Partidele din
cadrul Alianţei de guvernare aşa şi nu pot ajunge la un consens
De altfel, pentru noi, locuitorii Moldovei, în asta nu există nimic ieşit din comun. Cu alte cuvinte, parafrazînd clasicul — pe frontul partajării
portofoliilor, fără schimbări.
Adevărat,
la rampă a ieşit un outsider văzut — Partidul Liberal Democrat, care s-a
pomenit fără lider şi prăbuşit la coada clasamentului politic. De aceea, codul
bunelor maniere se consideră, astăzi, de a vorbi cu reprezentanţii acestei
formaţiuni fluturatic, scăpînd cuvintele printre dinţi.
Urmărim
felul în care nu doar democraţii şi liberalii, dar şi Partidul Popular European
a lui Iurie Leancă, care, în esenţă, este un partid al rataţilor, nu-şi refuză
plăcerea de a lovi cît mai dureros în liberal-democraţi. Atitudine, de altfel,
pe care ultimii o merită din plin.
Unde-s mai
mult de trei, mare tărăboi
Cred că
stabilizarea situaţiei politice şi economice din Moldova este ultimul lucru care-i interesează pe cei din cadrul AIE. Deşi
liderul PDM, Marian Lupu a declarat că numele noului candidat la funcţia de
prim-ministru trebuia să fie cunoscut încă de vinerea trecută. Din păcate, nu a
fost să fie. Se pare că preşedintele interimar al PLDM are cu totul alt
program. Evaluînd ca neînsemnată oferta politică care i s-a făcut, acesta a
considerat că cea mai bună soluţie este să tragă de timp, făcînd trimitere la
necesitatea de a convoca, repetat, Consiliul naţional politic al formaţiunii.
Şi, chipurile, către data de 29 ianuarie, atunci cînd Parlamentul va risca să
fie dizolvat, foştii aliaţi vor deveni mai vorbăreţi.
Însă, avînd în vedere avaritatea ultimilor, acest
lucru este puţin probabil. Cu siguranţă, liberal-democraţii vor purcede la complot, or, pentru ei alegerile anticipate
au aceeaşi semnificaţie precum moartea. Iar asta nu înseamnă deloc că alte
partide de la guvernare sunt mai bune ca PLDM - toate se fac responsabile
pentru înglodarea Moldovei în datorii imense, corupţie la toate nivelurile,
hoţie şi fărădelege. Adică… care este diferenţa dintre şobolan şi hamster? Nu
există diferenţă. Doar că şobolanul are reputaţie proastă.
Anume de
asta încearcă se facă uz concurenţii politici la masa negocierilor. Liderul PL,
Mihai Ghimpu, a declarat, fără mari formalităţi, că PLDM trebuie să renunţe la
condiţiile înaintate. Şi anume: depolitizarea instituţiilor statului, demiterea lui
Andrian Candu din funcţia de preşedinte al Parlamentului, desemnarea unui
premier neafiliat politic. Cum se zice: cui nu-i place mireasa să nu vină la
nuntă. Preşedintele formal al Partidului Democrat, Marian Lupu a fost şi mai
ferm în declaraţii, spunînd că «pe nimeni nu interesează condiţiile impuse de
PLDM». La rîndul lor, liberal-democraţii au încercat să treacă la ameninţări
avertizînd că trec în opoziţie, însă, nimeni nu i-a luat în serios.
Principala
piesă despre trecut
Evident, nu
este deloc simplu să identifici un prim-ministru neafiliat politic. Pentru că
toţi liderii din AIE au cumetri, nănaşi, fini. Nepotul colonelului nu se poate
face general pentru că generalul, de asemenea, are nepoţi.
Avînd în
vedere situaţia unui impas total, în ultima perioadă, în presă au apărut
informaţii despre revenirea lui Chiril Gaburici în funcţia de premier. Asta
chiar ar fi distractiv şi demn de ridicarea monumentelor în patria eroilor.
Pentru că politologia mondială nu cunoaşte exemple cînd un premier a revenit în
funcţie la puţin peste o sută de zile după ce a demisionat la doar 100 de zile
de mandat.
Exisă opinii
potrivit cărora dublura mandatului de premier a lui Gaburici nu este altceva
decît o insinuare cu scopul de a sustrage atenţia opiniei publice de la
candidatura reală, care, deocamdată, este ascunsă după culisele politice.
Dacă e să
vorbim despre perspective, la drept vorbind, acestea nu par să fie optimiste.
Problema nu constă în renumita «euro-integrare» mult prea împiedicată şi care, în
realitate, nici nu există. Problema se ascunde în componenta economică.
Lipsa unui
premier (în perspectivă — lipsa Parlamentului) a dat peste cap finanţarea
externă. Situaţia poate influenţa mersul reformelor cum ar fi, spre exemplu, în
sfera justiţiei. Misiunea FMI a renunţat la vizita sa în Moldova şi a procedat
absolut raţional — nu are cu cine discuta. Aşa că negocierile pe marginea unui
nou acord, de care depinde finanţarea din partea altor donatori şi creditori de
peste hotare, vor fi amînate pînă la învestirea unui nou Cabinet de miniştri.
Plus la
toate, sunt amînate un şir de alte probleme pe care Guvernul ar trebui să le
soluţioneze în termene foarte restrînse. Printre care se numără reducerea
volumului de exporturi şi importuri (cu 17 % şi, respectiv, 21,4%), scăderea
drastică a remitenţelor de peste hotare, iar drept urmare — sărăcirea
familiilor acestora, nu mai vorbim despre situaţia din sistemul bancar.
Probleme
s-au acumulat cu carul, iar tergiversarea soluţionării acestora poate fi
fatală. Sunt conştienţi oare de acest fapt aşii sportului în lupta pentru portofolii?
Eugeniu Marian
скачать dle 10.6фильмы бесплатно