Marea Revoluţie din Octombrie — steagul muncitorilor!

Revoluţia din Octombrie, din anul 1917, a avut loc şi, în cele din urmă, a cîştigat deoarece avea la bază masele populare 

Deşi a trecut aproape un secol de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, interesul faţă de acest eveniment istoric rămîne la fel de mare. Această Revoluţie a schimbat radical cursul dezvoltării umane - este un fapt recunoscut pînă şi de adversarii ei. În urma victoriei obţinute, a apărut primul stat socialist din lume, fiind deschisă o nouă epocă de reînnoire revoluţionară a societăţii.

Evident, există forţe politice care încearcă să diminueze din importanţa istorică şi politică a Revoluţiei din Octombrie, să reducă rolul Revoluţiei pînă la o simplă lovitură de stat organizată de un grup mic de bolşevici împotriva cărora a fost întreaga societate. Or, intenţionat califică Revoluţia drept un eveniment întîmplător, care a deturnat calea dezvoltării civilizate a poporului rus. Avînd în vedere importanţa Marii Revoluţii din Octombrie, dar şi scornelile liberalilor despre Revoluţia Socialistă, să ne întoarcem la istoria care a precedat Revoluţia pentru a demasca, încă o dată, falsificatorii şi pentru a aduce omagiu şi recunoştinţă acelor generaţii de muncitori care au înfăptuit-o.

Evident, Revoluţia nu a izbucnit din nimic. Pe tot parcursul secolului XIX dar şi începutul secolului XX, în Rusia apăreau, din cînd în cînd, situaţii revoluţionare. Însă, aceste tulburări nu se transformau în revoluţie, fapt explicat de mai multe motive. Principala cauză — lipsa factorului subiectiv, adică, nu exista un partid revoluţionar care să conducă acest proces. Totodată, premise pentru demararea unui amplu proces revoluţionar existau mai mult decît suficiente. În ţară se mai păstrau vestigiile iobăgiei feudale, moşieri şi ţărani fără pămînt, fărădelege politică totală, inegalitate de clasă socială, lipsa libertăţilor democratice şi gradul înalt de exploatare a muncitorilor de toate naţionalităţile.

Necesitate istorică

Anume din aceste motive s-a şi produs revoluţia anilor 1905 — 1907, la conducerea căreia participa încă tînărul Partid Bolşevic. Deşi, atunci, mişcarea revoluţionară a fost înăbuşită de autorităţi, sarcinile ei de bază au rămas nerezolvate. Situaţia din ţară s-a agravat pînă la limită în timpul Primului Război Mondial. Înfrîngerea, rînd pe rînd, a trupelor armatei ţariste pe front, situaţia complicată a soldaţilor, distrugerea sistemului de transport şi asigurarea proastă a oraşelor cu pîine, excedentul guvernului ţarist în sate. Toate aceste lucruri au generat un val de nemulţumire în popor. Pentru a salva situaţia, în 1917, partidele burgheze au abolit monarhia. A urmat formarea treptată a două tipuri de statalităţi — republica burgheză şi puterea sovietică. Aceste două forme de guvernare nu erau pur şi simplu diferite ca ideologie, aspiraţii sociale şi economice. Ele se poziţionau pe două ramuri diferite şi divergente ale civilizaţiei. Adică, intersectarea lor în formarea statalităţii era imposibilă. Foarte curînd, dezvoltarea liberal-burgheză a Rusiei şi-a demonstrat ineficienţa. Guvernul provizoriu nu era motivat să soluţioneze o chestiune fundamentală a revoluţiei, cum ar fi încheierea păcii democratice şi a aprobat cursul de continuare a războiului imperialist. Iar această politică venea în contradicţie cu aşteptările şi necesităţile maselor populare. Guvernul a mobilizat în armată aproape un milion de oameni. În acest fel a generat o criză profundă de forţă de muncă în sectoarele industriei şi agriculturii. Nu s-a făcut absolut nimic pentru a restabili devastările sau a remedia finanţele. Nu au fost întreprinse măsuri pentru a depăşi criza alimentară şi asigurarea cu alimente a armatei înfometate. Periodic, în diferite regiuni ale ţării, izbucneau tulburări sociale, însă, de fiecare dată, acestea erau înăbuşite violent de autorităţi.

În iulie 1917, la indicaţia guvernului, soldaţii au deschis focul împotriva unei demonstraţii paşnice. În toamna anului 1917, ţara era la limita unei catastrofe economice, au fost închise mii de întreprinderi, a scăzut dramatic producţia de cărbune şi topirea metalelor, ţara era în prag de faliment. Au crescut brusc preţurile la alimente şi produsele de primă necesitate. Acum, preţurile depăşeau de 10 ori nivelul de pînă la război. Guvernul provizoriu a majorat preţul la pîine în interesul moşierilor, iar acest lucru a prejudiciat întregul proces de organizare a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare. În oraşele mari s-a instalat foametea. Au început protestele în masă ale muncitorilor, iar ţăranii au început să se răscoale la sate.

În aceste împrejurări, bolşevicii au început răscoala armată în rezultatul căreia a fost răsturnat Guvernul burghez provizoriu. Răscoala s-a produs fără vărsări de sînge şi asta pentru că nicio subdiviziune militară nu a acţionat în apărarea Guvernului burghez. Revolta armată din octombrie, din Petrograd, a intrat în istorie ca prima revoltă victorioasă a proletariatului. Partidul Bolşevic, în frunte cu V.I. Lenin, ghidat de învăţăturile marxismului, a asigurat organizarea şi determinarea valului de protest. Din cele 84 de gubernii şi alte oraşe mari, doar în 15, Puterea sovietică s-a stabilit prin forţă armată. Aşa deci, puterea a fost preluată de Sovietele bolşevice aproape că fără niciun fel de rezistenţă. În timpul asaltului Palatului de Iarnă au murit 6 oameni, alţi 50 au fost răniţi. De ce s-a produs, într-un final, această revoluţie victorioasă? Pentru că avea la bază interesele maselor populare.

Puterea – Sovietelor!

Printre primele decrete semnate de noul Guvern sovietic se numără: Decretul cu privire la pace, document care a determinat principalele caracteristici ale politicii externe adoptate de Statul Sovietic «la baza căruia stau principiile păcii, egalităţii, autodeterminarea popoarelor, respectarea independenţei şi suveranităţii tuturor ţărilor». Decretul cu privire la pămînt, document care a anulat dreptul funciar fără niciun fel de compensaţii. Toate pămînturile ce au aparţinut moşierilor, familiei ţariste, mănăstirilor şi bisericilor, precum şi toate bunurile de pe acestea, au trecut în gestiunea  comitetelor funciare de circumscripţie şi Sovietelor raionale ţărăneşti de deputaţi. Pămînturile ţăranilor de rînd şi cazacilor nu erau confiscate.

Decretele cu privire la pace şi pămînt, ca şi alte măsuri revoluţionare întreprinse de Guvernul Sovietic, satisfăceau aşteptările de veacuri ale poporului multinaţional. Din aceste considerente, oamenii au conferit Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie o importanţă deosebită.

Afirmaţiile politicienilor liberali precum că Marea Revoluţie din Octombrie a fost un eveniment care a generat un război civil soldat cu numeroase victime omeneşti, sunt mincinoase. Am expus mai sus argumentele în favoarea necesităţii istorice a Marii Revoluţii din Octombrie, care s-a produs fără vărsări de sînge. Chiar din primele zile, bolşevicii au propus crearea unui Guvern Sovietic de coaliţie, însă, restul formaţiunilor socialiste şi social-democratice au refuzat să participe la formarea Executivului, în afară de socialiştii revoluţionari de stînga.

În februarie 1918, circa 50 de divizii germane şi austro-ungare au trecut la ofensivă de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră. În martie, aprilie şi mai, în perimetrul Rusiei Sovietice, au invadat englezii, turcii şi japonezii. Primul act terorist al războiului civil declanşat de duşmanii Puterii Sovietice, nu a fost săvîrşit de către bolşevici, ci de albi (conservatorii, liberalii şi socialiştii revoluţionari) — în vara anului 1918. La Kremlin, au capturat şi luat ostatici 500 de soldaţi ai Armatei Roşii, i-au pus la zid şi i-au împuşcat. În iulie 1918, socialiştii revoluţionari de stînga au părăsit Guvernul Sovietic şi au organizat o rebeliune armată.

Încercuită de duşmani

Primele lagăre de concentrare din Rusia Sovietică — regiunea Arhanghelsk, de asemenea, nu au fost construite de bolşevici, ci de americani împreună cu formaţiunile «albilor». În aceste lagăre erau aduşi nu doar soldaţii Armatei Roşii luaţi prizonieri, dar şi civili. Zeci de mii de deţinuţi au trecut prin închisoarea de pe insula Mudiug. Mulţi dintre ei au fost împuşcaţi, torturaţi sau au murit de foame. În replică la «teroarea albă», după atentatul la viaţa lui Lenin, săvîrşit în septembrie 1918, Puterea Sovietică a declarat «teroare roşie». Însă, noua putere avea capacitatea de a şi ierta. După devastările rebeliunii armate organizate de oponenţii Puterii Sovietice, în octombrie 1918, Guvernul Lenin a manifestat o atitudine umană în raport cu participanţii răzvrătirilor. Participanţii, dar şi conducătorii acestora — generalii Kornilov, Krasnov şi Kaledin au fost eliberaţi după ce «au dat cuvîntul de onoare» că nu vor lupta împotriva Puterii Sovietice.

Şi cum au răspuns duşmanii la atitudinea umană manifestată de bolşevici? Generali Kornilov, Krasnov şi Kaledin au fugit pe Don şi au organizat, acolo, armata albă a cazacilor. Despre atrocităţile trupelor Kolceak circulă legende. Numai în gubernia Ekaterinburg au împuşcat 25 de mii de oameni.

Generalul american, William Sidney Graves — martorul evenimentelor de la acea vreme, scria: «în estul Siberiei au fost comise crime oribile, însă, nu erau comise de bolşevici. Nu voi da greşi dacă voi spune că la fiecare om ucis de bolşevici se raportează 100 de oameni ucişi de elementele anti-bolşevice». Generalul Kornilov a explicat clar «ideologia» albilor: «Veneam la putere ca să spînzurăm, însă, trebuia să spînzurăm ca să ajungem la putere». Evaluînd idealurile luptei Armatei Albe pe parcursul anului 1919, dar şi a intervenţiei armatei engleze în Rusia, Winston Churchill scria următoarele: «Ar fi greşit să credem că pe parcursul acestui an, am luptat pentru cauza ostilităţilor bolşevicilor ruşi. Dimpotrivă, gărzile Armatei Albe au luptat pentru cauza NOASTRĂ». De aceea, toate victimele războiului civil sunt pe conştiinţe intervenţioniştilor şi a celor care au luptat pentru interesele lor în cadrul unei contrarevoluţii interne.

Modificarea lumii

Evident, în octombrie 1917 a avut loc o lovitură de stat neobişnuită. Orice revoluţie victorioasă este şi o lovitură de stat, însă, nu orice lovitură de stat este şi revoluţie. Marea Revoluţie din Octombrie nu a însemnat pur şi simplu schimbarea partidului la putere sau schimbarea unei forme de exploatare pe o alta. Semnificaţia acestui eveniment istoric a însemnat eliminarea fenomenului exploatării omului de către om, distrugerea formelor de opresiune socială şi naţională, eliminarea inegalităţii sociale. Revoluţia Socialistă a salvat popoarele Rusiei de catastrofa economică şi naţională care plana deasupra lor, de ameninţarea subjugării de către imperialiştii britanici, americani, germani şi alţii.

De frica forţelor revoluţionare internaţionale, pentru care ideile Marii Revoluţii din Octombrie constituiau idealuri demne de urmat, forţele liberale din ţările capitaliste dezvoltate s-au văzut nevoite să cedeze semnificativ în faţa maselor populare. După care declarau mincinos precum că capitalismul a căpătat «caracter popular» şi nu se mai impune necesitatea revoluţiilor pentru schimbarea lui radicală.

Cu toate acestea, cum nu şi-ar fi explicat ei concesiile, un lucru este clar: excluderea sistemului colonial, autodeterminarea naţională şi statală a majorităţii popoarelor lumii, eliminarea privilegiilor de clasă în ţările capitaliste dezvoltate, răspîndirea conceptului de «democraţie» şi în raport cu alte categorii sociale — nu doar pentru cei bogaţi, caracterul socializat al proprietăţii private, stabilirea zilei de muncă cu durata de 8 ore, crearea sindicatelor pentru protejarea drepturilor muncitorilor, salarii echitabile, asigurările medicale şi alte privilegii sociale — toate au fost realizate sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie.

Anatolie Dubrovschi, doctor în istorie