Un creier incendiat sau un proaspăt apărut Gapon

Este ușor de provocat omul, ajuns la ultima limită, la violențe; mai greu este de a-i indica calea cea dreaptă și a începe a făuri

Profesioniştii, tămăduitorii de suflete omeneşti, cunosc din experienţă că, primăvara, dau semne de viaţă nu doar gîngăniile care în timpul iernii s-au aflat în anabioză. Primăvara, şi la o anumită categorie de cetăţeni se remarcă o izbucnire de agitaţie şi activitate exagerată.

Totuși, activizarea condensaţilor nefolosiţi ai psihicului bolnav, înmulţită cu un oarecare număr de unităţi monetare, dă rezultate efectiv materiale. Pentru proiectele de cort, proiecte lipsite de idei şi pline de pălăvrăjeală, un asemenea rezultat este ieşirea odată cu apariţia primelor raze ale soarelui de primăvară a unui număr cît mai mare de oameni nemulţumiţi şi înrăiţi. Astăzi, În Moldova avem cît vreţi şi de o teapă, şi de alta.

Iar oamenii înrăiţi, fiind adunaţi concomitent în unul şi acelaşi loc şi manipulaţi cu dibăcie, sunt capabili să facă multe boacăne şi necazuri. De exemplu, ca şi pe 7 aprilie 2009, din nou să incendieze edificiul Parlamentului, abia nu demult reparat definitiv. Apoi aceşti oameni în mod real se pot încăiera cu forţele de ocrotire a ordinii de drept, ceea ce, inevitabil, se poate solda cu jertfe şi, ca urmare, pot avea de suferit o mulţime de oameni.

 În condiţiile actualei dezorganizări sociale şi instabilităţi politice de la noi, un măcel de masă în centrul capitalel Moldovei ar însemna o excludere totală a unei careva perspective de schimbare în bine a vieţii noastre.

Iresponsabilitate şi ignoranţă împreună cu gura cît o şură şi cu semne evidente de fanfaronadă — iată portretul provocatorului Gapon moldovean, care-i cheamă pe oamenii înrăiţi în piaţă, la măcel, în nicăieri!

Anvelope arzînd, furci, capete sparte, pogromuri şi incendii, bacanală a violenţei şi, în final, — apelul păturii noastre conducătoare corupte către pătura conducătoare de la Cotroceni: «Ne prăpădim! Ajutor! Trimiteţi-ne jandarmi! Faceţi ordine!». Dar provocarea primitivă nu e un joc de-al nostru, nu e al nostru, moldovenesc!

Îndemnul la agresivitate care tot mai des răsună astăzi, îndemnul la proteste cu anvelope arzînde — iată totalul cîtorva ani de prezenţă în cîmpul public politic din Moldova a unui gură spartă, a unui careva cetăţean R. (nu vom deschide parantezele, e clar şi fără asta pe cine îl avem în vedere), care împrăştie în jurul său fluizi de revoltă şi provocări.

În ultimii un an-doi, cheltuindu-se mijloace financiare considerabile, mulţi oameni — înrăiţi şi obosiţi, setoşi de a-şi vărsa ura — s-au lăsat pradă retoricii fanfaroniste a trîndavului cuconaş, obişnuit să trăiască în lux.

Acum s-a descoperit că principalul scop al acestei vîlve de doi ani a fost anume acesta: anvelope arzînde, furci ţărăneşti, capete sparte, revoltă. A doua revoltă după cea din 7 aprilie 2009, Moldova nu va fi în stare s-o supravieţuiască. Asta e clar pentru fiecare dintre cei care au văzut evenimentele din acele zile de tristă faimă şi au rămas îngroziţi de sălbăticia lor.

Ceea ce acum se planifică pentru ziua de 24 aprilie e mult mai rău. Mai rău, pentru că actualii guvernanţi au adus statalitatea ţării pînă la pericolul de dispariţie. Mai îngrozitor, pentru că provocarea este aţintită nu spre tineretul studenţesc, înşelat de unionişti, ci spre oameni maturi, aduşi pînă la disperare de puşlamalele proeuropene de la guvernare.

Nu este deloc complicat să-l provoci pe omul care a ajuns la limită. Este greu, extraordinar de greu să potoleşti oamenii tulburaţi, să le arăţi calea justă şi să-i antrenezi în construirea unei vieţi noi. Să munceşti cu adevărat tu însuţi şi să-i însufleţeşti pe alţii prin propriul exemplu. Într-adevăr, este greu, dar altă cale nu există — asta e cea mai justă.

 Drumul spre care moldoveanul Gapon plăsmuit la Solnţevo îi îndeamnă să apuce pe oamenii obosiţi, flămînzi şi înrăiţi nu e altceva decît un drum spre măcel, spre moarte...

Mihail Lupașco