Necunoscutul Frunze

 

…Furtuna sfîșia Marea Neagră. Valurile grele se rostogoleau nebune unul după altul. Prin lumea hoinărea vîntul revoluțiilor. Era spre sfîrșite anul 1921…

— Ne duc în direcția necesară! a surîs comandantul-șef și i-a făcut din ochi căpitanului, un italian negricios. Comandantul-șef, omul din cauza căruia a fost întreprinsă, de fapt, această riscantă trecere pe timp de toamnă peste Marea Neagră cuprinsă de furtună, se uita prin geamurile rotunde ale cabinei de comandă la valurile care se ridicau neîncetat unul după altul și se gîndea că nu e departe ziua cînd în întreaga lume se va ridica al nouălea val al revoluțiilor și atunci vor cădea pentru totdeauna temnițele libertății umane. La asta se gîndea el, fiind încredințat că pentru îndeplinirea unor idei atît de îndrăznețe nu trebuie să-ți cruți nici viața ta, nici viața dușmanilor.

«Asta a fost o idee proastă, și-a zis în sinea sa căpitanul italian, privind spre comandantul-șef. Să ieși în mare în luna noiembrie din Batum și să pornești spre portul turcesc Sinop… E o nebunie, dar pentru ea mi s-a plătit bine. De aceea nebunia mea este îndreptățită. Dar de ce imbold este împins acest bolșevic și tovarășii lui? La sigur că nu de bani. Atunci, de ce altceva?».

Cu o lună înainte de asta, un socialist italian l-a găsit pe acest căpitan în portul Genova. Cu socialistul era un bolșevic rus, îi zicea Lev Kamenev, și încă un bărbat, semăna a polonez, dar și a sîrb. Era un maghiar cu numele Mate Zalka. Kamenev i-a transmis căpitanului documentele necesare, conform contractului, iar el însuși a rămas în Italia. Maghiarul însă a pornit la drum cu vaporul, pare-se, cu pașaport grecesc sau turcesc. Vaporul ajungînd la Batum, în buncherele lui au fost încărcate lăzi cu muniții. Potrivit foii de însoțire, erau cinci sute de mitraliere, zece mii de arme și, zece milioane de cartușe și două mii de grenade de mînă. După cum spunea în glumă maghiarul Mate Zalca, toate fusese aruncate de gărzile albe, alungate de regimentele roșii de pe teritoriul Rusiei Sovietice. Această încărcătură militară, comandantul-șef, tot el și trimis special al guvernului sovietic, trebuia s-o aducă la Sinop și s-o transmită guvernului Republicii Turce. Care, după cum spunea Lenin, «duce o luptă pe viață și pe moarte cu forțele imperialismului mondial colonizator». Nici mai mult, nici mai puțin…

Comandantul-șef se numea Mihail Frunze. În urma sa rămăsese ani de muncă ilegală revoluționară. Participarea la revoluția din 1905, condamnarea la moarte, ocna, o evadare nereușită, participarea la pregătirea răscoalei din octombrie 1917, luptele de la Moscova și o vertiginoasă carieră militară în Armata Roșie de muncitori și țărani, creată de noua putere.

Începîndu-și cariera în 1918 cu funcția de comisar militar al regiunii, el a continuat să urce pe scara ierarhică, devenind comandant de armată și de front și nimicind cu succes armatele albe ale lui Kolceak și Vranghel. În anul 1921, Frunze era împuternicit al Consiliului Revoluționar Militar în Ucraina și comandant al forțelor armate ale Ucrainei și Crimeii, iar concomitent — membru al Biroului Politic al CC al PC(b) al Ucrainei, adjunct al președintelui CCP din RSSU. Anume lui personal Lenin i-a încredințat să îndeplinească o misiune importantă: transportarea unui ajutor militar tînărului guvern al Turciei republicane conduse de Mustafa Kemal și planificarea operației militare de eliberare a teritoriului Turciei și a Istanbulului.

Din Sinop, o parte considerabilă din calea spre pierduta în centrul Asiei Mici Ankara, Mihail Frunze și însoțitorii săi au trebuit s-o facă în harabale pe timp umed de toamnă spre iarnă. Desigur, asta nu era o călătorie turistică. 

La douăzeci decembrie, Frunze de acum rostea o cuvîntare în Adunarea Națională a Turciei. Ajutorul militar din partea guvernului sovietic sosise tocmai la țanc. Pentru forțele turcești, situația pe front era în acea perioadă una amenințătoare. În rezultatul loviturilor forțelor Antantei, frontul a ajuns pînă aproape de Ankara. Țările Antantei (blocul militar-politic care a învins Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Turc în Primul Război Mondial) și, în primul rînd, Britania, ca un maniac geopolitic nesățios, au țintit ochii spre gigantica moștenire a Imperiului Turc.

Analiștii britanici ai acelor timpuri au întrevăzut foarte bine viitorul petrolier al secolului XX. Prin Palestina, Siria, Irak și Iran, generalii britanici construiau strategia de capturare a schelelor petrolifere de la Bacu și înăbușirea tinerei republici sovietice. Interesele statului sovietic și ale Turciei distruse, însă care nu și-a pierdut statalitatea și încerca să instaureze o conducere republicană, au coincis. Liderul armatei turce, generalul Kemal, a întreprins o manevră diplomatică reușită. Rezultatul nemijlocit al acestor acțiuni a fost tratatul separat pe care Franța l-a încheiat cu guvernul lui Kemal. În felul acesta, Parisul spera să limiteze influența și să rupă noua Turcie de posibila alianță cu Republica Sovietică, astfel înlăturînd pericolul răspîndirii influenței bolșevice la Orientul Apropiat. Din acest moment, divergențele între Anglia și Franța în cele mai importante probleme politice au devenit și mai profunde: în vest — Germania și reparațiile de război (Tratatul de la Versailles), în est — Turcia și Grecia (Tratatul de la Sevres).

Pentru Republica Turcă, începutul anului 1922 a devenit timpul construirii strategiei viitoarei ofensive din timpul verii. Mihail Frunze și însoțitorii lui (Kliment Voroșilov și Mate Zalka) sosiți la Ankara, au făcut o analiză detaliată a situației de pe front. În armatele Antantei de acum se făceau evidente semne de demoralizare, acestea manifestîndu-se în campania militară tărăgănată și dezordinea în cercurile de conducere ale Greciei. Mihail Frunze a propus comandamentului turc experiența ducerii unui război civil de manevră, pe care a trecut-o pe teritoriul Rusiei și care permitea un sistem de manevre de învăluire, pentru a-l impune pe inamic să-și părăsească pozițiile și să intre în luptă cu adversarul. Participarea nemijlocită a lui Frunze la elaborarea planurilor campaniei militare de vară a lui Mustafa Kemal , spiritul de comandant de oști al lui Frunze asupra strategiei de ofensivă s-a realizat în august 1922, în cotitura bruscă în mersul luptelor, pe care au reușit s-o obțină în avantajul lor trupele turcești. Contribuția lui Mihail Frunze la această victorie a Turciei a fost înalt apreciată de Mustafa Kemal. În telegrama pe care a trimis-o guvernului sovietic, el spune: «Faptul că guvernul sovietic, în scopul de a încheia cu noi un tratat de prietenie și de a confirma în mod mai pregnant relațiile politice, economice și de altă natură existente între două popoare, l-a trimis la noi pe domnul Frunze, unul din cei mai mari activiști politici și comandant-șef, precum și unul dintre cei mai viteji și glorioși comandanți ai Armatei Roșii, și faptul că acest lucru ni s-a comunicat în ajunul bătăliei de la Sakar, cînd dușmanii noștri de acum anunțase întregii lumi că înfrîngerea noastră definitivă se va întîmpla într-un viitor apropiat, le trezește membrilor Adunării Naționale sentimente de profundă recunoștință». În noiembrie 1922, Adunarea Națională a anulat sultanatul și Turcia a devenit republică.

Mai tîrziu, în 1923, la Lozana a fost semnat un tratat care, de facto, a pus punct în procesul de împărțire a moștenirii fostului Imperiu Otoman și în formarea statului național turc.

De atunci, s-au perindat nouăzeci de ani. În Turcia, numele lui Mihail Frunze este eternizat în hotărîrile Adunării Naționale a Turciei și imprimat în bronz la principalul Complex Memorial din această țară.

În Moldova de astăzi, numele lui Mihail Frunze nu-l veți găsi la nici unul din monumentele memoriale și nici în paginile manualelor de istorie.

De ce fel de moștenire ne dezicem noi?