Oraşul tot mai adînc se
cufundă în haos, dar asta nu amărăşte dulcea viaţă a primarului Chişinăului
Orice om cu judecată sănătoasă n-ar putea să se odihnească atunci cînd
casa lui se dărîmă. Dar dacă asta se referă la Dorin Chirtoacă, cel care este pomenit de chişinăuieni deseori şi cu un singur înţeles, el
reuşeşte să ascundă cu mult succes respectivul fapt. Şi demonstrează întregii lumi un calm de invidiat, acum odihnindu-se cu tînăra soţie, după cum comunică unele mass-media, pe malurile insulei
greceşti Lefkada.
De altfel, gospodar adevărat
Dorin Chirtoacă nu a fost niciodată, mai degrabă din contra. Chişinăuienii
şi-au creat impresia că primarul nostru general şi-a pus scopul să distrugă pînă
la temelie capitala. Altă impresie nici nu putea să le apară, deoarece numai
această misiune Dorinel al nostru o îndeplineşte cu succes.
După cum au remarcat mulţi
dintre consilierii municipali, pe primarul Chişinăului e greu să-l invinuieşti
de înclinaţia spre muncă. În acest sens, anul acesta poate fi considerat cel
mai semnificativ, deoarece, cuprins de delirul dragostei, lui în general nu-i
pasă de lucru. Probabil, din inerţie, continuă să manifeste interes doar faţă
de proiectele în care se întrevede perspectiva unor otcaturi — astfel, continuă
vînzarea patrimoniului municipiului, a terenurilor de pămînt, iar antreprizele în
construcţii le cîştigă doar anumite firme, etc. Ce-i drept, aici orăşenii
trebuie să fie oameni înţelegători — primarul general are de acoperit
cheltuielile pe care le-a făcut la modesta sa nuntă, acestea, potrivit unor mijloace
de informare în masă cunoscătoare ale situaţiei, fiind doar de vreun milion şi
jumătate de lei. Mai adăugaţi la asta şi croazierele romantice… Cu alte
cuvinte, n-ai pentru ce-l invidia pe nepotul întregului Partid Liberal (mai
bine ar fi rămas burlac — ar fi costat mult mai ieftin).
…Pe de altă
parte, de ce, de fapt, s-ar agita atît de tare chişinăuienii? Li s-a promis
«schimbarea la faţă» a capitalei — păi, iată această schimbare! Şi las să
demonstreze cineva că ea nu se vede! Îţi incluzi doar pentru o clipă
imaginaţia, şi de acum nu mai vezi trotuarele sfărîmate — de acum vezi cărări
sălbatice de piatră; şuvoaiele de apă care se revarsă pe străzi în timpul
ploilor îţi dau senzaţia plutirii pe plută pe apele unui rîu de munte; iar
copacii ucigaşi de pe străzile de la noi nu sunt altceva decît un subiect de
poveste, chiar dacă aceste poveşti sunt îngrozitoare şi nu au un final fericit.
Despre goana cu urmărire a troleibuzelor de către orăşeni nici nu mai face să
vorbim — totuşi, ce diversitate şi ce intrigă aduce ea în procesul de
transportare a pasagerilor prin capitală!
Ce să mai vorbim — noi, chişinăuienii, am fi lipsiţi de toate acestea,
dacă am avea un alt primar general. Celui pe care-l avem, îi dorim odihnă
plăcută, chiar şi pînă la pensie. Banii adunaţi de el din otcaturi în cei nouă
ani îi vor ajunge pentru multă vreme înainte, doar să nu se întîmple cumva să
nimerească în mîinile poliţiei greceşti…
Ana Vetrova
скачать dle 10.6фильмы бесплатно