La ce ne-ar trebui nouă FMI, domnilor?

Autorităţile nu sunt în stare să-şi pună «creierii în mişcare» pentru a învăţa să acumuleze şi să cheltuiască sursele financiare

 

Este de rîs şi de plîns să auzim, astăzi, despre «pericolul» iminent în legătură cu lipsa unui acord de finanţare cu FMI şi refuzul României de a ne mai acorda creditul promis. În ceea ce ţine de România, o atare atitudine era previzibilă. Pentru că şi Băsescu a promis 100 de milioane de dolari, dar… Ce s-a întîmplat cu ei, cine ştie? Însă cum se mai bucurau politicienii noştri… vai, mai că-i sărutau mîinile!

Toată presa cumpărată din Moldova trîmbiţa doar despre acele 100 de milioane, atenţia şi grija «fraţilor de peste Prut». În consecinţă, am fost traşi pe sfoară.. aşa — frăţeşte sau româneşte. După care a apărut Ponta, care, la fel, a tot făcut promisiuni — şi suma anunţată a fost mai mare, de această dată 150 de milioane de euro (de ce să ne jucăm cu mărunţişuri, de dragul PR-ului putem să promitem şi un miliard) menţionînd: «nu putem să nu-i ajutăm pe fraţii noştri care se confruntă cu probleme…». Însă, românii l-au şutat pe Ponta, respectiv, s-au terminat şi discuţiile despre milioanele pentru moldoveni. Mai tîrziu şi preşedintele României, Iohanis a refuzat oficial ajutorul financiar pentru «fraţii săi» din Moldova.  Deci, am fost, din nou, traşi pe sfoară. Apare o întrebare absolut logică: pe cine aveau în vedere Iohanis şi Ponta atunci cînd se refereau la «fraţi»? Cu siguranţă nu era vorba despre poporul Moldovei!

În general, ce putem aştepta de la ei? Toate intenţiile lor bune, la prima vedere, fie că era vorbe despre reparaţia trenurilor moldoveneşti, gazoductul Iaşi-Ungheni şi alte «proiecte frăţeşti» — toate au culminat ridicol «în stil românesc». Şi în detrimentul nostru — al moldovenilor.

Acum, despre Fondul Monetar Internaţional. Înainte de a oferi bani, FMI, obligatoriu, impune condiţii. Iar actualii noştri pseudo-lideri sunt bucuroşi să le îndeplinească pentru ca, ulterior, după contractarea creditelor, să poată rupe o bucată cît mai mare. Legea cu privire la drepturile homosexualilor — poftim! Majorarea vîrstei de pensionare — poftim! Scumpirea tarifelor, îngheţarea pensiilor şi indemnizaţiilor, reducerea numărului instituţiilor de învăţămînt — poftim! Poftim! Numai daţi-ne bani, în caz contrar «ne va înghiţi Rusia».

Apar două întrebări. Una pentru aşa numiţii «parteneri» externi. Dacă tot ne dau împrumuturi cu procente, de ce ne impun condiţii împovărătoare, de ce se amestecă în viaţa noastră? Dacă un vecin acceptă să-mi împrumute nişte bani, el nu-mi dictează cum să-i cheltui. Unica condiţie trebuie să fie — întoarcerea împrumutului la termen.

A doua întrebare este pentru autorităţile moldoveneşti. De ce este nevoie de noi şi noi împrumuturi? Aţi furat miliardul, dacă nu puteţi să-l restituiţi, găsiţi alte soluţii! Puneţi creierii în mişcare!

Plus la toate, atrageţi atenţia la cheltuielile iraţionale care se fac! Iar această putere nici măcar nu este în stare să colecteze sursele în bugetul de stat!

Ion Pleșca, Chișinău