Stahanoviştii democraţi şi blocul de start
РУС. MOLD.
» » Stahanoviştii democraţi şi blocul de start

Stahanoviştii democraţi şi blocul de start

9-09-2016, 14:44
Viziuni: 1 508
  
Versiunea de tipar   
Stahanoviştii democraţi şi blocul  de startColectarea stahanovistă a semnăturilor de către Partidul Democrat a demonstrat, încă o dată, că formaţiunea îşi poate permite orice fără nici o consecinţă

În termen record, Partidul Democrat a colectat 29 de mii de semnături ale cetăţenilor în susţinerea lui Marian Lupu — candidatul lor la funcţia de preşedinte.

 

Pentru toate (argumentări, verificarea documentelor, semnături şi înregistrarea acestora la primărie) democraţii au avut nevoie de doar 14 ore. Şi asta, în condiţiile în care semnăturile trebuiau să fie colectate în raza a cel puţin 18 raioane din ţară. Cred că nici însuşi tovarăşul Stahanov nu s-ar fi încadrat în asemenea termen…

 

Însă, «stahanoviştii» din partea PDM nu doar că au îndeplinit, dar, aşa cum se cuvine, au supra-îndeplinit planul. Or, au ajuns şi chiar întrecut America — fiecărui după plac. Or, pentru înregistrarea candidatului la CEC sunt necesare doar 15 mii de semnături. Aici, însă, avem de două ori mai multe.

 

Cei din Partidul Democrat explică o asemenea viteză cosmică secundă prin «mobilizarea de care a dat dovadă formaţiunea chiar din prima zi de campanie». Însă, aşa cum se spune la Odessa, lăsaţi deoparte aceste trucuri. Noi am văzut măcar şi în cadrul ultimilor alegeri parlamentare cum colectează semnăturile PDM (dar şi alte partide de natura alianţelor). Utilizarea resurselor administrative plus pachetul cu produse alimentare — iată marele secret. Pentru că ne vine greu să ne imaginăm că cetăţenii republicii l-au îndrăgit momentan pe Marian Ilici, ratingul căruia varia de la 3,5 pînă la 4 % în ochii societăţii.

 

Desigur, calul răpciugos întotdeauna sare înainte la start, dar şi din punct de vedere tactic, la prima vedere, democraţii au procedat incorect. Depunînd primii semnăturile la CEC, acum, ei vor fi obligaţi să tacă pînă pe 30 septembrie — ziua oficială de demarare a agitaţiei preelectorale. Concurenţii lor nu au procedat la fel de nesăbuit. Ei tergiversează procesul de colectare a semnăturilor, ceea ce le oferă posibilitatea să meargă prin raioane şi să facă agitaţie ascunsă.

 

Cu toate acestea, ei nu au ezitat să protesteze împotriva colectării stahanoviste a semnăturilor. (Mare scofală, îmi aduc aminte că Mihai Godea, care pretindea la fotoliul de primar de Chişinău, a colectat 13 mii de semnături într-o noapte. Şi asta, avînd în vedere faptul că el avea statutul de candidat independent).

 

Şi-au vărsat furia pe democraţi acuzîndu-i de fraudare şi liderul PAS — Maia Sandu, preşedintele Partidului DA — Andrei Năstase, dar şi candidatul independent Oleg Brega.

 

Apropo, curios fapt: majoritatea candidaţilor la Preşedinţie promit că, în cazul în care reuşesc să obţină victorie, în primul rînd, îl vor pune la punct pe Vladimir Plahotniuc. Şi nu comunică electoratului despre faptul că pentru asta preşedintele, în conformitate cu statutul său, nu are nicio competenţă. El nici măcar nu poate pune veto pe o decizie parlamentară. Însă, promisiunea populistă de a-l «debarca pe Plahotniuc» devine o indulgenţă pentru politicienii lipsiţi de scrupule. În opinia lor, această promisiune va determina cetăţenii să uite despre genţile în carouri, evadările dintr-o fracţiune în alta, folosirea aceloraşi cetăţeni în calitate de marionete în cadrul protestelor stradale şi multe alte chestii.

 

În atletism, la start, alergătorul foloseşte de regulă blocurile sportive speciale de pornire. Ele sunt montate înaintea liniei peste care începe distanţa la alergat. Blocurile oferă sportivului un suport ferm pentru pornirea sa instant şi puternică. Pentru mulţi potenţiali preşedinţi, Plahotniuc reprezintă un asemenea bloc de start.

 

În primul rînd pentru mega-populistul lider al PSRM, Igor Dodon, care vrea să fie defunctul fiecărei înmormîntări şi mireasa fiecărei nunţi. Iată că şi promite (absolut în zadar) că va face «tot posibilul în cadrul Constituţiei» şi va utiliza toate pîrghiile legale pentru a obţine dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate, în acest fel, smulgîndu-i lui Plahotniuc baza legislativă ascultătoare. Mulţi cred acest lucru.

 

Andrei Năstase, pur şi simplu vrea să ajungă la «treuca» guvernamentală, dar şi în acest caz «blocul de start» este de folos. Deşi, din punct de vedere psihologic, Năstase este copia exactă a lui Plahotniuc: aceeaşi tendinţă spre putere şi este la fel de năucit de bani. Dar vorbeşte în felul următor: «Deşi alegerile prezidenţiale nu sunt suficiente pentru răsturnarea oligarhiei mafiote, ele sunt un element important pentru iniţierea procesului de eliberare a ţării din captivitate. Noi considerăm că este obligatorie consolidarea forţelor politice anti-oligarhice adevărate».

 

Lichidarea politică a «coordonatorului Moldovei» se încadrează şi în planurile candidatului din partea partidului lui Renato Usatîi. Însă, ca şi persoană creativă, Dmitri Cibaşenco utilizează un calm mult mai mare.

 

El intenţionează să «devină o lance care va aplica o lovitură fatală în interiorul regimului putred a lui Plahotniuc».

 

Ce vrea candidatul din partea PPEM Iurie Leancă — nu este clar, tot şopteşte mantra despre «o şansă mai bună pentru a ne apropia de Europa». Evident, «pur şi simplu premierul», întotdeauna, a fost un papă-lapte. Şi dacă el are nevoie de un «bloc de start», atunci, dimpotrivă, sub formă de suport.

 

Mihai Ghimpu este, pur şi simplu, un clovn. «Dacă învingem, vom continua politica de promovare a unirii Moldovei cu România. Eu voi face pentru Moldova mai multe decît oricare alt candidat». Unui asemenea nu-i trebuie nimic mai mult decît «Aminazin».

 

În ceea ce priveşte şansele candidatului din partea PDM în alegerile ce urmează… Se creează impresia că democraţii nici nu au de gînd să obţină victorie. Şi dacă e să gîndim bine, există un adevăr în asta. Cu adevărat, la ce bun să ne dăm peste cap dacă, oricum, preşedintele ţării va fi desemnat de vicepreşedintele PDM?

 

Colectarea stahanovistă a semnăturilor de către Partidul Democrat a demonstrat, încă o dată că formaţiunea îşi poate permite orice fără a urma vreo consecinţă. De aceea, alegerile se desfăşoară conform scenariului lui Plahotniuc, iar rezultatul va fi acel pe care şi-l va dori el.
 
Dmitri Crîmov
 
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: