Partidul
Socialiștilor continuă desfășurarea propriei campanii publicitare pentru
acordarea votului de neîncredere personal fiecărui membru al Guvernului
La inițiativa
PSRM au trecut, deja, «la covor» Corina Fusu, Anatol Șalaru, Octavian Armașu.
Și au fost lăsați în pace. Evident, se poate și trebuie de cerut miniștrilor socoteală, însă, poate
s-a găsi cineva să-l solicite pe Dodon și să se intereseze: cum anume, în 2012,
au fost găsite voturile necesare pentru ca Alianța să rămînă la guvernare?
«Tribul
curcanilor», așa cum s-a exprimat la timpul lui unul din foștii parteneri a lui
Dodon, înțelege perfect că inițiativa lor nu este decît o pălăvrăgeală goală,
dar insistentă, așa cum le stă în fire păsărilor cu creștetul roșu, să se umfle
în pene scontînd pe neuronii publicului.
De această dată,
«socialiștii» au cerut capul ministrului Transportului și Infrastructurii
Drumurilor, liberalului Iurie Chirinciuc. Nu sunt cuvinte, Chirinciuc a parcurs
o cale glorioasă în Partidul Liberal — de la un banal comerciant de mobilă românească
pînă la «specialist» în domeniul construcției drumurilor, transportarea
încărcăturilor, transportului feroviar, aerian și maritim. De asemenea,
Sherlock Holmes de factură locală pe cazul BEM, însă, despre asta un pic mai tîrziu.
Ministrul a respins
învinuirile socialiștilor. «După învestirea mea în funcție, realizarea
proiectelor de reabilitare a infrastructurii rutiere s-a accelerat
considerabil. În același timp, problema căilor ferate este una de sistem. Felul
în care se desfășoară activitatea acesteia nu corespunde noilor provocări. Noi
intenționăm să reorganizăm întreprinderea, să optimizăm cheltuielile și
cadrele», a declarat el.
«Optimizare» — o
noțiune cunoscută din durere, resimțită pînă și acum pe exemplul școlilor și
grădinițelor. Simplu vorbind, așteptați-vă la reduceri de cadre și de finanțe,
stimați drumari. Avînd în vedere că acest Chirinciuc este un unionist
înverșunat, în primul rînd, sub incidența reducerii vor cădea vorbitorii de
limbă rusă. Asemenea angajați, mai ales în componența Căilor Ferate, nu sunt
puțini.
Care este vectorul
spre care se orientează Chirinciuc, a spus-o chiar el: «Unirea Moldovei cu
România va fi acea terapie de șoc la care visează fiecare moldovean — de la mic
la mare. Unirea va pune capăt incapacității noastre de a guverna statul
independent».
Ei bine, dacă
Chirinciuc recunoaște că el nu este capabil să guverneze, atunci, la ce naiba,
iertată-mi fie îndrăzneala, mai ocupă fotoliul de ministru? Ar putea să se
retragă împreună cu liberalii săi și să dea locul altora — specialiștilor și
patrioților acestei țări, sper că nu ducem lipsă de asemenea oameni. Un exemplu
a abilităților de conducere a lui Chirinciuc este numirea colegului său de
partid, Iurie Topală, în funcția de director interimar al ÎS «Calea Ferată a
Moldovei». Postul a devenit vacant după ce fostul director general, Vladimir
Cebotari, din partea Partidului Democrat, a ocupat fotoliul de ministru al
Justiției.
Nu este greu să ne
dăm seama că Iurie Topală, niciodată, nu a avut nimic în comun cu domeniul
feroviar. În schimb, el este unul dintre principalii sponsori ai Partidului
Liberal: el este proprietarul firmei de construcție și companiei «Ruta Prim»,
care deține cele mai multe microbuze de rută în capitală (240 de unități de
transport) și 25 de autobuze de pe ruta Nr. 122, care leagă sectoarele Buiucani
și Botanica din Chișinău.
Cred, însă, că
toate aceste ciudățenii prea puțin îl deranjează pe liderul PSRM, Igor Dodon.
Nu dă dovadă decît de răzbunare banală. Problema constă în faptul că Iurie
Chirinciuc este autorul raportului «alternativ» cu privire la furtul banilor
din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, mai mult cunoscut ca «Raportul
liberalilor».
Așa deci, din
documentul cu pricina reiese că Igor Dodon și colega lui de partid — Zinaida
Greceanîi se fac responsabili pentru destabilizarea sistemului bancar și pentru
problemele legate de BEM.
În special, în
raportul lui Chirinciuc se menționează că Dodon, în calitate de ministru al
Economiei, a participat la procesul de modificare a legislației, «ceea ce a
permis Republicii Moldova să devină un punct regional de spălare a banilor».
«Dodon a anulat impozitul pe profit pentru persoanele juridice, unicul impozit,
achitat de băncile din Moldova». În acest fel, băncile nu mai erau obligate să
indice sursele de venit, iar în rezultat «fenomenul de spălare a banilor prin
Republica Moldova a început să înflorească».
Plus la asta,
Chirinciuc l-a inclus pe Dodon în lista persoanelor care asigurau acoperire
politică omului de afaceri Ilan Șor — prin intermediul directorului Sanin Plus
Alexandru Brestecico, despre care presa scria ca despre un sponsor a lui Igor
Nicolaevici.
Precum și era de așteptat,
«majoritatea parlamentară» a respins rezoluția cu privire la acordarea votului
de neîncredere înaintate de deputații socialiști. Ultimii, însă, nu disperă,
așa că showul va continua. Următorii miniștri solicitați vor fi cel de la Justiție — Vladimir
Cebotari și ministrul Muncii, Protecției Sociale și familiei — Stela Grigoraș.
Eugeniu Marian
скачать dle 10.6фильмы бесплатно