Tatiana
Deseatova: «Mișcarea a femeilor trebuie să fie un purtător de cuvînt cu voce
tare și o forță motrice a comuniștilor, astfel ca lupta pentru drepturile omului să nu înceteze».
Sîmbătă, 18 iunie, Uniunea Femeilor din Republica Moldova a
ținut o ședință în deplasare în satul Coșnița din raionul Dubăsari. Printre oaspeții acestei manifestații a fost și membrul Comitetului Central al
Partidului Comunist din Federația Rusă, Tatiana Deseatova, reprezentant
plenipotențiar al Federației Democratice
Mondiale a Femeilor.
— Tatiana Ivanovna,
bine ați venit în Republica Moldova! Astăzi, în toată lumea are loc o ofensivă
asupra forțelor progresiste de stînga ale mișcării comuniste, inclusiv asupra
mișcării de femei. Cum credeți, de ce astăzi solidaritatea internațională,
lupta, apărarea drepturilor este nu pur și simplu o necesitate, ci o necesitate
acută pentru organizații, una dintre care o reprezentați Dumneavoastră.
— Întîi de toate, vreau
să mulțumesc Uniunea Femeilor din Republica Moldova, care, cu susținerea PCRM,
m-a invitat în Moldova. În cadrul ședinței în deplasare, femeile au vorbit în
mod deschis despre problemele lor, și-au împărtășit experiența, au discutat
problemele vitale. Și toate acestea — într-un spirit de înțelegere reciprocă,
de care, în timpurile noastre, chiar și în interiorul în ansamblu al unei țări
e cam greu să găsești. Pe cînd la dumneavoastră, fiind luat în calcul ceea ce
este specific, scopurile și sarcinile propuse în mod firesc îi unesc pe oameni,
m-am convins personal de asta.
Noi am supus
dezbaterilor probleme dintre cele mai actuale, și asta e necesar să se facă
anume acum, cînd, după cum pe bună dreptate ați remarcat și dumneavoastră, în
întreaga lume a pornit o luptă împotriva mișcării comuniste, a organizațiilor
sindicale, de tineret și de femei. Solidaritatea internațională, lupta,
apărarea propriilor drepturi într-adevăr a devenit o necesitate acută pentru
organizațiile care sunt promotoarele ideii de stînga. Și asta deoarece ele
percep foarte bine că unica alternativă în raport cu ceea ce se întîmplă acum
în lume este socialismul.
Cu regret,
prăbușirea Uniunii Sovietice a adus mari nenorociri nu numai țărilor URSS.
Aceasta a fost o lovitură colosală pentru întreaga omenire progresistă. Și asta
pentru că la Uniunea Sovietică se aliniau zeci de organizații comuniste și
muncitorești. Iată de ce, în urma acestei lovituri, mulți nu-și pot reveni nici
pînă acum.
Și totuși,
matricea formată de Uniunea Sovietică s-a imprimat în memoria oamenilor, ea
trăiește. Prin asta se explică faptul că organizațiile internaționale de
orientare de stînga, — este vorba despre Consiliul Mondial al Păcii, Federația
Mondială a Sindicatelor, Federația Democratică Mondială a Femeilor, Federația
Mondială a Tineretului Democratic, Asociația luptătorilor din mișcarea de
rezistență, Asociația Mondială a Juriștilor Democrați, supraviețuind toate
vremurile complicate, și-au păstrat arhivele lor, și-au păstrat cadrele lor. Și
astăzi aceste organizații sunt unicele organizații mondiale de stînga, care
luptă împotriva imperialismului, inegalității, împotriva a tot ceea ce ține de
noțiunea care se numește capitalism și de stadiul superior al acestuia —
imperialismul.
— Dumneavoastră mai
sunteți reprezentant al Uniunii Femeilor «Надежда России» din întreaga Rusie,
aceasta avînd misiunea să participe la soluționarea problemelor din interiorul
țării. Fiind parte a organizației mondiale, Vă implicați în soluționarea unor
probleme de proporții mondiale. În ce mod este repartizată «Надежда России» în
teritoriul țării și cît de des vă întîlniți?
— În fiecare
regiune a Rusiei, fiind sprijinite de secțiile locale ale PCFR, există și
filiale ale mișcării «Надежда России». Dar e prea devreme să vorbim că am fi
reușit să soluționăm ceva și să schimbăm cardinal situația. Deocamdată nu putem
face asta, deoarece suntem supuse unor presiuni de proporții mondiale prin
intermediul unor tehnologii moderne. Respectiva presiune vine din partea
forțelor care se împotrivesc lagărului de stînga. Ele ne atacă și noi suntem
nevoite să le ținem piept, apoi să pornim și noi ofensiva prin diferite metode
— mesaje, solidaritate, schimb de experiență. Deocamdată activitatea noastră se
reduce doar la atît. Să ne întrunim la nivel internațional e destul de
complicat, deoarece existăm pe baze obștești, cu o susținere modestă a
partidelor de stînga. Dar nu ne pierdem cu firea, ne consolidăm forțele, doar
avem în spatele nostru o istorie eroică, o memorie a oamenilor despre URSS, și
anume datorită acestora continuăm să mergem înainte.
— Lupta politică
presupune nu doar acordarea unui ajutor concret. Cu ce provocări vă confruntați
în însuși cadrul partidului?
— Cu regret,
Partidul Comunist nu se află la putere. De aceea posibilitățile noastre sunt
limitate. Dar noi putem ajuta, promovînd inițiative legislative la nivelul
Dumei de Stat. De asemenea, putem atrage atenția la problemele stringente prin
desfășurarea unor mese rotunde, organizarea unor terenuri de discuție. În mod
radical, nu putem însă influența politica guvernării. Pentru asta, trebuie să
luptăm: a fost dat startul campaniei electorale, alegerile vor avea loc la 11
septembrie. PCFR intenționează să lupte pentru putere, vor lupta și femeile
parlamentare.
Lupta politică ne
pune în față sarcini complicate. Astăzi, noi ne simțim ca narodnicii care
activau cu o sută de ani în urmă și care trezeau conștiința populației, pentru
că nivelul de instruire al tineretului de astăzi (asta de asemenea face parte
din cercul de probleme ale mișcării de femei) e foarte scăzut, studiile sunt cu
plată, deci, neaccesibile pentru majoritate.
În acest context,
aș vrea să spun că situația Moldovei e mai favorabilă, pentru că la guvernarea
ei multă vreme s-au aflat comuniștii și ei au reușit să facă multe lucruri bune
pentru oamenii de rînd, asta se simte. Comuniștii Moldovei reușesc să apere unele drepturi care au fost obținute în timpul
trecut. Dar în ansamblu în lume, tabloul e mult mai trist.
— Bărbăția
comuniștilor din întreaga lume trebuie să fie apreciată după merit: în pofida presiunilor,
ei își spun cuvîntul de la tribune înalte, vorbesc în auzul tuturor despre
problemele existente.
— Într-adevăr,
comuniștilor nu le este ușor. În Duma de Stat sunt 450 fotolii de deputat.
Comuniștilor le aparțin 92 de mandate, dintre care 4 — femeilor. Cu regret, în
ceea ce privește atitudinea față de femei, situația în PCFR lasă de dorit, ceea
ce n-ai putea spune despre Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, în care
după cum m-am convins, situația e mai mult decît optimistă. Liderul partidului
dumneavoastră pune miza pe femei, și asta e corect, deoarece femeia poartă în
sine esența înțelepciunii.
Bineînțeles, noi nu
ne limităm la activitatea parlamentară, însă pentru noi anume tribuna
parlamentară este posibilitatea legală de a atrage atenția asupra acelor
probleme pe care le avem și asupra acelor sarcini pe care ni le propunem. Și
asta deoarece ne dăm perfect de bine seama că timpurile se pot schimba.
Bunăoară, cui i-ar fi trecut prin cap că o asemenea formațiune cum a fost
Partidul Comunist din Ucraina, unul dintre cele mai puternice în teritoriul
fostei URSS, va avea o asemenea soartă?
Astăzi, de fapt, comuniștii ucraineni
activează în ilegalitate. Același destin îl poate avea și oricare alt partid
comunist din lume — bubuitul obuzelor se aude tot mai aproape. Și cînd ni se
spune că trebuie să chibzuim și să preluăm experiența colegilor din alte țări
cum să activăm în ilegalitate, chiar nici PCFR nu totdeauna conștientizează pe
deplin faptul că asta e posibil. În contextul situației din întreaga lume și a
ceea ce se întîmplă chiar și în țările Americii Latine, unde în ultimul timp la
conducere s-au aflat forțele de stînga, ne putem aștepta la și mai rău și
trebuie să ne pregătim pentru și mai rău.
În acest aspect,
crește rolul mișcării de femei, responsabilitatea se află și pe umerii
tinerilor. Mișcarea de femei și de tineret trebuie să fie un purtător de cuvînt
cu voce tare al comuniștilor, îndeosebi atunci cînd partidul comunist se află
în condițiii de ilegalitate sau este interzis. Anume mișcarea de femei și de
tineret trebuie să devină forța motrice socială, care va genera proteste.
— Problemele de
care se ciocnesc și împotriva cărora luptă femeile din Moldova la nivel atît
social, cît și politic sunt aceleași cu care se confruntă și femeile din alte
țări. Ce le-ați dori femeilor de la noi?
— Femeilor din Moldova le
doresc bărbăție în luptă. Dumneavoastră întotdeauna puteți miza pe colaborarea
noastră, pe ajutor reciproc. Una din misiunile vizitei mele, pe care mi-a
încredințat-o Marcia Kampos, președintele Federației Democratice Mondiale a
Femeilor, e să fac tot ceea ce depinde de mine, pentru ca organizațiile de
femei din teritoriul fostei Uniuni Sovietice să se includă activ în lupta la
nivel mondial. Sarcina noastră e să unim aceste mișcări. Pe fundalul uniunilor
de femei din alte țări ale lagărului socialist, organizația de femei din Moldova
se deosebește în sens pozitiv. Și noi vom accepta cu bucurie ca Uniunea
Femeilor din Republica Moldova să devină membru al Federației Democratice
Mondiale a Femeilor chiar la congresul ei, care se va desfășura în luna septembrie curent.
Marina Țurcan
скачать dle 10.6фильмы бесплатно