Fostul
ministru al Apărării, Viorel Cibotaru a devenit noul președinte al Partidului
Liberal Democrat
Vai-vai, ca să vezi, congresul PLDM nu a
mai adunat atîțea adepți ca odinioară. Pe atunci cînd Vlad Filat nu stătea la
pușcărie și nici barbă nu purta. A fost insuficient avînt. Cu «majoritatea
absolută», așa cum au declarat liberal-democrații, Viorel Cibotaru a fost ales
în calitate de noul președinte al formațiunii. Ciuccea știe, însă, cine este
președintele partidului…
Liberal-democrații trec, acum, prin vremuri
grele. Simplu spus, fără banii conducătorului, aflat în captivitate, acest
partid a apus de pe bolta politică. Primarii orașelor și satelor din Moldova
aleși din partea PLDM, prietenește și ca la comandă, fug din tabăra celui care
nu este «șef de partid». Ultimul a devenit unul din rîndul deputaților din
Parlament.
Nici vorbă, doritori de a ajunge la conducerea
cioburilor formațiunii au fost de ajuns — aici se înscrie și Valeriu Streleț,
și Liliana Palihovici, și Tudor Deliu, și Vadim Pistrinciuc. Însă, a fost ales
un membru de rînd al PLDM (deși, în grad de colonel). Oare de ce așa?
Se pare, pentru că comitetul central de la
Washington este foarte interesat de figura fostului gazetar al armatei. Or,
atunci cînd a fost numit în funcția de ministru al Apărării, el a declarat
Rusia drept «dușmanul Nr.1» și era gata personal, cu baioneta, împotriva
«ocupanților» lui Putin. Plus la asta, Viorel Cibotaru este directorul Centrului consultativ NATO.
Intrîndu-și în funcție, Cibotaru a spus că unul dintre
scopurile sale de bază este desemnarea unui candidat unic pentru alegerile
prezidențiale din luna octombrie. «PLDM va fi parte a acestui proces — a
dialogului, cu scopul de a identifica un candidat unic, și noi ne vom include
totalmente în acest proces. PLDM rămîne în opoziție și, totodată, își va
consolida poziția pe anumite chestiuni. Noi vom critica încercările de a
deturna Republica Moldova din cursul său european», a recunoscut noul
președinte al formațiunii. Da, noi am mai auzit asta… adevărat că din gura
altcuiva — Moldova fără sărăcie, integrare europeană și unire! Pe cînd în anii
tinereții mele, dacă proiecționistul gafa ceva în cabina lui, din sală i se
aruncau «cibote!!!».
Eugeniu Marian
скачать dle 10.6фильмы бесплатно