toate condiţiile necesare pentru asigurarea
monitorizării procesului electoral. Potrivit spuselor Preşedintelui ţării,
Almazbek Atambaev, acestea au fost primele alegeri corecte în întreaga regiune
a Asiei Centrale. Cu opinia dumnealui au căzut de acord şi observatorii
internaţionali, inclusiv reprezentanţii misiunilor din ţări occidentale.
Vladimir
Vitiuc, vicepreşedinte al Parlamentului Moldovei, coordonator al observatorilor
internaţionali din partea AIP CSI, a declarat că alegerile din 4 octombrie 2015
în Jogorku Keneş (Parlamentul Kirghiziei) au decurs în mod democratic şi
transparent. El a mai menţionat înaltul nivel de pregătire şi desfăşurare a
votării, care a decurs cu respectarea tuturor normelor internaţionale.
«Pe
parcursul activităţii misiunii la etapa de pregătire a alegerilor şi în
procesul a însăşi campaniei electorale, observatorii din partea AIP CSI au
remarcat implementarea cu succes a unor astfel de tehnologii avansate, precum
datele biometrice ale alegătorilor şi dispozitivele de calculare automată a
numărului de buletine. Aceste inovaţii tehnologice sunt din categoria celor mai
noi pentru spaţiul postsovietic», a subliniat dl Vitiuc.
Perspective reale
Experienţa
Kirghiziei la desfăşurarea alegerilor în baza datelor biometrice a demonstrat
că folosirea în procesul electoral a tehnologiilor cifrice merită cea mai mare
atenţie. Respectiva experienţă poate fi şi trebuie să fie implementată şi în
Republica Moldova. Şi asta deoarece exemplul Kirghiziei a confirmat că este
absolut real de a exclude aplicarea pe parcursul alegerilor a unor scheme de
falsificare şi măsluire a rezultatelor.
Marina Țurcan
скачать dle 10.6фильмы бесплатно