Cinismul
liderului PSRM și al candidatului la funcția de președinte, Igor Dodon, la fel ca și Universul, nu are hotare
Dar ce nu a
fost în viața bogată și plină de scandaluri de pînă acum a lui Igor Dodon? Nu a
fost corectitudine, nu au fost prieteni, nu a fost un nume nepătat și un rating
politic. După cum a
remarcat un cunoscut: «Dodon atît de des spune adevărul fără a clipi din ochi,
încît uită de cîte ori pînă la asta, de asemenea fără a clipi din ochi, a
mințit…»
Dar Igor
Dodon e un caz deosebit. La fel ca giruieta, profilul lui se întoarce fără greș
în direcția care promite cel mai mare cîștig. În rîndurile PCRM el a intrat în
2009, cînd partidul nu se mai afla la guvernare, însă a făcut-o nici pe departe
din considerente ideologice. Pur și simplu Dodon s-a pomenit în situația cînd
nimeni nu avea nevoie de dumnealui. Iar alături de comuniști și împreună cu
dînșii el spera să mai ungă un strat de unt pe tartina sa. Și chiar a insistat
ca să i se înmîneze carnetul de partid într-o atmosferă festivă lîngă
monumentul lui Lenin de la MoldEXPO. Anume atunci, folosindu-se de prezența
unui mare număr de chișinăuieni și de membri ai PCRM, Dodon a promis să apere
unitatea partidului ca «ochii din cap» și să rămînă fidel partidului pînă în
ultima sa clipă. «Eu am devenit membru al PCRM într-o perioadă grea pentru
partid. Eu am venit în PCRM atunci cînd unii pleacă din rîndurile lui. Eu am
venit să pun umărul și să contribui la modernizarea partidului», a declarat el
atunci.
După care a făcut tot posibilul ca să fie
înaintat candidat din partea PCRM la funcția de primar al Chișinăului la
alegerile din 2011. Dar, cum se spune, nu a fost să fie. Și atunci… domnul
Dodon parcă nici n-ar fi zis un timp în urmă că este gata să-l ofere partidului
umărul și să-l sprijine oricînd va fi nevoie. Și, dacă n-a reușit să devină
primar, a decis să-și ia tălpășița, renunțînd la carnetul de membru al PCRM.
Dar nu și la mandatul de deputat în Parlament din partea acestui partid!
Cît ai clipi din ochi șterpelindu-i lui
Valentin Crîlov Partidul Socialiștilor, l-a așezat în fotoliul de președinte de
țară pe Nicolae Timofti și, astfel, i-a oferit posibilitate AIE să rămînă la
guvernare. Deși un pic mai înainte a refuzat să-i facă această «pomană» (adică,
fotoliul de președinte) lui Marian Lupu. Atunci Dodon a declarat că Timofti,
chipurile, a făcut față testului la statalitate inventat de socialiști. Deși
oricare om cu judecată sănătoasă își dă seama că nu putea să promită Nicolae
Timofti lui Dodon că va vorbi «în limba moldovenească». Dovada o prezintă chiar
declarațiile antimoldovenești făcute de domnul Timofti a doua zi după alegerea
lui în funcția de președinte de țară.
De altminteri, foarte degrabă Dodon și-a
schimbat opinia și s-a avîntat să demonstreze o luptă cu puterea. Ceea ce se
explica foarte simplu: prin asta, Igor Dodon conta că, drept recunoștință,
alianța îi va permite, cum se spune, să taie cupoane. Dar alianța nu i-a permis
s-o facă.
Convingîndu-se de ingratitudinea
«eurointegratorilor», Igor Dodon și-a schimbat masca și a pus miza pe vectorul
rus și intrarea în Uniunea Vamală. Și asta chiar dacă, în 2011, el i-a învinuit
pe adepții acestei uniuni de lipsă de profesionalism, pentru că, vedeți
dumneavoastră, Republica Moldova nu are hotare comune nici cu un stat din
această așa-numită uniune.
Cu înfumurarea patologică specifică lui, el a
declarat că autoritățile Federației Ruse afirmă că vor să discute doar cu
socialiștii, «iar autoritățile moldovene pun bețe în roate. Pe cînd ele trebuie
să ne susțină, pentru că va fi reluat exportul și vor veni bani în bugetul
țării».
Apelînd la Internet, te poți convinge foarte
ușor că nici un fel de autorități din FR, chiar nici sovietul sătesc din satul
Cimarovka, nu a declarat nimic din toate acestea. Deci, nu e cazul să vorbești
în numele Guvernului FR, de parcă tu ai deschide ușa cu piciorul în birourile
lui…
În iarna lui 2015, Igor Dodon a decis să-și
facă piar, pentru că populația a cam început să uite de Partidul Socialiștilor.
Și nu-i un lucru de mirare. În Parlament, această formațiune politică nu a
făcut nici un fel de mișcări legislative, nu a promovat nici una din
inițiativele promise. De aceea, împreună cu Renato Usatîi, socialiștii adunau
gloate puțin numeroase de oameni pe străzile Chișinăului, uneori parcurgînd
cîte 20 de kilometri pe zi. Din gura lui Dodon se risipeau fraze zgomotoase că
el «se va lămuri» cu toți și cu toate.
Dar dacă e să analizăm spusele lui, devine clar
că el nu este capabil să propună nimic radical, ci pur și simplu speculează pe
baza unor lozinci populiste. Nu-i vine ușor să-i convingă pe oameni că el e pe
flancul stîng, e socialist și nu trădător. Și asta pentru că, de fapt, pentru
dînsul, acești oameni niciodată n-au existat în continuumul nostru
spațial-temporal.
Și tocmai aici, vicleana guvernare (încălcînd
Constituția) i-a aruncat lui Dodon și altora de teapa lui un os în formula de
alegerea președintelui de către întreg poporul. Protestele imediat s-au
potolit, iar «primăvara fierbinte» a anului 2016, pe care Dodon i-a promis-o
puterii, s-a acoperit cu promoroacă.
Igor Dodon a
declarat că respectiva modificare a Constituției a fost aprobată de o asemenea
importantă instituție europeană, cum este Comisia de la Veneția (CV). Ce
contează că, în realitate, Comisia de la Veneția, cum se spune, nu știa nici cu
spatele de această modificare a Constituției noastre?! Principalul e că Dodon,
mințind în ceea ce privește CV, de facto, a încuviințat dezmățul pe care s-a
jurat să-l curme chiar de la începutul lui în cazul în care «Partidul
Comuniștilor va veni la guvernare». Acum la guvernare se avîntă însuși domnul
Dodon.
* * *
Cu o plăcere neascunsă am studiat manifestul
electoral al lui Igor Dodon, din care se pot afla multe lucruri necunoscute
pînă la asta. Bunăoară, că Igor Dodon, la 23 de ani, de acum avea studii
superioare la trei facultăți. Un elementar calcul matematic indică amuzantul
fapt că la anul I al primei sale instituții de învățămînt superior el a intrat
la vîrsta de 8 ani, trecînd cu dispreț pe alături de școala medie. Iar la
vîrsta de 27 ani, dumnealui și-a apărat teza de doctorat și a primit titlul de
doctor în economie. Teza intermediară de candidat nici nu s-a gîndit s-o scrie.
În acest document se mai spune că, sub
conducerea dumnealui, socialiștii au devenit cel mai mare și cel mai influent
partid din țară. Deși, după cum indică martorii și realitatea, PSRM a devenit o
SRL personală a lui Igor Dodon, adică o societate cu răspundere limitată și cu
pofte nelimitate.
A bucurat punctul în care se afirmă că Igor
Dodon a organizat sute (!) de proteste, făcînd să-și dea demisia trei guverne,
precum și procurorul general. Și asta nu e altceva decît o mare inepție și un
mare fals. Guvernele Leancă, Gaburici și Streleț au fost demisionate de
Parlamentul în care fracțiunea PSRM nici pe departe nu se află pe vreun loc
dintre cele cu vot decisiv.
Dar iată despre Vladimir Filat, Igor Dodon ne
informează cu mîndrie și dîndu-și o mare importanță că s-au întîlnit la
Bruxelles la o ceașcă de ceai și un pahar de suc — cine și ce a preferat. Și că
au discutat cum poate fi soluționată criza politică de la noi. Doar atît?
Despre faptul cum poate fi șterpelit un miliard cum de n-au vorbit?!
Așa sau altfel, Igor Dodon se prezintă alegătorilor
săi ca un om de la țară, care-și iubește patria. Din cele expuse mai sus, nu e
greu să-ți dai seama cîte parale face «dragostea» lui. De aceea mîine sau
poimîine, dacă Dodon va pierde alegerile și va trece în tabăra «uniriștilor»,
asta nu va trezi nici o mirare. Așa că, pe 31 octombrie, uitați-vă afară prin
geam să vedeți dacă nu cumva în curtea dumneavoastră jandarmii români frig
mici…
Dmitri Crîmov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно