Sub trena unirii
РУС. MOLD.
» » Sub trena unirii

Sub trena unirii

15-10-2016, 09:06
Viziuni: 563
  
Versiunea de tipar   
Sub trena uniriiPortretul politic al lui Mihai Ghimpu, candidat la funcția de președinte
 

 
Se spune că poporul își merită conducătorii ce-i are. Dacă e să aplicăm această spusă cu privire la Mihai Ghimpu, care s-a aflat la conducerea Moldovei timp de șapte ani, sună prea batjocoritor la adresa poporului nostru. Acest reprezentant al elitei guvernante și-a făcut faimă prin perlele sale verbale, care făceau să fie puse la îndoială abilitățile sale psihice.

În ce mod «a urcat pe tron» acest personaj lipsit de înțelepciune politică, de cunoștințe economice elementare și chiar de ideea privind existența unor norme de conduită în societate? O explicație rațională a respectivului fapt nu există.

…Ca politician, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, s-a născut sub trena unirii, la punctul maxim al naționalismului neînfrînat. La drept vorbind, el poate fi numit politician doar la modul exagerat, deoarece politicienii ca atare realizează anumite acțiuni. Mai contează și faptul dacă aceste acțiuni sunt raționale sau absurde. În anii aflării sale la guvernare, domnul Ghimpu s-a manifestat prin imprevizibilitate de comportament și trăncăneală. Pe seama sclipitoarelor sale enunțuri făcea haz întreaga Moldovă.

În Parlament, Mihai Ghimpu a urcat pe treptele naționalismului. El a fost unul dintre cei care, strigînd despre independența și suveranitatea Moldovei, chema la unirea cu statul vecin, totodată arătîndu-i populației vorbitoare de limbă rusă drumul spre gară. Fiind un activist al așa-numitei mișcări de renaștere națională, în anul 1989 devine unul din fondatorii Frontului Național, și anume datorită acestui fapt nimerește în organul legislativ al Moldovei.

Cine ar putea spune acum ce lucru bun a propus sau a făcut deputatul Ghimpu din 1990 pînă în 1998? Și de atunci încoace, în cazul dumnealui, nu s-a schimbat nimic.

Mere viermănoase

În 2001, odată cu venirea la conducerea Moldovei a Partidului Comuniștilor, domnul Ghimpu, în mod firesc, cum se spune, s-a lăsat în jos. Intuiția i-a șoptit că, avînd o reputație pătată de pasiunea unirii, nicidecum nu poate conta pe un loc în Parlament sau pe un careva fotoliu călduț ministerial. După cum se știe, comuniștii numeau în funcții de răspundere și reprezentanți ai altor partide, însă accentul se punea pe profesioniști, pe oameni adecvați. Iar domnul Ghimpu nu putea fi atribuit nici unei, nici altei categorii.

Totuși, visul la un loc călduț nu-l părăsea. Și atunci inveteratul naționalist Ghimpu și-a amintit despre Partidul Reformelor, pe care în 1993 l-au creat doi inși cu numele Anatol — Șalaru și Stati, dar și domnul Mihai se învîrtea pe atunci în jurul lor. Și se învîrtea atît de activ, încît, la sfîrșitul celui de-al doilea mandat de deputat, s-a cocoțat el însuși în fruntea acestui partid, din care la acel moment rămăseseră doar numele. Dar asta nu mai avea importanță, important era însuși statutul de lider de partid! Ce fel de partid era acela, nu conta.

Sub conducerea lui Mihai Ghimpu, Partidul Reformelor mult timp s-a aflat într-o stare de anabioză. Nu se bucura de popularitate și nu se manifesta mai că prin nimic, doar în perioada campaniilor electorale, însă și atunci mai mult pentru ca să nu fie uitat definitiv. Pînă la urmă, în 2005, acest partid de buzunar le-a fost de mare folos lui Mihai Ghimpu și nepotului său, Dorin Chirtoacă. Ce-i drept, l-au mai lustruit și i-au schimbat denumirea în Partid Liberal, cu atît mai mult că aceasta era atunci liberă.

Foarte degrabă, bubosul nepot al uzatului deputat a devenit un proiect important al liberalilor în campania electorală pentru funcția de primar al capitalei. Miza s-a pus pe tînărul candidat și, respectiv, pe electoratul tînăr. Chipurile, e un candidat tînăr, încă nu-i stricat, așa că tinerii vor prinde nada… Dacă ar fi știut atunci oamenii din ce fel de copac s-a rostogolit acest măr viermănos! Clar lucru, unchiul nu l-a ajutat pur și simplu așa pe nepot, l-a ajutat ca să se pricopsească și el cu un loc călduț, pe care imediat l-a și primit.

Tînărul primar i-a dăruit unchiului călduțul loc de președinte al Consiliului Municipal Chișinău. Și iată în această postură Mihai Ghimpu și-a arătat mendrele. Rară ședință a Consiliului Municipal trecea fără scandal, președintele se arunca cu cei mai veninoși ghimpi asupra celor care gîndeau altfel decît dumnealui, impunea decizii «înțelepte», de exemplu, de felul celei prin care orășenii au fost impuși să plătească din buzunarele lor pierderile de apă ale întreprinderii «Apă-canal».

Din inițiativa lui, mai că aproape zilnic erau majorate tarifele la energia termică. Problemele stringente ale orașului și orășenilor nici nu erau examinate — de altfel, ca și acum. Pînă la urmă, în 2008, prin hotărîrea majorității membrilor Consiliului Municipal, Mihai Ghimpu a fost demis din funcția pe care o deținea. Dar înainte se profila 7 aprilie, iar împreună cu el — cunoscuta trenă a unirii…

Închizător de microfoane 

Cea mai dulce perioadă pentru Mihai Ghimpu a fost timpul cînd șezutul lui de țar ocupa concomitent două fotolii. Și încă ce fotolii! Liderul Partidului Liberal, care la alegeri a obținut 12% de voturi, după îndelungate negocieri cu alte partide din Alianță, a devenit președinte al Parlamentului. Cum se spune, așa s-au așezat cărțile politice, l-a pălit norocul pe om. Și tocmai atunci nicidecum nu putea fi ales un președinte al țării. Astfel, cu totul pe neașteptate, domnul Ghimpu s-a pomenit în postura de conducător al Moldovei în două ipostaze: de președinte de Parlament și de președinte interimar al țării.

În calitate de președinte de Parlament, își permitea asemenea libertăți în purtări de care nici un simplu cioban nu și-ar fi permis. Ofensarea deputaților care nu făceau parte din Alianță a devenit pentru el o distracție preferată, la fel și deconectarea microfoanelor, îndeosebi atunci cînd de acestea se apropiau deputații din partea PCRM.

Pe lîngă asta, domnul Ghimpu nu se sinchisea să-și demonstreze, vorbind delicat, necompetența sa în majoritatea problemelor de stat. La una din ședințele parlamentare, în timp ce Alianța împărțea ordinarul credit al FMI, el a pus următoarea întrebare: dar cîte credite au luat comuniștii? I s-a răspuns că, la începutul anului 2001, datoria externă a țării alcătuia 65% din PIB, iar la 1 septembrie 2009 — 12,8%. «Cît,cît? a mai întrebat o dată el. Voi spuneți-mi cît o să facă asta în ruble?». Ei, ce să mai zici după asta? Doar e vorba de Mihai Ghimpu, nu de altcineva…

Ca președinte interimar, Mihai Ghimpu lumina Moldova cu zîmbetul său plin de sine, călătorea peste hotare pe contul statului și privea servil spre Uniunea Europeană prin prisma României.

Dacă-i să faci rău, răul să fie mare

Repetînd calea infamă a Partidului Reformelor, astăzi Pardtidul Liberal decade pe zi ce trece. El demult se menține doar pe lozincile unioniste, de care s-au cam săturat chiar și înșiși unioniștii. Dar domnul Ghimpu nu se potolește. El are nevoie de un vînt al schimbărilor, care s-ar exprima în fluturatul tricolorului român, dar cel mai mult arde de dorința să revină în confortabilul fotoliu de președinte. În care el, cel puțin, «la botul calului» carierei sale politice, ar putea să-i mai facă rău statului moldovenesc. Acest lucru îi reușește cel mai bine.

În funcția de președinte interimar, unionistul Ghimpu a semnat Decretul cu privire la declararea zilei de 22 iunie 1940 zi a ocupației sovietice și a dispus ca ea să fie data comemorării jertfelor ocupației și ale regimului comunist totalitar. Cu aceasta se mîndrește pînă acum, chiar dacă acest decret a fost recunoscut nelegitim de către Curtea Constituțională. Pînă la asta, el a refuzat să participe la Parada Victoriei jubiliară de la Moscova, declarînd că cei învinși nu au ce căuta acolo. Așa a vorbit dumnealui în numele întregii Moldove, care în lupta împotriva fascismului a pierdut sute de mii din fiii săi.

…Pe sine însuși, Mihai Ghimpu se consideră om deschis, onest, corect și binevoitor, lucru pe care deseori îl declară și în cadrul unor emisiuni televizate. Odată, însă, a recunoscut, totuși, că este un om impulsiv și nu prea deține controlul asupra sa.

Dar asta nu-l împiedică să se desemneze pe sine la funcția de președinte al țării. Părerile cetățenilor în această privință nu-l interesează.
 
Ana Vetrova
 
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: