Delegația Partidului Comuniștilor din Republica
Moldova s-a întîlnit cu adjunctul șefului Secției Internaționale a CC al PCC,
Li Tzun.
Partidul Comunist din China apreciază înalt
contribuția Partidului Comuniștilor din Republica Moldova la dezvoltarea
relațiilor moldo-chineze. E declarația pe care a făcut-o în cadrul întîlnirii
sale cu delegația PCRM adjunctul șefului Secției Internaționale a Comitetului
Central al PCC, Li Tzun. Reprezentantul PCC a subliniat că, atunci cînd
președintele PCRM, Vladimir Voronin, a fost ales președinte al Moldovei,
dialogul moldo-chinez s-a ridicat pe o nouă treaptă.
”În pofida
faptului că astăzi comuniștii Moldovei se află în opoziție, PCRM continuă să
mențină și să dezvolte relații bilaterale, în primul rînd acordîndu-i sprijin
Chinei în chestiunile ce se referă la interese fundamentale, precum și la
dezvoltarea relațiilor moldo-chineze. Inclusiv în probleme cu privire la
reglementarea suveranității Chinei, manifestînd înțelegere față de poziția
țării noastre. În legătură cu asta, China intenționează să facă mai strînse
contactele dintre PCC și PCRM”, a declarat tovarășul Li Tzun.
În acest
context, el a subliniat că Secția Internațională a CC a PCC le dă o importanță
colosală vizitelor oficiale anuale ale delegației PCRM, care de acum au devenit
tradiționale.
”Schimbul
de opinii cu comuniștii moldoveni va continua. Totodată, în respectivul proces
noi vom putea să facem schimb de poziții cu privire la multe probleme teoretice
și practice din procesul de dezvoltare a mișcării socialiste. Noi de asemenea
suntem disponibili să menținem schimbul de experiență și cu organizațiile de pe
lîngă partidele noastre, cum ar fi aripa femeilor sau cea a tinerilor”, s spus reprezentantul SI a CC al PCC.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно