Călăraşi: «14 trădători
— asta nu e întregul partid. Partidul suntem noi toţi, adevăraţii comunişti,
care am rezistat, care nu ne-am lăsat pradă şantajului»
La
comitetul raional Călăraşi al PCRM,
la 13 martie a avut loc o plenară la care comuniştii au dat o apreciere univocă celor 14 deputaţi transfugi — «trădători care nu pot fi
iertaţi». Totodată, comuniştii călărăşeni i-au îndemnat pe tovarăşi să consolideze rîndurile, în partid au fost situaţii şi mai
complicate, aşa că «vom depăşi cu demnitate şi ceea ce se întîmplă astăzi».
Plenara s-a
desfăşurat cu o prezenţă înaltă, principal fiind faptul că în sală nu a fost
nici un comunist indiferent. La forum a participat şi liderul PCRM, Vladimir
Voronin, căruia, în cadrul dezbaterilor, i-au fost puse numeroase întrebări. Au
fost exprimate cele mai diferite opinii, au fost făcute propuneri de îmbunătăţire
a muncii organizatorice a partidului în teritoriu. Dar dacă referitor la
metodele şi modalităţile muncii de partid se poate şi trebuie să se vorbească
şi să se discute mult, în ceea ce priveşte trădarea partidului, a intereselor
alegătorilor PCRM — nu există şi nici nu pot exista subtexte.
Trădătorii au calea lor
După cum a
declarat prim-secretarul CR Călăraşi al PCRM, Valeriu Sava, pentru el personal,
plecarea din fracţiunea PCRM a 14 transfugi a fost un şoc. «Nu voi vorbi despre
fiecare din aceşti 14, voi vorbi doar despre unii din ei. Nu pot să-mi închipui
cum preşedintele fracţiunii, membru al Comitetului Executiv Politic al CC al
PCRM, a putut să părăsească şedinţa plenarei CR Edineţ chiar la începutul ei. Cînd
la noi a fost domnul Reşetnicov, l-am surprins că este foarte preocupat de
examinarea telefonului său mobil. Nu ţin minte ca el să ne fi privit în ochi.
Nu pot înţelege nici acţiunile lui Zagorodnîi — preşedinte al comisiei de
partid, prim-secretar al CR Hînceşti al PCRM, care a minţit făţiş referitor la
numărul de comunişti din organizaţia pe care o conducea. Noi cu dumnealui de
nenumărate ori am discutat împreună situaţia din partid, multe probleme din
activitatea noastră comună, multe din cele ce se întîmplau în organele de
conducere ale ţării. Şi nicidecum nu putea să-mi vină în gînd că el ar fi
capabil să ne trădeze. Este imposibil să găseşti o explicaţie de ce a procedat
aşa. Cu atît mai mult, fapta lui nu poate fi îndreptăţită», a declarat el.
Şi ceilalţi comunişti din Călăraşi
au declarat că ei nicidecum nu pot îndreptăţi şi nici nu pot înţelege fapta
celor 14 trădători — trădare prin cîrdăşie. Această corupţie politică este
rezultatul politicii pe care o promovează aşa-numita guvernare proeuropeană din
Moldova. Şi comuniştii sunt datori să reziste în faţa acestui ruşinos fenomen,
să nu cadă pradă diferitelor provocări. «Situaţia politică e dificilă,
reprezentanţii PCRM sunt umiliţi şi intimidaţi. Dar, totodată, sunt şi astfel
de oameni care astăzi doresc să devină membri ai PCRM. Dacă pînă la trădarea
celor 14 oamenii se temeau să intre în rînduriule PCRM, acum declară în mod
deschis că vor să se alăture rîndurilor noastre. Din dorinţa de a ne sprijini,
din solidaritate cu politica promovată de comunişti», a spus primul secretar.
Dezvoltarea şi consolidarea rîndurilor
Răspunzînd la numeroasele întrebări
puse de participanţii la plenară, Vladimir Voronin a subliniat că astăzi
principala noastră sarcină este de a dezvolta şi întări partidul. «Anul acesta
se vor împlini 25 de ani de independenţă a Moldovei. Amintiţi-vă cîte partide
s-au perindat în această perioadă de timp. Şi cîţi s-au folosit de bunurile
treucii de la putere, spre care toţi tindeau atît de mult. Şi unde sunt astăzi
aceste partide? Din toate, a rămas doar Partidul Comuniştilor. Şi asta pentru
că am fost mai curajoşi, mai fermi, pentru că am renăscut partidul din ruine.
Noi suntem unicii comunişti din întreg spaţiul postsovietic care de două ori am
fost la guvernarea ţării, obţinînd acest drept prin încrederea alegătorilor şi
pe calea unor alegeri democratice oneste. Şi pot să spun că am reuşit să facem
multe pentru binele ţării în acei ani de guvernare», a menţionat liderul PCRM.
Astăzi, în spaţiul postsovietic
continuă politica de distrugere a unor asemenea partide cum este PCRM, orientat
spre construirea unei societăţi echitabile din punct de vedere social. Şi în
acest joc geopolitic murdar participă marile puteri din exterior. Cu regret,
ele găsesc sprijin şi în cercurile politice din Moldova. Trădarea pentru bani a
celor 14 transfugi este o verigă din acest lanţ.
Decizii periculoase şi consecinţele lor
Liderului PCRM i-au fost
adresate întrebări referitoare la ultima decizie a Curţii Constituţionale,
care, încălcînd Constituţia, a decis alegerea directă de către popor a
preşedintelui ţării. În opinia lui Vladimir Voronin, s-ar putea spune că a avut
loc o răsturnare constituţională şi asemenea decizii ale judecătorilor Curţii
Constituţionale pot avea consecinţe grele pentru ţară: «Curtea Constituţională,
care se compune din cinci cetăţeni ai Romвniei, în frunte cu Alexandru Tănase,
a luat o decizie de sine stătătoare că la alegerea preşedintelui trebuie să
participe întregul popor. Din nou este căutată cauza, dar nu în sine, nu în cei
care constituie şi deţin puterea, cum o formează şi ce fac cînd vin la putere,
dar se caută motive indirecte. Lor li se pare că, dacă vor schimba modul de
alegere a preşedintelui, în ţară totul va fi bine, că ţara va prospera. Nu va
prospera».
În anul 2000, cu votul a 98 de
deputaţi din cei 101, Parlamentul Moldovei a votat pentru ca Moldova să fie
ţară parlamentară. În felul acesta, a fost pus capăt interminabilei crize a
ramurilor puterii.
«Dumneavoastră aţi observat corect
că oamenii încep să perceapă altfel lucrurile. Actuala guvernare nu este
capabilă de nimic. Ei încalcă principiile de formare a puterii. Puterea nu se
formează în baza unor principii politice. Puterea trebuie să fie formată în
baza alegerii pe care o face poporul. În aceste condiţii complicate pentru
Moldova, noi trebuie să-l informăm pe fiecare comunist despre ceea ce se întîmplă
în ţară. Să ne consolidăm rîndurile! Să nu cedăm în faţa greutăţilor!», a
concluzionat liderul PCRM.
Pavel Marfin
скачать dle 10.6фильмы бесплатно