Un comunist pentru toate timpurile

Delegații la Congresul VIII sunt oameni de diferite vîrste, naționalități și profesii. Dar pe toți îi unește o calitate foarte importantă — devotamentul față de partid

Unul dintre ei, Mirco Savo Sirovina, este reprezentant al generației mai în vîrstă, generație mai înțeleaptă și mai onestă decît altele, el însuși avînd un destin neobișnuit. Viața i-a pus în față o mulțime de încercări și la toate le-a făcut față cu cinste.

De la ostaș pînă la comandant

Mirco Savo s-a născut în îndepărtatul an 1925 în Iugoslavia, într-un sat mic din munți cu numele Gorodași. A avut o copilărie grea, trebuia să muncească mult, iar școala în care învăța se afla la 9 kilometri de sat. Dar, în pofida sărăciei și a necazurilor, cei 16 membri ai numeroase lui familii trăiau în bună înțelegere și respect unul față de altul.

Cînd a început războiul — mai exact, cînd a dat năvală în viața lor cu explozii de bombe, sînge și moarte, Mirco avea 16 ani. Din năpastele aduse oamenilor de război au gustat din plin aproape toți bărbații din familia lui. Multora din ei, războiul le-a răpit chiar și viața…

În septembrie 1942, la cei 17 ani pe care-i avea atunci, Mirco s-a înrolat într-un detașament de partizani. Deși el însuși consideră că partizanii au luptat doar la începutul războiului, în spatele frontului inamicului îi ținea piept Armata Populară de Eliberare a Iugoslaviei, din a cărei componență spre sfîrșitul războiului făceau parte cinci armate, fiecare din acestea avea cîte 5-6 corpuri, iar fiecare corp — cîte 5-6 divizii.

Pe Mirco, destinul l-a păzit, așa că el a scăpat cu viață, deși niciodată nu s-a ascuns de gloanțe, era neînfricat și curajos. În atacuri mergea fără teamă, dar tot timpul învăța să lupte. Dintre toate armele, preferatele lui erau mitraliera și grenadele. Le mînuia cel mai bine. Timp de un an și jumătate, de la ostaș a ajuns să fie comandant de companie. În plus, războiul l-a mai însemnat cu două semne — două răni ale corpului și o rană adîncă în suflet…

Pînă în 1944, în Iugoslavia nimeni din ostași nu era decorat, dar atunci cînd în brigada lui au fost trimise 4 medalii «Pentru vitejie», una din ele i-a fost înmînată lui Mirco Savo. După aceea au urmat ordinele «Pentru vitejie» și «Pentru merite în fața poporului».

El a crezut în vigoarea Uniunii

La sfîrșitul războiului, Mirco Savo Sirovina a nimerit printre acei norocoși care, după o selectare foarte severă, au fost trimiți la studii în Uniunea Sovietică. Mai întîi, iugoslavii au făcut studii în orașul Orenburg, după care au fost mutați în regiunea Odesa, unde condițiile climaterice erau mai apropiate de ce cele din patria lor. Și toate mergeau cum nu se poate mai bine, dar țn anul 1948 în relațiile dintre URSS și Iugoslavia s-a produs o ruptură. Cursanții erau foarte întristați. Cînd li s-a propus să rămînă în Uniunea Sovietică, din cei 200 au rămas 48, printre care și Mirco Sirovina, care credea în vigoarea Uniunii Sovietice.

Mai tîrziu, a absolvit Academia Militară «M. Frunze». După care a început serviciul militar. Serviciu pașnic. Împreună cu soția, pe care a cunoscut-o la Odesa, a cutreierat întreaga Uniune, au trăit în multe locuințe de stat și în mai mult de 20 de locuințe particulare. Doar soțiile ofițerilor sunt capabile să suporte o asemenea viață. Cu Ala Ilinicina, a trăit în pace și înțelegere 63 de ani.

Mirco Savo deseori își amintește despre experimentarea împreună cu trupele armate a armei atomice în anul 1954 în regiunea Orenburg. Cu cîțiva ani în urmă, a citit în ziarul «Известия» un material în care se vorbea că față de cei care au participat atunci la acele exerciții s-a manifestat o atitudine inumană, chipurile, în viață n-a rămas nimeni din ei. Pe luptătorul pentru dreptate Sirovina această publicație l-a indignat și el a trimis la ziar o dezmințire, însă aceasta nu i-a fost publicată.

Virusul urii

Trecînd în rezervă în anul 1974, Mirco Savo s-a aranjat la lucru la Ministerul industriei de mobilă și de prelucrare a lemnului. Da, în Moldova a existat un asemenea minister, care supraveghea activitatea la circa zece fabrici, care, printre altele, produceau mobilă destul de bună. Dar în biroul ministerial încercatului ofițer îi era strîmt. A suportat noua sa muncă doar trei ani, după care, deși a fost rugat să rămînă, a hotărît să îmbrățișeze munca pedagogică. Astfel, timp de mai mulți ani, i-a instruit în ceea ce privește apărarea civilă pe studenții de la Institutul Agricol.

Destrămarea Uniunii Sovietice veteranul Sirovina a trăit-o cu multă durere în suflet. A considerat că aceasta nu e pe dreptate, nu e corect. Cînd Partidul Comunist era interzis, i s-a propus să intre în rîndurile altor partide, numărul cărora tot creștea și creștea. Însă devotatul comunist continua să creadă că partidul lui va renaște, el simțea asta cu inima.

Dar și în acea perioadă grea Mirco Savo nu a încetat să lupte pentru dreptate și pentru egalitate între oameni. El a intrat în conducerea mișcării internaționaliste din Moldova, a pledat pentru desfășurarea unui referendum în scopul păstrării URSS și a făcut parte din comisia republicană pentru organizarea acestui referendum. Își amintește cum i se împotrivea acestei mișcări Frontul Popular. Naționaliștii agresivi blocau și distrugeau secțiile de votare, recurgeau chiar și la răfuială fizică cu liderii mișcării internaționaliste.

Asta, pînă la urmă, nu putea să nu-l atingă și pe comunistul Sirovina. Pe atunci el încă mai lucra la Institutul Agricol. Pe zi ce trecea, colegii cîndva prieteni se transformau în dușmanii lui înverșunați. Cu o repeziciune de neînchipuit, oamenii se contaminau de virusul urii. A început o epidemie care-i schimba în totalitate pe mulți dintre oameni, omora în ei sentimentele de prietenie. Naționalismul are diferite fețe. Atunci, fața lui era una dintre cele mai urîte. Și Sirovina, sîrb de naționalitate, născut într-o țară în care s-au obișnuit să conviețuiască pașnic oameni de diferite etnii și confesiuni, nu putea înțelege și nu putea accepta ceea ce se întîmpla în jurul lui. Sămînța discordiei poate fi semănată în orice societate….

«Pe atunci, l-am întrebat pe un bun cunoscut, coleg de institut: încotro mă veți alunga? El mi-a răspuns: încotro te vor duce ochii! Naționalismul agresiv nu e altceva decît fascism...».

În 1992, Mirco Savo a fost nevoit să părăsească tărîmul pedagogic și s-a aranjat în serviciul de securitate al unei structuri private.

Amintiri darnice

În rîndurile Partidului Comuniștilor al Iugoslaviei, Mirco Sirovina a intrat în timpul războiului, în anul 1944. Deși pe atunci era tînăr, înțelegea că, în mod de sine stătător, Iugoslavia nu va putea ține piept fascismului. Privirile partizanilor erau ațintite spre URSS, iar Partidul Comunist părea să fie acea forță unificatoare, datorită căreia poate fi învins orice dușman. Partidul insufla forțe și încredere. Tînărul își amintea și ceea ce i-a spus nu o dată tatăl lui: «Ține minte că fără Rusia noi niciodată nu vom putea fi liberi».

Comunistul Sirovina a activat în rîndurile Partidului Comunist din Iugoslavia, ale Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, iar acum este un membru devotat al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Întrunind toate aceste perioade, își calculează vechimea de partid începînd cu anul 1944.

În opinia lui, cea mai complicată perioadă pentru partid a fost perioada de ilegalitate și renaștere. Cînd comuniștii și-au reînceput activitatea, lui Mirco Savo i s-a propus să conducă comitetul raional din sectorul Buiucani, însă dumnealui a considerat că asta e o funcție prea responsabilă și el nu dispune de o experiență de acest nivel de muncă de partid. În schimb, a început să caute el însuși un prim-secretar printre comuniștii demni de o asemenea muncă. Și l-a ales pe fostul său coleg cu care a lucrat în comitetul de partid al regimentului 265 — un om foarte corect, Pismac Ivan Vasilevici, care a fost acceptat în mod unanim pentru respectiva funcție. Iar Mirco Sirovina a căzut de acord să fie responsabil de activitatea comisiei de revizie a comitetului raional.

Mai tîrziu, acești doi tovarăși au fost inițiatorii creării Uniunii ofițerilor. Ulterior, activitatea respectivei uniuni a ieșit din cîmpul influenței lor…

Mirco Savo Sirovina a fost prezent la toate congresele precedente ale partidului, la patru din ele — în calitate de delegat. Indiscutabil, cel mai adînc i s-a întipărit în memorie primul congres, care s-a desfășurat în incinta Filarmonicii de Stat. Toți comuniștii au trăit atunci un profund sentiment de însuflețire. Au fost prezenți și mulți oaspeți din republicile unionale. Parcă a fost demult, cîte ceva s-a uitat, dar cînd își amintește, simte cum sufletul îi este cuprins de un val de căldură.

Pe parcursul serviciului și al întregii sale activități de muncă, Mirco Sava nu a avut nici o mustrare. La toate posturile și în toate funcțiile, el totdeauna se remarca printr-un deosebit sentiment de responsabilitate față de obligațiile sale. Și totdeauna a fost atașat de partid, s-a bucurat de succesele lui și s-a amărît atunci cînd lucrurile nu mergeau prea bine. Deosebit de dificil i-a fost să depășească sentimentele care l-au năpădit atunci cînd a aflat despre trădarea foștilor tovarăși.

— Pe Igor Dodon eu îl consider un trădător, spune Mirco Sava. El a ieșit din rîndurile partidului, deși a purtat carnetul de membru doar timp de un an. Îmi amintesc cum tovarășii l-au înaintat la funcția de primar al capitalei. Și pe mine m-a uimit faptul că Igor Dodon printre primii l-a felicitat pe Chirtoacă cu prilejul victoriei, deși comuniștii intenționau să conteste rezultatele alegerilor. După aceea el a părăsit partidul pentru ca în funcția de președinte al țării să fie ales Nicolae Timofti și să fie păstrat Parlamentul. Dacă el n-ar fi făcut asta, în țară ar fost alegeri parlamentare anticipate. După actul său de trădare, el din nou a început să țipe despre necesitatea alegerilor parlamentare. Iar mai tîrziu, cînd a fost luată decizia privind alegerea nelegitimă a președintelui de către întregul popor, el iarăși și-a schimbat poziția. Iar respectiva decizie a fost o răsturnare constituțională… Igor Dodon a uitat despre intenția sa de a dizolva Parlamentul și s-a înaintat pe sine la funcția de președinte al țării. Pentru noi a fost extrem de dureroasă și ieșirea din rîndurile PCRM a celor paisprezece deputați în Parlament…

Trădarea pe timp de război și trădarea pe timp de pace e totuna trădare. Cu Igor Dodon și cu alți trădători, eu nu m-aș duce în misiune de recunoaștere, a spus în încheiere veteranul de război.