Deşi Republica Moldova este monitorizată de Consiliul Europei, situaţia în
ţară se înrăutăţeşte atît în plan social-economic, cît şi politic, şi chiar şi
modificările Constituţiei pe care la fac partidele guvernante nu sunt prezentate spre expertiză Comisiei de
la Veneţia. Ceea ce se întîmplă în Moldova pe drept cuvînt poate fi calificat
drept catastrofă, şi „această catastrofă este binecuvîntată de reprezentanţii
controlori ai SUA, ai administraţiei de la Bruxelles, precum şi de conducerea
APCE”.
Aceste declaraţii au fost făcute luni, pe 18 aprilie, de către preşedintele
Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, la conferinţa de presă desfăşurată
în cadrul participării la actuala
seciune a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Vladimir Voronin a caracterizat situaţia din Moldova în ultimii şapte ani
ca o perioadă de guvernare a ţării de către aşa-numitele alianţe şi coaliţii
proeuropene.
„Cu fiecare zi se întăreşte corupţia, mafia, neprofesionalismul,
incompetenţa şi declinul pe toate direcţiile. Ţara este deindustrializată în totalitate.
În ţară nu e pur şi simplu sărăcie – e mizerie. Din ţară a plecat mai mult de
60 la sută din populaţia aptă de muncă cu vîrsta între 20 şi 40 de ani. Timp de
şapte ani, numărul copiilor nou-născuţi s-a micşorat de şapte ori, iar numărul
persoanelor decedate a crescut de cîteva ori”, a constatat lideul PCRM.
Potrivit lui, principala cauză a respectivei stări de lucruri este faptul
că „Guvernarea în ţară nu este exercitată de oameni
profesionişti, Parlamentul împarte Guvernul, ministerele potrivit mandatelor
acelor partide care participă la votarea Guvernului. Şi la aceste funcţii ei
numesc pe cine vor”. Iar situaţia la
care am ajuns astăzi, a subliniat Vladimir Voronin, s-a constituit în Moldova
pe parcursul tuturor celor şapte ani. „Înrăutăţirea situaţiei este provocată de
diferite elemente. Au fost adoptate diferite documente, făcute monitorizări,
analize, iar aici, la Strasbourg, audiaţi diferiţi conducători ai Parlamentului
nostru şi ai altor structuri. Dar, practic, toate acestea n-au condus la nici
un fel de schimbări”, a remarcat Vladimir Voronin.
În acest context, el a adăugat că, atunci cînd la guvernare se afla PCRM,
„nu trecea nici o lună, fără ca în Moldova să nu vină să dea indicaţii
reprezentanţi din Europa, ei mai că nu se amestecau în ceea ce se întîmpla
atunci la noi. Şi, pînă la urmă, au obţinut ca, după alegerile din 2009, la 7
aprilie la Chişinău să fie întreprinsă o tentativă de lovitură de stat”.
„Bineînţeles, lor le încurcă opoziţia şi, principalul – le încurcă poporul,
de care e nevoie să avem cît de puţină grijă. Dar despre popor ei îşi amintesc
doar în ajunul alegerilor. Însă acesta le încurcă foarte mult. Pentru că
poporului, adică oamenilor, trebuie să le plăteşti salarii, să le dai locuri de
muncă. Şcolile sunt închise cu sutele, spitalele – cu zecile, nemaivorbind de
alte institute sociale. E o adevărată catastrofă. Şi această catastrofă este
binecuvîntată de reprezentanţii controlori ai SUA, ai administraţiei de la
Bruxelles, de conducerea APCE”, a concluzionat Vladimir Voronin.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно