La straja viitoarelor generații
РУС. MOLD.
» » » La straja viitoarelor generații

La straja viitoarelor generații

13-11-2015, 12:38
Просмотров: 1 805
  
Версия для печати   
La straja  viitoarelor generații Tinerii sunt urmașii unei epoci mărețe, forța care trebuie să construiască și să dezvolte un stat modern 


 

În cadrul manifestațiilor dedicate împliniriia 98 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, Uniunea Tineretului Comunist din Moldova a organizat o reuniune a tinerilor. Evenimentul, care s-a desfășurat în incinta bazei de odihnă din satul Leordoaia din raionul Călărași, a întrunitcomsomoliști din toate colțurile Moldovei. Subiectul principal al forumului s-a axat pe rolul actual al tineretului comunist și participarea activă a tinerei generații în viața țării.

 

Eroii timpului

 

În cadrul mesei rotunde cu genericul «Istoria scrisă de Marea Revoluție din Octombrie», participanții forumului de tineret și-au amintit de adevărații eroi și revoluționari ale căror nume erau purtate, cîndva, de străzile, piețele și scuarurile de la noi din țară: membrul Gărzii Tinere — Boris Glavan, unul dintre principalii lideri ai mișcării comuniste din Basarabia — Pavel Tcacenco, eroul Uniunii Sovietice — Ion Soltîs, militarul sovietic și activistul politic, participant al războiului civil — Grigore Kotovski, precum și mulți alții. Potrivit comsomoliștilor, tineretul de astăzi trebuie să fie educat în spiritul eroilor, care au luptat împotriva dușmanilor cu abnegație și curaj. După exemplul celor care și-au apărat Patria, au protejat și promovat ideea comunistă în secret prin jertfa de sine.

 

Moștenitorii epocii

 

Tinerii au avut o discuție interesantă și consistentă, pe marginea situației politice actuale din țară, cu prim-secretarul Comitetului Orășenesc Bălți al PCRM, vicepreședintele Parlamentului — Vladimir Vitiuc. Potrivit lui, evenimentele care au avut loc acum 98 de ani, au schimbat radical geopolitica mondială, au echilibrat toate procesele în derulare. În rezultat, pe mapamond s-au consolidat două sisteme puternice de dezvoltare — socialist și capitalist.

 

În timpul celor 70 de ani de existență și dezvoltare, URSS a garantat oamenilor grijă și susținere pe durata întregii vieți. Însă, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, în tot spațiul post-sovietic s-au schimbat dramatic toți indicatorii economici, s-a schimbat situația pe plan politic și social, s-a redus ritmul de dezvoltare.

 

«Obiectiv vorbind, ascultînd opiniile multor cetățeni, chiar și oponenții politici afirmă că în toți cei 24 de ani de independență, doar Partidul Comuniștilor a prezentat rezultate reale în ceea ce privește consolidarea și dezvoltarea statului. Venind la putere în anul 2001, comuniștii au preluat țara în prag de faliment. Timp de opt ani, în lipsa susținerii din exterior și asistenței instituțiilor financiare internaționale, a fost construit un stat cu adevărat democratic și prosper», a remarcat vicepreședintele Parlamentului.

 

Potrivit lui Vladimir Vitiuc, tineretul de azi este moștenitorul unei epoci mărețe și trebuie să înțeleagă că tînăra generație este puterea responsabilă pentru consolidarea și dezvoltarea statului contemporan. Împreună cu unica formațiune care pledează pentru protecția vieții sociale și economice a țării, protejează cetățenii de rînd ai Moldovei, apără memoria și valorile istorice — împreună cu PCRM, tinerii sunt în putere să schimbe situația spre bine.

 

Calea victoriei

 

Înșiși comsomoliștii au vorbit despre situația politică complicată, atitudinea autorităților în raport cu tinerii. Fiind elevi și studenți, tinerii recunosc că nu le vine deloc ușor. Ei nu se pot resemna cu faptul că viitorul le este spulberat, nu pot accepta felul în care autoritățile luptă deschis împotriva celor care sunt dispuși să construiască statul investind minte și putere. Totodată, tinerii înțeleg perfect că țara, cufundată în corupție, trebuie salvată de această guvernare printr-o singură metodă — alegeri libere și corecte. Vicepreședintele Legislativului, Vladimir Vitiuc le-a spus tinerilor cum pot obține acest lucru.

 

Potrivit lui, această soluție a fost identificată în Kîrgîzstan. În cadrul alegerilor parlamentare din acest an, s-a votat în baza datelor biometrice ale alegătorilor. De asemenea, în absolut toate secțiile de vot au fost instalate urne «inteligente» care numărau voturile în mod automat. În acest fel, a fost exclus riscul utilizării buletinelor false de vot. Cît privește Moldova, toate acțiunile necesare pentru crearea bazei de date electronice a alegătorilor au fost întreprinse în timpul în care la guvernare s-a aflat PCRM — a menționat Vitiuc. În cadrul unei ședințe, fracțiunea PCRM a decis să pregătească un proiect de lege pentru implementarea tehnologiilor similare celor kîrgîze.

 

Participanții la forum au discutat și despre rolul organizației comsomoliste. După cum a subliniat Vladimir Vitiuc, tineretul — în calitate de segment al societății, poate și trebuie să influențeze toate procesele ce au loc în țară. «Așa era tineretul în îndepărtatul an 1917, așa trebuie să rămînă și tineretul de astăzi, să se gîndească la felul în care se va dezvolta Moldova. Multe lucruri depind de activismul și munca voastră asiduă. Fiți curajoși, capul sus — adevărul este de partea voastră», a menționat prim-secretarul Comitetului Orășenesc Bălți al PCRM,
Vladimir Vitiuc.

 

Comuniști adevărați

 

Totalurile reuniunii și planurile activităților pentru perioada imediat următoare au fost puse în discuție în cadrul plenului Uniunii Tineretului Comunist din Moldova. Inițial, însă, comsomoliștii au fost felicitați, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, de către prim-secretarul Comitetului Raional Călărași al PCRM — Valeriu Sava. El le-a urat tinerilor curaj, să rămînă îndrăzneți și activi.

 

Prim-secretarul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova, Denis Iachimovschi a subliniat că forumul dedicat aniversării Marii Revoluții Socialiste din Octombrie a demonstrat nivelul înalt al organizației, dar și al evenimentului în sine. El a ținut să menționeze despre activismul de care au dat dovadă tinerii în cadrul manifestației.

 

«În îndepărtatul an 1917, anume tinerii s-au răsculat în lupta pentru dreptatea socială, pentru drepturile tuturor și fiecăruia. A săvîrșit acest eroism de dragul generațiilor viitoare. Datorită determinării și eroismului acelei generații, urmașii lor au primit posibilitatea de a trăi demn, de a beneficia de studii de calitate, de a se angaja în muncă calificată, de asemenea, au avut posibilitatea de a-și crește și educa copiii în condiții normale», se spune în adresarea Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova.

 

Însăși viața demonstrează că nimicirea unui popor întreg este imposibilă, la fel cum este imposibilă distrugerea muncii adevăraților comuniști, care au demonstrat că lucrul în beneficiul și prosperarea poporului dar și a întregii țări este posibil. Astăzi, tinerii se mîndresc că sunt comuniști și continuă să apere ideile revoluționarilor bolșevici. Uniunea Tineretului Comunist din Moldova a îndemnat tînăra generație să păstreze memoria vie despre eroismul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie.

 

Marina Țurcan

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: