Ţara NEcredinţei
РУС. MOLD.
» » Ţara NEcredinţei

Ţara NEcredinţei

1-04-2016, 12:25
Viziuni: 721
  
Versiunea de tipar   
Ţara NEcredinţei În preajma zilei de întîi aprilie şi pentru zilele ulterioare ale anului: necredinţa a încetat să mai fie o glumă de îndată ce a atins dimensiuni naţionale


Cum s-a întîmplat în cazul Moldovei contemporane, nu este complicat să ajungi să pierzi credinţa — în sens temporal, totul se poate produce în termen de 3-5 ani.


Să te îndepărtezi de la starea necredinţei este incomparabil mai greu — este o sarcină gradul succesului căreia, acum, se reduce la zero.


Este uşor să urmăreşti dintr-o parte ceea ce se întîmplă în Moldova. Din afara ei. Dificultăţile etico-morale apar în percepţia din interior. Din interior, ceea ce se întîmplă nu străinilor, ci propriul stat, concetăţenilor tăi, nu unor oarecare altora; satului tău, oraşului — comunităţii tale, nu unui trib dintr-un reportaj televizat. Relaţiilor uşuratice cu ţara, oraşul, concetăţenii, comunitatea le împiedică vena de legătură — cordonul ombilical. Tot lui îi este caracteristică funcţionarea inversă: prin acelaşi canal alimentar, în direcţie opusă, se poate transmite celorlalţi concetăţeni ura pentru Patrie, ruşinea pentru casă, familie, ostilitatea faţă de aproapele, egoism şi necredinţă totală.

 

Tragedia poporului este atunci cînd această transmisie inversă devine realitate. Aşa cum s-a întîmplat, în ultimii ani, în cazul oamenilor din Moldova. Oamenii din Moldova nu se laudă, în faţa altora, cu ţara lor. În cel mai bun caz, recunosc că sunt moldoveni. Şi se prostesc în priviri, de parcă s-ar scuza pentru toţi şi pentru toate ce se întîmpă în ţara lor, şi din vina cui.

 

* * *

«Noi nu credem!» — asta a devenit diviza noastră. Nu mai credem pentru că a crede cuiva, oricui, ar însemna — «lipsa respectului de sine». Frazeologismele născute de sociopaţi au susbstituit în conştiinţa noastră legămintele multiseculare.

 

«Noi nu credem!» — a devenit învăţătura noastră. Îndemnînd odraslele noastre: «Nu crede nimănui», ne este mai uşor să-i adaptăm la tabăra necredincioşilor decît să le inspirăm speranţă în ajutorul apropiatului.

 

«Noi nu credem!» — a devenit răspunsul nostru la necredinţa celor din jur. Şi indulgenţa pentru propria impotenţă spirituală în acele situaţii în care de participarea noastră depinde soarta cuiva.

 

«Noi nu credem!» — iată care este religia apologeţilor care se transformă uşor în turmă, cît de paradoxal nu ar suna acest lucru. În această religie, păstorii nu cer de la turmă nici credinţă, nici încredere. Ei sunt un semafor pentru generarea reacţiilor reflectorizante corespunzătoare din partea turmei.

 

* * *

Degrabă se împlinesc 25 de ani de cînd oamenilor din Moldova li se impune lecţia «necredinţei optimale» — chipurile, aceasta permite supravieţuirea în epicentrul protuberanţelor politice din interior şi geopolitice. Sub această minciună globală ni s-a impus necredinţa pe scară largă. Iată şi rezultatul.

 

Dimineaţa, atunci cînd preparăm ceaiul, noi nu credem că el este adevărat, pentru că în loc de ceai adevărat ni se poate propune orice pai.

 

Atunci cînd privim buletinele informative matinale, sorbindu-ne ceaiul, noi nu credem că vedem ştiri pentru că ele coincid cu cele pe care ni le-au arătat în seara precedentă, dacă nu încă acum două sau trei zile.

 

Atunci cînd ne deplasăm la serviciu în transportul public, noi nu credem că şoferul conduce, pentru a ne duce la locul destinat — el ne lasă în transportul lui de pasageri, suntem convinşi noi, pentru a cîştiga bani pe seama noastră.

 

La locul de muncă, noi, cu siguranţă, nu credem că el a fost creat pentru ca noi, dedicîndu-ne fără rezerve, să cîştigăm ceva măcar pentru zilele care ne-au mai rămas.

 

«Zilele care ne-au mai rămas» — viitor cu multe semne de întrebare şi noi nu credem că acest viitor preocupă pe cineva anume decît pe noi înşine.

 

Noi nu credem poliţiei — adresîndu-ne unui poliţist, nouă nici măcar nu ni se pare că cineva va încerca să-i găsească pe cei care ne-au făcut rău.

 

Noi nu credem companiilor de asigurări — noi nu încheiem contracte cu asemenea instituţii, numai dacă nu suntem obligaţi de stat, pentru că primele de asigurare nu le primim decît prin intermediul instanţelor de judecată.

 

Noi nu credem nici instanţelor judecătoreşti te costă mai scump să te adresezi lor. Însă, după bunăstarea magistraţilor putem judeca despre starea sistemului judecătoresc.

 

Noi nu credem nici uneia dintre cele trei ramuri constituţionale ale puterii — nici Parlamentului, nici Guvernului, nici instanţelor de judecată — pentru că, în ultimii şase ani şi ceva, niciuna din ele nu ne-a demonstrat nouă, cetăţenilor Moldovei, că putem avea încredere în ele.

 

A patra putere — presa — încrederea este şi mai mică. Noi suntem absolut convinşi că mass-media este o sursă de a manipula cu noi şi nu mai contează dacă suntem sau nu de acord cu această manipulare.

 

Noi nu mai credem în nimic. Şi asta a devenit o normă. Noi transmitem necredinţa noastră copiilor noştri — lucru, care, de asemenea, se consideră a fi corect. Noi înşine ne-am raportat la semnul minus şi nu vedem tragedia acestei situaţii. Însă tragedia — tragedia noastră comună, a tuturor — constă anume în acest semn minus.

 

Necredinţa a devenit pentru Moldova idee naţională. Ne examinată în societate, formal neaprobată de nimeni şi neconfirmată de «partenerii de dezvoltare de peste hotare». Însă, adoptată tacit de majoritatea.

 

Şi pentru că cele menţionate mai sus au temei, noi nu mai suntem Moldova, noi suntem, deja, altă ţară. NEcredinţei.
 
Iuri Dzeatcovschi
 
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: