Comuniștii au marcat aniversarea a 99-a a Revoluției din Octombrie
РУС. MOLD.
» » Comuniștii au marcat aniversarea a 99-a a Revoluției din Octombrie

Comuniștii au marcat aniversarea a 99-a a Revoluției din Octombrie

7-11-2016, 15:34
Viziuni: 1 967
  
Versiunea de tipar   
Comuniștii au marcat aniversarea a 99-a a Revoluției din OctombrieMarea Revoluție Socialistă din Octombrie e una din cele mai însemnate evenimente din istoria de pînă acum a omenirii. Ea a demonstrat că poate exista și un alt tip de țară, în care domină echitatea socială și supremația legii.  Lecțiile Revoluției sunt importante și pentru actualele generații. Pentru a schimba spre mai bine viața cetățenilor și pentru a dezvolta țara, este necesar de a trage învățăminte din lecțiile Revoluției din Octombrie.


Luni, 7 noiembrie, cu prilejul aniversării a 99-a a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, împreună cu adepți ai săi, comsomoliști, veterani ai partidului, reprezentanți ai unui șir de organizații obștești, a ținut un miting festiv lîngă monumentul lui Vladimir Ilici Lenin. La eveniment au participat Vladimir Voronin, președinte al PCRM, Elena Bodnarenco, secretar executiv al CC al PCRM, deputat al fracțiunii parlamentare a PCR, și Denis Iachimovschi, lider al Comsomolului din Moldova.

 

Păstrînd memoria generațiilor

 

După cum a menționat Vladimir Voronin în luarea sa de cuvînt, despre Revoluția din Octombrie și despre anii puterii sovietici se vorbește și se scrie pînă astăzi. Dar, în opinia dumnealui, chiar și peste un sfert de secol al perioadei postsovietice se face ”falsificarea acelor timpuri, sunt denaturate mărețele scopuri ale revoluției, ale acelor mari realizări pe care a reușit să le obțină puterea sovietică”.

 

”Ce s-a obținut după lichidarea  de către forțele anticomuniste a marii țări – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste? Ce s-a întîmplat în acești ani? Cu ce se mîndresc cei care au răsturnat puterea sovietică și au nimicit moștenirea ei? Ce au propus ei în locul ei? Așa-numitul rai capitalist? Din ce este compus acest rai?

 

În anii puterii sovietice îți puteai imagina ca în toate republicile sovietice să izbucnească conflicte interetnice? Cui îi dădea în gînd să vorbească despre șomaj? Pe atunci, cuvîntul ”șomaj” era folosit doar în contextul criticilor care se făceau la adresa regimului capitalist. Dar cuvîntul ”sărăcie”? Dar multe alte categorii de acest gen, care astăzi zi de zi umilesc demnitatea umană? Așa ceva era pe atunci de neconceput! Pentru că URSS, în primul rînd, era o societate a echității sociale. Munca se afla la locul cel mai de onoare. Printre cei care astăzi împart cu sacii decorații de stat vedeți oameni de rînd? Măcar unul?! De ce nu este prețuită munca oamenilor? De ce oamenii sunt atît de batjocoriți? Aceste lucruri le-au dorit cei care au întors pe dos viața noastră?”, a întrebat retoric liderul PCRM, mai adăugînd că aceste exemple sunt caracteristice și pentru Moldova.

 

Dar în Moldova există și un exemplu pozitiv: cînd comuniștii, pentru întîia oară în spațiul postsovietic, au venit la guvernare pe cale pașnică, democratică. Și nu pur și simplu au venit la guvernare, ci au confirmat că guvernarea comunistă înseamnă conducători competenți, care sunt capabili să obțină rezultate bune. Desigur, a menționat liderul comuniștilor moldoveni, asta nu putea să nu trezească ura și circumspecția celor care au investit sume colosale de bani în distrugerea Uniunii Sovietice. De aceea provocatorii au pornit pe calea nimicirii statalității moldovenești și, prin lovitură de stat, i-au înlăturat pe comuniști de la putere.

 

”Și ce au propus ei societății? Unde s-a văzut să fie furate miliarde, să fie închise bănci, să fie nimicite toate sferele de activitate în stat? Astăzi în Moldova nu există ramuri ce s-ar dezvolta în mod normal și ar completa zilnic vistieria statului. Și este vorba despre statalitatea țării. Pentru că anume aceste componente constituie acea bază fundamentală, – economică, politică, socială –, în prezența cărora se formează și se dezvoltă statul. Astăzi oamenii sunt dezorientați, societatea sărăcește din ce în ce mai mult, în această situație, oamenii pot fi manipulați mai ușor, ei pot fi provocați mai ușor și, în ultimă instanță, cu mai multă ușurință pot fi cumpărate voturile lor la alegeri. Iată ce ni s-a adus nouă în locul puterii sovietice!”, a spus Vladimir Voronin.

 

Președintele PCRM a subliniat că bunul simț al omului nu poate și nu trebuie să se împace cu fărădelegile ce se fac astăzi.  

 

”Astăzi, ei cheamă lumea la unire cu România. Noi de asta avem nevoie acum? Avem nevoie de mafie și corupție, de acești oligarhi și bandiți care au făcut tot posibilul ca Moldova să ajungă în situația de stat capturat? Pe cînd comuniștii au demonstrat că Moldova se poate ridica din genunchi, că Moldova se poate dezvolta, poate merge pe cale democratică, respectînd toate normele”, a relevat liderul PCRM.

 

Memoria despre evenimentele istorice trebuie să fie păstrată, a declarat Vladimir Voronin, și ”această memorie e necesar să fie transmisă noilor generații”.

 

”Bine poate fi doar atunci cînd vom fi cu toții împreună, cînd ne vom uni eforturile în lupta împotriva dezmățului, împotriva obrăzniciei democratice, împotriva uzurpatorilor care înăbușă totul și pe toți. Lecțiile Revoluției din Octombrie trebuie să ne ajute să însușim obiectul și materia. Cu regret, multe se percep doar la confruntarea cu dificultăți, necazuri și probleme. Viața omului e scurtă și trebuie să trăim demn, să trăim în numele continuării vieții.

 

Ideea Marelui Octombrie înseamnă realizarea acelor idei pe care, pe parcursul secolelor, cugetătorii, filosofii, savanții și chiar mulți oameni simpli le-au transmis din generație în generație prin credință și experiență. Și noi suntem obligați să le păstrăm cu sfințenie și să le transmitem urmașilor noștri. Asta e una din misiunile fundamentale ale Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Noi nu avem același drum cu cei care se lasă captivați de slăbiciuni de moment. Noi trebuie să-i unim pe oamenii onești și cumsecade, pe cei care conștientizează ce scop au în viața lor, care știu pe ce cale să meargă spre atingerea acestui scop. Noi, comuniștii, suntem obligați să conducem această muncă și această luptă!”, a încheiat Vladimir Voronin, felicitîndu-i pe toți cu prilejul aniversării Marelui Octombrie.

 

”Revoluția are un început…”

 

Iurie Eriomin, președinte al Consiliului de Veterani din municipiul Chișinău, a remarcat că Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a pus începutul lumii moderne, al politicii sociale, al unui nou tip de economie și al protecției valorilor de stat:

 

”Noi, moștenitorii revoluției, moștenitorii Marii Victorii, moștenitorii poporului învingător, ne aflăm în fruntea unei mișcări grandioase. În cei opt ani de guvernare a PCRM, comuniștii au pășit pe calea Revoluției, folosind moștenirea leninistă. Comuniștii contemporani au renăscut economia și au întărit-o fără credite externe, au stîrpit elementul criminal din țară, au construit Moldova în ansamblu. Comuniștii au promovat în viață o adevărată politică socială – pentru toți și pentru fiecare cetățean în parte. Revoluția are un început, Revoluția nu are sfîrșit! Trăiască Revoluția  Socialistă din Octombrie!”.

 

Denis Iachimovschi, prim-secretar al CC al UCTM,  a menționat cu regret că tineretul de astăzi cunoaște puțin despre acea mare epocă, adăugînd că în manualele de istorie sunt descrise asemenea fapte care demonizează timpul sovietic:

 

”Noi, tineretul  Moldovei, considerăm și spunem că Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a fost un proiect pozitiv în istoria umanității. Revoluția a născut democrația, i-a dat omului libertatea, femeilor și minorităților naționale – drepturi. Sub drapelul lui Octombrie a avut loc industrializarea, colectivizarea, a fost învins fascismul, realizate proiecte de desțelinire a pămînturilor, de cucerire a cosmosului. Și noi, tineretul de astăzi, considerăm că Patria noastră dragă are nevoie de un nou proiect, de un proiect pozitiv, unul asemănător cu Marea Revoluție din Octombrie”.

 

Tatiana Bujoreanu, președinte al Uniunii Femeilor din Moldova, i-a felicitat pe toți cu prilejul sărbătorii, dorindu-le tuturor locuitorilor Moldovei fericire și bunăstare. ”Atîta timp cît suntem împreună, nu vom putea fi învinși!”, a declarat Tatiana Bujoreanu.

 

Din generație în generație

 

În ziua aniversării a 99-a a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie,  la doi veterani ai partidului – Fiodor Chifiac și Anton Miron – pentru devotamentul și onestitatea lor, le-a fost înmînată adeverința  ”50 de ani ai PCUS”.

 

De asemenea în cadrul mitingului, președintele PCRM, Vladimir Voronin, a înmînat carnetul de partid tînărului comunist Carolina Bulmaga, care se află la evidență în organizația raională din sectorul Botanica al capitalei.  ”Lupta noastră împotriva oligarhilor, bandiților și nepatrioților, care se află astăzi la putere, continuă!”, a declarat Carolina Bulmaga.

 

După cea mai lungă noapte, vin zorii zilei, iar după cea mai friguroasă iarnă vine primăvara. Tinerii comuniștii și veteranii partidului sunt convinși că va răsări soarele și deasupra Moldovei  și oamenii din țara noastră din nou vor fi fericiți. După încheierea mitingului festiv, toți cei prezenți au depus flori la monumentul conducătorului proletariatului mondial – Vladimir Ilici Lenin.
 
Marina Țurcan
 
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: