Un os aruncat societății, sau Dodon amețit de federalizare

Președintele Igor Dodon în mod stăruitor pledează pentru federalizarea Moldovei

După întrevederea sa cu șeful în exercițiu al OSCE, Sebastian Kurz, el a declarat că se pronunță pentru acordarea nerecunoscutei Republici Transnistrene a unui statut aparte în cadrul țării unite.

În ce va consta, la drept vorbind, acest statut special? Și este oare dl Dodon la curent cu faptul că, dacă e să ne referim la conducătorii așa-numitei Republici Moldovenești Transnistrene (atît la cei din trecut, cît și la cei de astăzi), ei sunt categoric contra oricărei schimbări a statutului acestei regiuni? Și asta deoarece pentru dumnealor, conducătorii, tocmai că este foarte avantajos să conducă un teritoriu nerecunoscut oficial de nimeni și să-și scoată din asta cît mai multe foloase. Paralel ocupîndu-se de contrabandă și de alte mașinații. În acest sens, nu-i exclus că pînă și recunoașterea independenței lor le-ar plăcea mult mai puțin decît actualul status quo al regiunii.

Așa sau altfel, însă recentul ales «președinte al Transnistriei», Vadim Krasnoselski, a declarat că el nu are de gînd să accepte un careva statut al regiunii în componența Moldovei, ci intenționează să lupte pentru «independența deplină» a ei. Așa că, în prezent, linia strategică a Transnistriei în procesul de negocieri este un careva imperativ al recunoașterii ei și nicidecum al unirii cu Moldova, fie chiar și pe calea federalizării. În acest context, suntem dispuși să credem că în cazul în care, să zicem, mîine țara noastră își va schimba vectorul politic și va declara că pornește pe o cale exclusiv proestică, Tiraspolul va rămîne cu vechea sa idee: ca Moldova să nu-și înceteze buzna spre Europa, însoțită de cunoscuta rimă…

Un amețit de federalizare

Printre altele, cel despre care am vorbit mai sus, Sebastian Kurz, după Dodon, a avut o întrevedere și cu Krasnoselski. Ce-i drept, în discuțiile cu acesta, oficialul european n-a pedalat tema federalizării și a unirii malurilor rîului Nistru. Președintele OSCE a enunțat prioritățile în activitatea organizației: prima prioritate — lupta cu terorismul și agresiunea, a doua — edificarea unei încrederi, deoarece, după criza din Ucraina, pe continentul nostru se conturează tendința de «a gîndi în bloc», a compara Estul cu Vestul, Uniunea Europeană și SUA — cu Rusia. Iar soluționarea conflictelor din țările OSCE el a plasat-o doar pe locul al treilea. Această poziție a fost întrucîtva diferită de cea pe care funcționarul european i-a expus-o la Chișinău lui Igor Dodon. Dar, cum se spune, Dumnezeu cu dînsul…

Ideea federalizării l-a amețit definitiv (el a pledat pentru ea încă în anul 2013) pe Igor Dodon la Moscova, după ce Vladimir Putin a spus că Rusia, chipurile, este gata să fie garant în ceea ce privește respectarea acordurilor pe care le pot realiza Moldova și Transnistria. L-a amețit într-atît, încît la întrevederea cu Valentina Matvienco, șef al Consiliului Federației al FR, el a promis că soluția politică a diferendului moldo-transnistrean va fi găsită pe parcursul următorilor 2-3 ani.

Da-a-a, cum se spune, vrabia mălai visează. Timp de 25 de ani, diplomați din mai multe țări au încercat să soluționeze respectiva problemă a țării noastre, dar fără nici un succes. Și deodată apare un Igor Dodon, care habar nu are de subtilitățile procesului de reintegrare, și ne declară că anume el va pune punctul necesar în această problemă. De bună seamă, oamenii care nu au probleme, totuși, se dovedește că au o problemă: lor li se pare că ei sunt capabili să rezolve problemele altora.

Dacă domnul Dodon este într-atît de cuprins de setea de activitate, să se ocupe îndeaproape de Moldova dragă lui, în care probleme există la fiecare colț. Dar, în loc de asta, el, la fel ca și Renato Usatîi, se preocupă nu de ceea ce de bună seamă ar trebui.

Aici apare o întrebare, și anume: dar nu este oare tema federalizării un os pe care actuala guvernare l-a aruncat în societate cu ajutorul președintelui-marionetă, pentru ca ea, adică societatea, să se apuce să-l roadă și, tot rozîndu-l, să uite de ceea ce o îngrijora mai ales în ultima vreme — de statul capturat și de cei care l-au capturat?

Admisibilitatea riscului

Reacția la vizita lui Igor Dodon la Moscova a fost negativă atît pe malul drept, cît și pe malul stîng al Nistrului. Fanteziile lui în privința Transnistriei nimeni nu le-a luat în serios — această giruietă politică și-a schimbat atît de des opiniile geopolitice și atît de des a trădat și s-a vîndut, că acum nimeni nu mai are și nici nu vrea să aibă încredere în el.

Nici însăși Rusia, în mod principial, nu a prezentat nimic nou în ceea ce privește reglementarea diferendului transnistrean. Ceea ce demonstrează o dată în plus că Transnistria nu este percepută de Kremlin ca fiind separată de Moldova.

Pe cînd proiectul federalizării Moldovei, pe care se bazează «planul Kozak», prezintă riscuri colosale pentru vitalitatea, în primul rînd, a țării noastre. Acest plan din 2003 presupunea schimbarea echilibrului de reprezentare în structurile puterii a popoarelor locuitoare în Republica Moldova. Voturile RMT și ale Găgăuziei în camera superioară urmau să fie în volum de 50% + dreptul la veto în ceea ce privește politica externă. Și asta în situația în care populația care locuiește în aceste două regiuni alcătuiește doar 10 la sută în raport cu populația din restul teritoriului Moldovei. În plus, în «planul Kozak», pentru Transnistria era stipulat dreptul de a părăsi federația în cazul în care Moldova își va pierde suveranitatea.

În «proiectul Dodon» dreptul de anulare a acordului nu este stipulat (ceea ce lasă un spațiu larg de manevrare), și cotele pentru malul stîng sunt mai mici, însă, firește, ele de asemenea sunt în avantajul transnistrienilor, ceea ce urma să se realizeze prin sistemul de două camere al Parlamentului.

Este clar că federația e și un lobby al Găgăuziei, care astfel speră să se ridice la același nivel cu Transnistria și să obțină statutul de subiect cu drepturi egale. În această situație, nu e mult nici pînă la «statutul special» al nordului Moldovei. Și unde e garanția că a doua zi acești «subiecți ai federației» nu-și vor declara ieșirea din componența Moldovei (aici amintesc că proiectul lui Dodon nu conține reguli cu privire la anularea acordului)? Și, odată ce ei vor deține statutul de subiecți ai dreptului internațional, decizia lor va fi luată în considerare.

Avem oare nevoie de asta?

Pentru început, haideți să ne dumerim ce înseamnă federalizare și, cum se spune, cu ce se mănîncă ea. Federalismul poate fi definit ca formă de guvernare în care suveranitatea este distribuită în mod constituțional între centru și regiunile țării.

Federalismul este aplicat, în primul rînd, pentru administrarea mai eficientă a teritoriilor mari. În al doilea rînd — pentru asigurarea conviețuirii unor formațiuni teritoriale cu diferite caracteristici confesionale, etnice, culturale, istorice etc. Cu alte cuvinte, prin definiție, federalismul are scopul de a ridica eficiența și echitatea în administrarea statului. În cazul Moldovei, el nu poate contribui nici la eficiență, nici la echitate, mai degrabă invers — limitează aplicarea acestor principii. Moldova e o țară prea mică, ea poate fi administrată foarte eficient și de un singur guvern, iar crearea altor aparate de stat va mări cheltuielile pentru întreținerea funcționarilor de stat și va micșora eficiența administrării de stat.

În condițiile Moldovei, în care, de fapt, nu există propriile tradiții democratice, federalizarea va conduce la apariția unor clanuri regionale, la abuzuri și încălcări suplimentare, va mări vulnerabilitatea statului în fața presiunii din exterior, va crea neînțelegeri între elitele lipsite de conștiință națională și va ridica pînă la nivel critic riscul separatismului.

Acceptînd federalizarea, noi, de facto, vom legifera separatismul. Doar și fiind federalizată, Moldova totuna nu va putea să-și restabilească controlul său administrativ și politic asupra malului stîng al Nistrului.

Pentru a conduce regiunile din Moldova, sunt suficiente doar delimitările administrative. Aceste regiuni sunt prea mici pentru a deține calitatea de republici și a continua să funcționeze eficient ca unitate economică. Pur și simplu, în condițiile Republicii Moldova, e necesar de a extinde autonomia regională, astfel creînd premise pentru creșterea economică a respectivelor regiuni.