Viaţa era stabilă şi previzibilă

Iurie Roşca, oponent politic al PCRM în perioada guvernării comuniste:

«Fără nicio îndoială, comuniştii au cîştigat alegerile parlamentare libere din 2001. Pur şi simplu, oamenii au obosit de guvernarea de atunci cufundată în corupţie şi incapabilă să gestioneze eficient ţara.

Partidul Comuniştilor a ajuns la putere prin votul de protest, dar şi nostalgia pentru trecutul sovietic.

Primul mandat a fost exercitat într-un regim destul de sever. Voronin a reuşit să bată cuiele în aşa fel încît aparatul de sat a început să funcţioneze mai eficient din punct de vedere economic. Evident, a existat tentaţia de a strînge opoziţia la perete, de a lua sub control cît mai multe sectoare din societate. Din aceste motive am şi protestat în centrul capitalei.

În al doilea mandat, puterea învăţase, deja, multe lecţii, unde erau exagerări — şi în politica internă, şi în politica externă. Pentru cetăţeanul de rînd, viaţa era mult mai stabilă şi mai previzibilă.

Comuniştii moldoveni s-au dovedit a fi cei mai puternici din tot spaţiul post-sovietic, reuşind să menţină puterea pe parcursul a două mandate consecutive.

Acest lucru a fost posibil, în primul rînd, datorită liderului puternic care este, fără îndoială, Vladimir Voronin. În această perioadă, au fost promovate în funcţii de răspundere multe peroane fără apartenenţă partinică. Şi dacă pe parcursul primului mandat, se promovau aproape că numai comunişti, pe durata celui de-al doilea mandat, majoritatea conducătorilor erau desemnaţi în baza calităţilor profesionale. Evident, nu toate erau perfecte, au fost şi candidaturi mai puţin reuşite.

Dar este absolut evident, mai ales după 2009 încoace, că acea perioadă, pentru mulţi cetăţeni, pare a fi de un mai mare succes, or, perioada care a urmat s-a remarcat prin venirea la putere a pseudodemocraţilor cufundaţi în furturi şi fărădelege.

În perioada guvernării comuniste, cu toate excesele şi abaterile, regulile jocului erau clare atît pentru politicieni cît şi pentru oamenii de afaceri. Exista o anumită limită a legislaţiei peste care Voronin nu călca niciodată. Noi ştiam ce putem aştepta de la Curtea Constituţională, CEC, Curtea de Conturi şi alte instituţii de stat.

Este puţin probabil că cineva ar putea nega faptul că Voronin a fost cel mai puternic preşedinte în scurta noastră istorie.

Evident, puteau apărea şi tentaţii ale puterii, însă erorile sau neajunsurile perioadei sale par a fi năzbîtii copilăreşti în comparaţie cu debandada perioadei actuale.

Percepţia de interese statale nu era vorbă-n vînt, chiar dacă, uneori, această noţiune era înţeleasă diferit de putere şi opoziţie. S-a primit aşa că, comunismul, ca şi sistem politic, a încetat să existe în 1991, iar Partidul Comuniştilor a reuşit să se adapteze noului model al comunităţii post-sovietice.

Probabil, anume în asta a şi constat principala contradicţie ideologică pe care, pînă în prezent, o depăşesc comuniştii moldoveni. Asta le-a şi permis forţelor pseudo-anticomuniste să joace spectacolul luptei împotriva dictaturii inexistente şi să acapareze puterea în 2009».