Fostul
președinte al României, Traian Băsescu, și soția acestuia au primit, pe blat, cetățenia moldovenească
Autoritățile
moldovenești au considerat că statutul său este «special» ceea ce a și
determinat acordarea cetățeniei moldovenești pentru Băsescu în regim prioritar,
ci nu peste un an de la solicitare, așa cum se întîmplă în cazul oamenilor de
rînd.
Decretul
respectiv, ce-l vizează pe fostul președinte al României, a fost semnat de
fostul președinte al Moldovei, Nicolae Timofti. Dacă ultimul i-ar fi înmînat
lui Băsescu fostul pașaport URSS, gestul ar fi fost în stil Feng Shui. Însuși
Timofti, așa cum îi stă în fire, a tăcut ca peștele în apă, iar noutatea a fost
făcută publică de secretarul general al aparatului președintelui, Ion Păduraru.
Anterior, Băsescu a
declarat, în repetate rînduri, despre dorința sa de a obține cetățenia
moldovenească. Chipurile, el își dorește ca românii să locuiască în aceeași
țară. În Moldova oare? În cazul în care «frații» de peste Prut sar cu toții încoace,
devine cam strîmt aici. Cum n-ar fi, acum Traian Băsescu ar trebui să alerge la
croitor și să-și comande o pereche de pantaloni cît mai largi, pentru ca să
aibă din ce trage foloase de la noua achiziție.
Și totuși, trebuie
să recunoaștem că ieșirea lui Băsescu a fost extravagantă. Pentru că în timpul președinției sale, el, în
repetate rînduri, a făcut declarații revanșarde în adresa noii sale patrii.
Însă, aceste declarații au trezit indignare nu doar în Moldova, dar și într-un
șir de state din UE. În iulie 2013, Traian Băsescu a declarat că în locul
criminalului de războii Ion Antonescu el ar fi dat același ordin de a trece
Prutul pentru a «întoarce» Basarabia. Anume Băsescu refuza cu vehemență să
semneze Acordul cu privire la granițele cu Moldova. De altfel, nici Klaus
Iohannis nu se grăbește să facă acest lucru. Băsescu este unionist, respectiv,
el este dușmanul Moldovei suverane, care consideră că moldovenii nu există și pledează
pentru o nouă ocupare a pămînturilor noastre. Deci, cui trebuie el aici?
Nu are de gînd
oare «majoritatea parlamentară» să-i ofere lui Traian Băsescu posibilitatea de
a conduce și Republica
Moldova, numindu-l președinte după alegerile din 30 octombrie 2016? Un asemenea
truc este în posibilitățile celor care dirijează, astăzi, țara. Ei și ce dacă
în ultimii 10 ani Băsescu nu a locuit permanent în Republica Moldova? În
schimb, noi avem Curtea Constituțională, din componența căreia fac parte
cetățeni ai României, care vor demonstra, în doi timpi și trei mișcări, că
Traian Dimitrievici are un statut netradițional (înțelegeți cum doriți, mult
stimați cititori!) și, lejer, poate fi admis în cursa electorală.
Odată ce a aflat
noutatea, de îndată s-a ațîțat circarul politic, Igor Dodon. Acesta a declarat
că «la toamnă acest decret va fi anulat». În acest fel el a lăsat să se
înțeleagă că acest fapt se va întîmpla după alegerea președintelui. Adică a
președintelui Dodon, a avut el în vedere.
Dar ce treabă are
Dodon cu cetățenia lui Băsescu? Jumătate din cetățenii țării noastre au
cetățenie dublă și, conform unor zvonuri, pașaport român avea/a avut și Igor
Nicolaevici.
Ceea ce poate face Dodon este să urle în PMAN
la megafon, să facă promisiuni de dimensiuni cosmice și prostii la fel de mari.
Acum el va lupta și împotriva cetățeniei lui Băsescu — asta doar este cea mai
actuală problemă a Moldovei!
Dodon mai bine ar face să nu arunce promisiuni
deșarte și să nu joace la public, ci să se întoarcă în rîndurile fracțiunii
sale parlamentare a socialiștilor. Îmi aduc aminte cum, în eterul unui post de
televiziune, Dodon declara următoarele: «Cei cinci membri din partea Partidului
Socialiștilor, care au acces în Parlament, vor trebui să renunțe la cetățenia
română, dacă vor să ocupe fotoliile de deputat». Era vorba despre Alexandru
Lebedinschi, Radu Mudreac, Corneliu Furculiță, Ala Dolință, Anatolie Labuneț și
Ghenadie Mitriuc. De la alegeri a trecut un an și jumătate, însă, pînă acum nu
se cunoaște nici despre un deputat socialist care să fi renunțat la cetățenia
României.
Alți impostori politici de la noi au primit
noutatea cu «ura» și chiar au recurs la anumite gesturi corporale. La cîteva
ore după ce Traian Băsescu a primit cetățenia Moldovei, acestuia i-a parvenit o
propunere din partea liderului partidului «Dreapta», Ana Guțu, de a adera la
extazul ei politic. «Partidul unionist «Dreapta» îl invită pe domnul Traian
Băsescu să adere la echipa noastră. Împreună să înfăptuim unirea», a scris ea
pe pagina sa într-o rețea de socializare. Deocamdată, Băsescu nu a răspuns în
nici un fel acestei invitații. Nici nu ar fi înțelept. La ce bun să se afișeze
cu un partiduț odios, dacă pe viitor (posibil) îl așteaptă fapte mărețe?
Deși, cine știe cu ce se va ocupa fostul președinte
al României? Potrivit calculelor noastre, el — pensionar, să stea atunci la
pensie. Pensia noastră moldovenească, medie, alcătuită de cei care i-au oferit
cetățenia. Și să-l cazeze pentru totdeauna la Colonița — mai aproape de cei mai
buni amici — tovarăși.
Dmitrii Crîmov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно