Discursul D-lui Vladimir Voronin la Plenara a XVI al CC PCRM
РУС. MOLD.
» » Discursul D-lui Vladimir Voronin la Plenara a XVI al CC PCRM

Discursul D-lui Vladimir Voronin la Plenara a XVI al CC PCRM

5-09-2020, 11:13
Viziuni: 835
  
Versiunea de tipar   
Discursul D-lui Vladimir Voronin la Plenara a XVI al CC PCRMStimați tovarăși!
 
Au trecut mai mult de patru ani de când noi cu dumneavoastră, după mai multe discuții deloc simple, am luat dificila decizie de a boicota alegerile prezidențiale din anul 2016.

Respectiva decizie ne-a fost dictată de acel incontestabil fapt că, pentru efectuarea acestor alegeri, cu mâinile Curții Constituționale corupte, regimul oligarhic a săvârșit un adevărat act de violență asupra Legii Fundamentale a statului. Patru membri ai acestei Curți, toți cetățeni ai României, ignorând principiile de bază ale însăși Constituției, au modificat forma de alegere a președintelui țării.

Vă amintim că în Legea Fundamentală se indică în mod explicit: Constituția poate fi modificată sau cu două treimi de voturi ale deputaților în Parlament, sau printr-un referendum național. Atât! A treia variantă nu există. Dar s-a dovedit că pentru acoliții celor de dreapta în frunte cu Filat, Plahotniuc, Alexandru Tănase și judecătorii corupți nu există nimic imposibil. Pentru dânșii, nu este lege chiar nici Constituția! Cu aceeași ușurință ei au executat operația de introducere a textului Declarației de Independență în Legea Fundamentală, prin asta distrugând integritatea Constituției și transformând-o într-o adunătură de cuvinte, care se contrazic ele dânsele atât în problema stabilirii obiectivelor, cât și în cele mai importante prevederi referitoare la denumirea limbii moldovenești, Ceea ce au făptuit acești așa-numiți politicieni șu juriștii constituționaliști corupți a fost pe bună dreptate calificat drept răsturnare constituțională. Și asta nu e altceva decât o gravă crimă în fața statului, pentru care, până la urmă, se cuvine ca cineva să poarte răspundere.

Asta s-a făcut la comanda și pe banii actualului trăitor la Miami, Plahotniuc, și în interesele viitorului locuitor la Rostov-pe Don, Dodon.

Dodon, pe de o parte, trebuia să garanteze inamovibilitatea și stabilitatea acelui odios regim corupt, pe care el l-a creat împreună cu Plahotniuc, iar pe de altă parte – să asigure acestui regim sprijinul Occidentului, pe care diplomația plahotniucistă îl speria cu „pericolul rus” și cu marea probabilitate a trecerii Moldovei sub protectoratul Moscovei. Renegatul Dodon, cu imaginea sa de „mână a Kremlinului”, însă absolut lipsit de împuterniciri, se potrivea de minune pentru acest rol.

Din acest motiv, democrații nu puteau în mod deschis să voteze în Parlament pentru candidatura lui Dodon, dar să schimbe formula de alegere a președintelui țării din parlamentară în alta – de alegere de către întregul popor, iar după aceea să-i acorde lui Dodon ajutor și cu bani, și cu resursa organizațională și propagandistică, apoi să-l includă la numărarea voturilor pe maestrul în falsificări Iurie Cecan – cu asta regimul l-a asigurat. În felul acesta a devenit posibilă alegerea președintelui de buzunar Dodon. Și cât de strâns îl ținea în buzunar pe Dodon regimul lui Plahotniuc, societatea moldovenească a avut ocazia să vadă în cunoscutele imagini video care au apărut în mass-media în iunie, anul trecut. Asemenea unui cățeluș dresat, Dodon executa comenzile stăpânului, lucru pentru care primea ca răsplată „hrană” în „culioace” de culoare neagră.

Starea de jenă, care deseori se transforma într-un sentiment de rușine și dezonoare au trăit-o în acești patru ani foarte mulți cetățeni ai Moldovei, inclusiv cei care nu și-au dat votul pentru Dodon. Pentru regulata lui demitere din funcție „pentru cinci minute”, fără nici o împotrivire, pentru tâmpitele sale postări în rețelele de socializare, tendința sa de a fi bun în orice situație și cu aerul de șef de a o face pe specialistul în toate, ceea ce nu trezește în sufletul oamenilor nimic altceva decât un zâmbet amar. În calitate de „oleacă epidemiolog” s-a manifestat chiar nu demult. Cu alte cuvinte, în toți anii președinției sale neconstituționale, Dodon s-a transformat într-un prostănac în totalitate lipsit de farmec. Tot ceea ce-și pot aminti astăzi despre Dodon cetățenii Moldovei, pe care el, chipurile, a condus-o timp de patru ani sunt nesfârșitele lui voiajuri turistice, prosteștile lui selfi, care-i irită pe oameni, nestăpânita lui lăudăroșenie, numeroasele prostii. Care în lume deveneau citate. Iar în timpul pandemiei – și o neglijare obraznică a regulilor stabilite, ceea ce, indiscutabil, complica situația epidemiologică și influența negativ starea morală a locuitorilor țării.

Citiți conținutul așa-numitei dări de seamă pentru cei patru ani de președinție. E doar vorbăraie goală! Cum să-i mai zicem, odată ce Dodon și-a permis obrăznicia de a înscrie la capitolul „realizări” toate banchetele la care s-a învârtit pe lângă cutare sau cutare lider străin, la fel și emiterea monedelor jubiliare. Totodată, el n-a spus nici un cuvânt despre „meritele” sale reale – pungile de culoare neagră cu sume din cinci sau poate chiar șase cifre, despre inepuizabilele offshoruri din Bahamas, eliberarea criminalilor Filat și Platon, îngrozitoarea situație epidemiologică, care a făcut Moldova un stat antirecordman în ceea ce privește numărul de infectați la un milion de populație; dramatica prăbușire social-economică; înspăimântătoarea sărăcie care îi alungă pe oameni din țară chiar și în toiul epidemiei; volumul amenințător al datoriei de stat, pe care vor trebui s-o recupereze copiii și nepoții noștri.

Dodon nu și-a îndeplinit nici unul din angajamentele sale politice față de cetățeni. Nici cel referitor la interdicția mișcărilor unioniste, nici cel referitor la întărirea rolului limbii ruse, nici cel referitor la interzicerea cetățeniei duble pentru funcționarii publici, nici cel referitor la repunerea în programa școlară a istoriei Moldovei, nici cel referitor la garanțiile internaționale ale neutralității moldovenești, nici cel referitor la chestiunea privind vectorul de politică externă a țării, – pe care, de altfel, el ne avertiza că îl va face subiectul unui referendum național –, nici cel referitor la repunerea programelor politice și de știri în grila de emisie a posturilor de televiziune moldovenești.

Din contra, este evident că, în ceea ce privește punctele enumerate mai sus, care se conțineau în programul electoral al lui Dodon, el a obținut rezultate diametral opuse.

El nu numai că nu a readus istoria Moldovei în școli și în instituții de învățământ superior, dar în general a încetat să vorbească despre asta, limitându-se la punerea în circulație a unui blockbuster documentar costisitor.

El nu numai că nu le-a interzis funcționarilor să aibă cetățenie dublă – el l-a desemnat ca șef de guvern pe propriul său cumătru, Ion Chicu, deși acesta are cetățenie română. El nu numai că n-a întărit statutul limbii ruse – el în mod indiferent a admis recunoașterea legii cu privire la funcționarea limbilor, care de acum e învechită, fapt prin care a pus în pericol nu doar statutul limbii moldovenești, dar și statutul limbii ruse ca limbă oficială de comunicare interetnică.

Chiar și obținând pentru compania afiliată lui dreptul la retransmiterea canalului rus Prime, el n-a readus în grila ei de emisie nici emisiunile ruse de știri, nici programele analitice, nici talk-show-urile politice.

Așa-numitele „relații speciale” ale lui Dodon cu Federația Rusă s-au rezultat doar cu faptul că noi suntem nevoiți să plătim pentru gazele rusești cu mult mai mult decât se plătește în Europa. Pentru „săraca” Germanie rușii au scăzut prețul la gaze cu aproape 50 la sută, iar pentru „bogata” Moldovă – doar un pic mai mult decât cu 25 la sută.

Dodon nu numai că n-a interzis mișcările unioniste – indirect, el a contribuit la creșterea lor. Când noțiunea de om de stat se asociază cu un personaj ca Dodon, în rândurile unioniștilor se poate înscrie chiar și cel mai înflăcărat patriot al Moldovei.

Pentru luarea unor decizii în privința tuturor acestor promisiuni, era necesară doar voință politică, însă în persoana lui Dodon noi avem o totală lipsă de voință politică, care e foarte apropiată de ceea ce se numește impotență politică. În acest caz, ce să mai vorbim despre angajamente lui electorale, care mai presupun și careva abilități, și un minim profesionalism, și capacitatea de a lua decizii în ceea ce privește administrarea statului.

Undeva într-o sobă, în care focul „a fost aprins” cu bancnote de o sută de dolari din cunoscutul „culioc”, au ars promisiunile de a întoarce miliardul furat, de a crea mii de locuri de muncă, de a readuce aeroportul în proprietatea statului… Toate s-au finalizat cu un pșic, cu pălăvrăjeală și cu pierdere de timp. Declarațiile, briefingurile și interviurile lui Dodon sunt nu altceva decât o înșelăciune totală. Iar uneori în el în mod deosebit se manifestă note false, care demonstrează caracterul mincinos al acestui personaj, al acestui așa-numit președinte de țară. În acest sens, cât sunt de semnificative doar palavrele despre faptul cum Dodon în mod eroic a luptat împotriva regimului oligarhic. Așa cum ne spune el, în primii doi ani de președinție a acționat aproape ca un partizan. Ca un adevărat diversionist, „zdruncina” din punct de vedere economic regimul lui Plahotniuc, primind de la el sume considerabile de bani. Iar toate s-au finalizat cu aceea că acest „luptător” i-a adunat în coaliție cu socialiștii pe toți reprezentanții OPG a lui Plahotniuc în frunte cu Filip, în venele căruia, după cum am auzit chiar din gura lui, curge sânge românesc. În esență, nu s-a schimbat nimic, în afară de numele căpeteniei. A fost Plahotniuc, i-a luat locul Dodon. Iar schemele de îmbogățire ilicită, legăturile corupte, dominarea în spatele informațional, neglijarea principiilor de divizare a puterii și concentrarea puterii în mâinile unui om neabil – toate au rămas pe vechi.

La ziua de astăzi, suntem nevoiți să constatăm că, timp de patru ani, în Moldova nu s-au produs nici un fel de schimbări pozitive, cel puțin cât de mici, că Moldova continuă să rămână un stat capturat. Ca și până la asta, Moldova este stăpânită de un regim oligarhic, care slujește unui singur scop – stoarcerea unor profituri ilegale, convertirea influenței politice și a funcției în supraprofituri. Să mai adăugăm la asta paralizia totală a organelor de respectare a ordinii de drept, care se fac a nu observă hoția de proporții și corupția, acestea, de fapt, nici nu prea fiind ascunse de cei ce le săvârșesc. A devenit populară o șireată modalitate de mascare a avuțiilor: imobilele și terenurile de zeci de hectare de pământ sunt înregistrate pe numele părinților bătrâni. În orice țară civilizată, îmbogățirea bruscă a unor simpli pensionari, care sunt în legături de rudenie cu funcționari de stat, ca minimum, ar trezi suspecții. Iar faptul că procuratura n-a găsit elemente constitutive ale unei crime nici în imaginile fixate pe video cum lui Dodon i se transmit „culioace”, nici în tranzacțiile financiare cu insulele Bahamas, nici în mărturisirea lui însuși Dodon că el a beneficiat de o finanțare de peste hotare, precum și în încercările lui de a stoarce de la Plahotniuc un milion de dolari pe lună pentru întreținerea Partidului Socialiștilor – toate acestea în general depășesc granița dintre bine și rău. Acum e clar de ce chestiunea privind persoana procurorului general a fost pentru Dodon atât de principială, încât el a mers la destrămarea coaliției cu blocul ACUM. D e altfel, mai devreme sau mai târziu, asta oricum s-ar fi întâmplat: cu noii-vechii aliați în persoana anturajului apropiat lui Plahotniuc furatul a devenit mult mai îndemânos.

Toate cele expuse mai sus se încadrează în definiția clasică a noțiunii „oligarhie”. Asta înseamnă că un grup mic de persoane, care a monopolizat puterea în stat, ia decizii în avantajul sau al unor interese personale, sau al unor interese de grup, ceea ce se întâmplă chiar și în privința unor lucruri mărunte. Acordați atenție faptului că în lista așa-numitelor „țări verzi”, după vizitarea cărora nu se cere aflarea în carantină timp de două săptămâni, au nimerit și statele în care în ultimul timp s-a odihnit Dodon și membrii familiei lui. Iar domnul Chicu, ignorând deciziile comisiei pe care o conduce chiar el, îi organizează fiului o nuntă somptuoasă. Și așa mai departe… În esență, oligarhia în variantă moldovenească înseamnă concreșterea structurilor de stat cu cele criminale. Așa a fost pe timpurile lui Plahotniuc, așa a rămas să fie și pe timpurile lui Dodon.

O colosală problemă a regimului oligarhic corupt al lui Dodon constă în măsura extraordinar de mare a incompetenței, neprofesionalismului și incapacității de administrare. Acțiunile neîndemânatice, întârziate, nehotărâte, contradictorii, neconsecvente ale autorităților în ceea ce privește ținerea în frâu a răspândirii pandemiei au condus la faptul că Moldova s-a transformat într-o leprozerie de kovid din centrul Europei. Moldova este unica țară din lume care, băgându-i pe cetățeni în carantină, nu le-a acordat nici un ajutor – nici oamenilor, nici businessului. Incapacitatea cronică de a organiza activitatea în condiții extreme, nepriceperea de a purta un dialog și a pune la punct situațiile de conflict cu diferite pături ale societății au condus la revoltele fermierilor. De fapt, unica reacție a puterii la toate problemele de care se confruntă Moldova în ultimii trei ani a devenit împrumuturile continue, acoperirea înfrigurată a numeroaselor găuri bugetare din contul creditelor externe, ceea ce se va repercuta cu consecințe negative pentru dezvoltarea țării. După cum se știe, nu e nevoie de multă minte pentru a alerga prin lume cu mâna întinsă și a împrumuta bani. Iar în acțiunile autorităților noi remarcăm anume lipsă de rațiune.

Populism electoral avem cu nemiluita. Pe când decizii echilibrate, corecte, luate în ordine prioritară și în interesele cetățenilor, nu avem.

Niciodată până la acest așa-numit „moldovenist și om de stat” Dodon, Moldova nu a fost atât de vulnerabilă în fața pericolelor interne și externe și niciodată nu a fost atât de neputincioasă în capacitatea sa de a reacționa adecvat la acestea. Dodon a transformat funcția de președinte în parodie, în caricatură, l-a lipsit pe șeful statului de respect și onoare din partea majorității cetățenilor țării, dar și a celor de peste hotare. Și pentru noi este absolut evident faptul că asta s-a întâmplat nu numai pentru că Dodon este așa cum este – un imbecil înfumurat, viclean, lipsit de principii, incapabil și caraghios.

Asta s-a întâmplat și pentru că el este, în primul rând, un președinte neconstituțional. Nu putem să ne așteptăm ca un edificiu să fie stabil, odată ce el se află pe un fundament distrus. Asta se referă nu doar la funcția de președinte de țară, dar și la întregul Stat Moldovenesc, la baza căruia trebuie să stea o Constituție necontradictorie, nemutilată de imixtiuni voluntariste. Spre deosebire de aceeași Maia Sandu, care, implicându-se în alegerile neconstituționale, a ajuns, de fapt, în ipostaza de complice la o crimă de stat, la răsturnarea constituțională, noi cu dumneavoastră am luat o decizie principială, bazată pe lege și moralitate, de a ne împotrivi fărădelegii. Fie că acea campanie de boicotare a alegerilor prezidențiale din anul 2016 a făcut doar să scadă simțitor prezența alegătorilor la urnele de vot doar în primul tur, iar asemenea maeștri ca Iurie Cecan e foarte probabil că au putut să-l schițeze după placul lor. Fie că, în al doilea tur, un șir din tovarășii și alegătorii noștri, ignorând decizia Plenarei CC, l-au susținut pe Dodon. Totuși, principalul e că noi nu ne-am lăsat ademeniți să participăm la acea cădere generală în păcat și am rămas pe pozițiile Legii, Constituției, – deci, și a Statului!

Da, au existat temeri – care, de altfel, răsună și astăzi – că, lăsând să treacă fără el un ciclu electoral, partidul ca și cum se demobilizează, pierde din spiritul său combativ, rămâne în afara câmpului vizual al alegătorilor. Despre asta vom vorbi mai târziu. Iar în această clipă eu pot declara cu certitudine: toate aceste argumente, care țin de aspectul așa-numitei oportunități politice, nu fac nici doi bani. Și iată de ce. Pentru noi, comuniștii, cel mai important factor politic este reputația noastră. Reputația de oameni de stat responsabili, care totdeauna au fost și continuă să fie de partea legii, susțin interesele naționale și apără drepturile cetățenilor. Renunțând să participăm la violarea în grup a Constituției, noi ne-am păstrat și fața, și partidul. Și ceea ce nu e mai puțin important – ne-am dat libertate în criticarea tuturor participanților la actul anticonstituțional cu denumirea „alegeri prezidențiale directe”, iar ulterior și a tuturor coalițiilor care, de ochii lumii, se prefăceau că administrează țara, iar în realitate erau preocupate de jefuirea acelui câmp pârjolit în care tot ele, cu eforturi comune, au transformat Moldova în ultimii zece ani.

Pe fundalul acestor zece ani de jaf nestăpânit, de batjocură asupra cetățenilor, de rescrierea irațională a legilor în interesele grupării de la conducere, cei opt ani de guvernare a țării de către Partidului Comuniștilor sunt un model de stabilitate, de dezvoltare ascendentă, de administrare chibzuită și responsabilă.

Asta se poate deduce și comparând activitatea actualului Parlament. În întreaga istorie a existenței partidului, comuniștii pentru întâia oară n-au nimerit în respectiva componență a organului legislativ al țării. Ei, și ce – după asta oamenii au devenit mai fericiți? Până la acesta, noi nu am avut un Parlament mai neprofesionist, haotic, corupt și inutil. Abia acum se descoperă sensul avertizării pe care le-am făcut-o alegătorilor despre pericolul pe care-l abat asupra lor, votând pentru bani și alte pomeni. Să-ți vinzi votul pentru o sută de lei, pentru un pachet de produse alimentare, pentru o sticlă de rachiu înseamnă să aduci în Parlament un deputat incompetent, un potențial trădător, un om corupt care, obținând mandatul dorit, se va gândi doar la un singur lucru: cum să-și reîntoarcă banii pe care i-a cheltuit pentru mituirea alegătorilor. Doar acum în fața alegătorilor și-a arătat dedesubturile ascunse mizerabilul sistem electoral mixt al lui Plahotniuc-Dodon, pe care noi cu dumneavoastră l-am criticat în cel mai dur mod. După cum a demonstrat viața, oricare deputat ales în circumscripția uninominală poate ajunge să fie un dezertor care, nefiind în stare să reziste în fața presiunilor, preferă să uite de promisiuni și responsabilitate, sau devine un transfug. În acest sens, semnificativa istorie cu Ștefan Gațcan este criminală la toate etapele sale. De dragul alegerii lui, Dodon și guvernul lui au amânat introducerea stării excepționale în legătură cu răspândirea coronavirusului. Iar asta e crimă, deoarece tărăgănarea a condus la sute de noi infectați și zeci de decedați. În plus, înseși alegerile au provocat o izbucnire a coronavirusului la Hâncești. A doua crimă a săvârșit-o însuși Gațcan, luând o mită de câteva sute de euro și declarând ieșirea sa din fracțiunea Partidului Socialiștilor. Iar următorul act criminal a fost aplicarea, fără precedent, a forței fizice, a presiunii asupra lui Gațcan din partea lui Dodon și a mercenarilor lui cu mandat de deputat. În această istorie nu există eroi pozitivi. Ea e pur și simplu o ilustrație a lucrurilor despre care noi i-am prevenit pe alegători, e o împlinire a unei proorocii. Dacă noi am fi avut destulă putere și înțelepciune să nu ne lăsăm influențați de unii dintre primii noștri secretari, care de acum se vedeau pe sine deputați, și am fi renunțat să participăm la alegerile pe circumscripții uninominale, astăzi am avea mai multă libertate în aprecierea acelei rușini dezonorabile, care astăzi se întâmplă în sala de ședințe a Parlamentului Moldovei.

Iar asta într-adevăr e o rușine dezonorantă. Uitați-vă la această peregrinare browniană a deputaților dintr-o fracțiune în alta. Din acea alegere pe care au făcut-o alegătorii n-a rămas nici urmă. Parlamentul s-a transformat definitiv într-o licitație de vânzare-cumpărare a deputaților. Cifrele cât și cui i se plătește enunțate de presă sunt pur și simplu uluitoare. Cu mult mai modeste sunt cifrele menite să caracterizeze procesul legislativ. Parlamentul ține de două ori mai puține ședințe decât se cuvine să țină conform legii. Iar deseori, adunându-se, își petrece în zâzanii și scandaluri odihna plătită cu dărnicie de contribuabili. Această componență a organului legislativ n-a adoptat nici o lege actuală sau de perspectivă, destinată să înlesnească și să îmbunătățească viața oamenilor. În schimb, deputații și-au majorat de câteva ori salariile și indemnizațiile. Voi aminti că noi, practic, din prima zi cerem dizolvarea Parlamentului și organizarea unor alegeri parlamentare anticipate. Și asta de asemenea e poziția noastră principială, care, cel mai probabil, într-un viitor apropiat va deveni o realitate. Acest Parlament trebuie să fie dizolvat.

Da, comuniștii nu fac parte din acest Parlament de ocară. Admit că asta s-a întâmplat inclusiv din cauza că noi n-am luat parte la alegerile prezidențiale neconstituționale. Dar acesta e tocmai un caz din cele care, fiind pierdut, deschide calea spre victoria în război. Toate speranțele alegătorilor legate de alegerea directă a așa-numitului președinte și a deputatului „lor” au fost profanate. Pe fundalul unei dezamăgiri în masă în așa-numita clasă politică de astăzi, principialitatea noastră, critica noastră, poziția noastră activă au devenit tot mai perceptibile și mai vădite. În pofida scepticismului multora, inclusiv al unor tovarăși de-ai noștri, partidul începe să-și întoarcă autoritatea sa de odinioară. Chiar și cei mai corupți sociologi, care lucrează la comandă, nu pot ascunde ceea ce este absolut evident. Și anume: aflându-se într-o opoziție categorică, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, fără a avea acces la mijloacele de informare în masă, fără finanțare din partea statului, sprijinindu-se doar pe obiectivele și scopurile sale, de acum și-a reîntors ratingul necesar pentru accederea în Parlament. O dovadă indirectă a creșterii încrederii societății în comuniști este faptul că astăzi asupra fiecăruia dintre noi se aplică presiune cu scopul să prezentăm candidatura noastră la alegerile prezidențiale. Un partid fără autoritate și fără viitor nu ar fi rugat să facă un asemenea lucru.

Aceasta e o chestiune de importanță excepțională. Dar, în pofida opiniei generale, nu chiar atât de complicată. Argumentele în baza cărora va fi luată decizia definitivă pot fi împărțite în două categorii – personale și politice.

Mai întâi – pe scurt – despre cele personale. Am dreptul la ele, deoarece este vorba să fie propus Voronin. Voronin a exercitat funcția de președinte de țară de două ori. În 2009, Voronin a plecat din această funcție în strictă conformitate cu legislația în vigoare. Pentru Vladimir Voronin onoarea și reputația totdeauna au fost mai presus de putere. În baza sondajelor sociologice, putem concluziona că cetățenilor Moldovei le-au rămas cele mai binevoitoare amintiri despre acea perioadă în care Vladimir Voronin a fost președinte al țării. În acest context, Voronin, ca politician și cetățean responsabil, ca președinte de țară în două termene, consideră că pentru el nu este acceptabil să nimerească în aceeași listă și în același rând, să discute despre ceva cu acele persoane suspecte care și-au exprimat dorința să candideze la funcția de președinte. Cu Dodon, iubitorul de „culioace” de culoare neagră; cu Maia Sandu, care a închis școli și grădinițe; cu Andrei Năstase, care este interpusul clanului criminal Țopa, pe care eu, fiind președinte, l-am nimicit; cu unionistul și coruptul Chirtoacă, care timp de zece ani a distrus Chișinăul; cu încă un unionist, Țâcu; cu Deliu, reprezentantul fostului pușcăriaș Filat… Cine va mai apărea încă în această listă? Oricine-ar fi, nu va fi unul dintre oamenii cumsecade. Și nu va fi cel puțin din considerentul că un om onest și cumsecade nu va participa la alegeri neconstituționale. Deci, Voronin, ca cetățean și politician responsabil, n-are ce face în această companie, printre acești nemernici, pentru care unicul drum este cel care duce la pușcărie. Asta, putem spune și așa, e o regulă elementară a igienei politice. Și, cu atât mai mult, politicianul Voronin n-are nici o poftă și nici necesitatea ca pe parcursul campaniei electorale să se îndreptățească pentru faptul că el nu și-a înaintat candidatura pentru ca să devină spoiler, ca să-l împiedice pe cineva să fie ales. De toate acestea, Vladimir Voronin – și ca om, și ca conducător al unui partid politic responsabil – deloc nu are nevoie. La fel cum de acestea nu are nevoie nici însuși partidul, pentru care campania electorală poate deveni nu de înaintare, ci de apărare. Iar noi nu avem pentru ce ne îndreptăți, pentru ce ne apăra, și asta deloc nu corespunde nici caracterului nostru combativ, nici scopurilor noastre strategice și tactice.

Dar, în ultimă instanță, motivele personale ar putea fi lăsate la o parte, dacă nu ar fi existat argumente politice dintre cele mai serioase. Primul și cel mai important e același: neconstituționalitatea acestor alegeri. Ei, în primul rând Dodon, au avut la dispoziție aproape patru ani pentru a face ca formula alegerii președintelui de către întregul popor să fie adaptată în conformitate cu Constituția. Pentru asta era necesar ca ea, de acum revăzută, să fie votată în Parlament sau în cadrul unui referendum național. Dar ei n-au făcut acest lucru. Nu l-au făcut, deși există o contradicție foarte serioasă între forma alegerii șefului statului de către întregul popor și volumul foarte limitat al împuternicirilor acestuia. Și în asta e al doilea pericol al participării noastre la aceste alegeri neconstituționale. În cazul în care candidatul va pierde cursa, el va împrăștia tot capitalul politic acumulat de partid în anii de activitate principială în condiții de opoziție. În cazul în care va câștiga cursa, se va confrunta cu imposibilitatea de a schimba ceva, aflându-se în cadrul acelor foarte puține competențe pe care i le oferă legea. Oamenii care ne îndeamnă să înaintăm candidatul nostru cred că totul va fi ca și în anul 2001. A venit Voronin și cu mâna sa tare a făcut ordine. Dar nu știu de ce toți uită că atunci președintele se sprijinea pe majoritatea în Parlament, avea oportunitatea de a forma guvernul și, datorită acestui fapt, să activeze, folosind toate pârghiile administrării statale. Astăzi situația e principial alta. Avem un Parlament dușmănos, din care nu face parte nici un comunist și un guvern care va boicota și sabota orice inițiativă. Euforia de la o posibilă victorie în zile numărate se va transforma într-o dezamăgire amară. Cu pierderi irecuperabile pentru partid. După asta, PCRM îi va fi incomod să participe chiar și la alegerile locale, nemaivorbind de cele parlamentare.

În această situație, trebuie să privim în esența problemei. Principalul constă în faptul că, pe parcursul multor ani, Moldova trăiește fără a se ține seama de lege, de Constituție, fără respectarea acestora.

Poziția PCRM, pe care noi în repetate rânduri am adus-o la cunoștința societății noastre, constă în readucerea țării în câmpul constituțional. Asta o poate face numai Parlamentul. Doar și după schimbarea formei de alegere a președintelui Moldova a rămas republică parlamentară. În anul 2000, fracțiunea PCRM în mod absolut conștient a votat trecerea la forma parlamentară de conducere a țării. Noi consideram și considerăm că pentru Moldova aceasta e cea mai potrivită formă de administrare, deoarece permite să fie luate în calcul interesele tuturor păturilor populației și nu permite devierea spre dictatură, spre apariția unui careva nou fiurer. Și, cu toate excesele și devierile în dezvoltarea democrației în Moldova, niciodată nu am regretat că, acum douăzeci de ani, am luat această decizie. Da, în ultimii zece ani Parlamentul, la fel ca și celelalte instituții de stat, a fost discreditat peste măsură. Dar el este locul în care se iau decizii de stat. Voi sublinia încă o dată: asta se întâmplă nu în administrația președintelui, dar anume în Parlament. Parlamentul formează guvernul, care și realizează politicile de stat în toate domeniile de viață ale societății. În acest sistem de coordonate, președintele e doar o figură decorativă, lipsită de oportunitatea de a influența în mod real starea de lucruri din țară. Mai ales dacă nu are sprijin în Parlament și în guvern. Anume de aceea războiul pentru această funcție, în fond, de nimic, în plus și neconstituțională, care încurând va începe, ne pare absurd. Război în care va fi atrasă întreaga societate și care se poate transforma într-un conflict civil. Dacă noi vom participa la această bătălie lipsită de sens, iar evenimentele se vor dezvolta după un scenariu de criză al unei opoziții civice, nu ne vom ierta asta niciodată.

În activitatea și în lupta sa, Partidul Comuniștilor trebuie să se orienteze spre obținerea unei puteri reale, care îi va permite să scoată țara din impasul în care au băgat-o toți acești filați, plahotniuci, sandu, dodoni. Iar puterea reală e în Parlament. Cu o foarte mare probabilitate, alegerile parlamentare în conformitate cu cerințele noastre vor fi anticipate. Anume la alegerile parlamentare noi trebuie să depunem eforturi maxime, pentru a deveni din nou partid parlamentar, pentru a converti capitalul politic pe care l-am acumulat în opoziție în mandate de deputat. De acum, pare-se, toți s-au convins de faptul că, fără comuniști, Parlamentul își pierde capacitatea de a activa în mod normal, se destramă în bucăți, se transformă în „cloacă”. PCRM, indiferent de câte mandate în Parlament ar obține, neapărat va deveni un centru de atracție pentru toți deputații responsabili, pentru toți deputații patrioți.

Dar viitorul nostru succes parlamentar depinde în mod direct de faptul pe cât vom fi de activi, dacă doriți, agresivi și insistenți în această campanie prezidențială. Lipsa candidatului nostru nu înseamnă renunțarea la luptă. Dimpotrivă. Gradul dezamăgirii populației Moldovei în clasa politică e atât de mare, încât acea doză de nihilism pe care noi suntem dispuși s-o introducem în această campanie credem că va fi înțeleasă corect de alegători. Neparticiparea noastră la alegeri înseamnă cea mai activă muncă politică. Împotriva tuturor! În buletinul electoral, această rubrică nu există. Dar anume noi, printr-o activitate propagandistică foarte intensă, le vom oferi alegătorilor posibilitatea de a-și exprima disprețul față de toți hoții, oamenii corupți și trădătorii care ard de dorința să urce în fotoliul prezidențial. Noi îi vom îndemna pe cetățeni ori să ignoreze alegerile neconstituționale, ori, dacă cineva dorește neapărat să participe sau este nevoit să participe din teama de a nu-și pierde serviciul, pur și simplu să strice buletinul, să șteargă numele din el. Să pună o cruce grasă pe pomeniții hoți, oameni corupți și trădători. În deplinul sens al acestui cuvânt.

Mobilizarea maximă, dârzenia, convingerea fermă, principialitatea ne vor ajuta nu pur și simplu să ieșim onorabil din această campanie inutilă pentru obținerea unei funcții care nu înseamnă nimic, dar și să formăm o bază trainică de atac pentru lupta decisivă de accedere în Parlament. Tuturor celor care astăzi își amintește cu nostalgie de „timpurile lui Voronin” le voi aminti: acele timpuri au început de la victoria noastră în Parlament.

Deci, încă o dată. Poziția noastră e simplă: noi îi îndemnăm pe alegători să nu participe la alegerile prezidențiale neconstituționale sau să șteargă numele din buletine. Altfel spus, punem cruce pe alegerile ilegale și pe candidații ilegali!
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: