Nume uitate de eroi ai revoluției

În februarie 1917, în întreg teritoriul Imperiului Rus a început o nouă citire a istoriei

Explozia revoluționară, care a făcut să erupă energia acumulată timp de veacuri de masele exploatate, a măturat în neființă monarhia, iar în urma ei — și straniul organ care se numea Guvernul Provizoriu al cnejilor, avocaților, industriașilor și al altor reprezentanți ai păturilor privilegiate. Dărîmarea secularelor rînduieli de castă a generat o nemaivăzută mișcare în mase.

Frunze

Indiscutabil, printre comandanții militari plămădiți de anul 1917 primul care trebuie menționat este numele lui Mihail Frunze. Revoluționar profesionist, ocnașul Mihail Frunze, în februarie 1917, răsturna puterea moșierilor și a capitaliștilor la Minsk, manifestîndu-se acolo ca un eminent organizator al miliției orășenești și al gărzii roșii.

În noua Armată Roșie a muncitorilor și țăranilor, Mihail Frunze a ajuns pînă la cele mai înalte posturi, îmbinînd talentul de comandant militar și perspicacitatea de politician. Anume lui îi aparține calitatea de autor al doctrinei militare a statului muncitorilor și țăranilor.

Doctrină care a rezistat în fața timpului, devenind temelia forței militare a URSS. Dar, în general, ținînd seama de importanța faptelor și de meritele lui Frunze, despre el s-ar cuveni să se scrie un material aparte. La fel ca și despre cel ce este cunoscut ca răzbunător al poporului, și el ocnaș, precum și neîntrecut maestru în călărie, — Grigori Cotovschi.

(Despre aceștia vă vom povesti mai amănunțit în următoarele materiale. Acum însă, vă vom vorbi despre nume cîndva celebre, iar acum date uitării în mod nemeritat de ele).

Fedico

Unul din acestea este al lui Ivan Fedico. Provine dintr-o familie de țărani, dar a venit să caute o viață mai bună în orașul gubernial Chișinău. Aici a lucrat calfă la un meșter de mobilă. Între timp, tînărul s-a simțit atras de politică. Chiar a participat și la difuzarea unor publicații interzise, inclusiv a unor numere ale ziarului «Iscra», care apăreau atunci la o tipografie ilegală din Chișinău. În 1915, termină studiile la școala de meserii din Chișinău, dar, în loc de a se face meseriaș, ajunge în componența detașamentului în rezervă de mitraliori din Oranienbaum.

Urmează Frontul Sud-Vest al Primului Război Mondial. După ce a fost rănit în lupte, este decorat — Crucea «Pentru vitejie». În 1916, a absolvit școala de sublocotetenți din Kiev, unde l-au și găsit evenimentele revoluționare din 1917. Vîltoarea revoluției l-a aruncat pe Ivan Fedico la Feodosia, unde el a organizat un comitet revoluționar și un detașament al Armatei Roșii, care mai tîrziu a fost desfășurat în Primul regiment revoluționar la Marea Neagră. Sub conducerea pămînteanului nostru, acest regiment efectua raiduri prin Tavria nordică și Crimeea. În 1919, Fedico a participat la luptele pentru Kiev. De acum fiind comandant de divizie. Republica Sovietică l-a decorat cu ordinul Drapelul Roșu de Luptă (Орден Боевого Красного Знамени). Încă un ordin Drapelul Roșu de Luptă i-a fost înmînat pentru curajul în luptele la capul de pod Nikopol împotriva trupelor baronului Vranghel. Al treilea ordin, de data asta împreună cu Tuhacevski, l-a primit din mîinile comandantului flotei maritime militare RKKA, Troțki, ca apreciere a curajului manifestat la cucerirea citadelei Kronștadt și înăbușirea artileriei insurgenților.

Trei ordine Drapelul Roșu de Luptă și rangul de comandant de divizie constituie o strălucită carieră militară. O adevărată ascensiune a unui talent din popor pe verticala puterii revoluționare. După aceea a urmat crîncena luptă împotriva mișcării basmacilor în republicile Asiei Mijlocii, după aceea — regiunea militară din Caucazul de Nord (șef de stat major), Leningrad, regiunea Volga. În timpul conflictului KVJD, Fedico e adjunctul comandantului de armată Bliuher la Extremul Orient.

După nimicirea interven­ționiștilor la Extremul Orient, Fedico a preluat conducerea trupelor armate din Primorie. Punctul de culme al carierei lui a fost postul de comandant al armatelor din regiunea militară Kiev. Din ianuarie 1938 e primul locțiitor al narcomului Apărării din URSS, membru al Consiliului Principal Militar al RKKA, precum și deputat în Sovietul Suprem al URSS de prima legislatură și membru al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. Aici favorabila linie a destinului său s-a rupt brusc și iremediabil.

În baza unei învinuiri mincinoase, la 7 iulie 1937, Fedico a fost arestat sub acuzarea de participare la un «complot militar-fascist».

Comandantul militar și eroul războiului civil, Ivan Fiodorovici Fedico, a fost condamnat de «troică» și, la 26 februarie 1939, împușcat la poligonul Komunarka (Moscova), unde a și fost înmormîntat.

În 1956, a fost reabilitat post-mortem. La Chișinău, pînă la prăbușirea URSS, strada Fedico unea microraioanele Rîșcani cu Ciocana. Pe strada Ismail, cîndva a existat o școală profesional-tehnică ce-i purta numele, acum în acel local se află o școală teologică. Și de strada Fedico nici pomeneală! În felul acesta, Ivan Fedico a fost încă o dată șters din memoria poporului. Și e păcat, pentru că a fost un om demn.

Kruser

Încă un nume uitat e cel al lui Alexandr Kruser. S-a născut la 1 septembrie anul 1893 în satul Sculeni (acum raionul Ungheni) în familia nobilului basarabean Simion Kruser. Dar proveniența din viță nobilă nu l-a împiedicat pe tînăr să se pasioneze de ideologia revoluționară.

În cercul social-democraților Kruser a intrat încă fiind gimnazist. În timpul studiilor la Institutul Energetic din Sankt Peterburg, Kruser a intrat în rîndurile PSDR(b) din Rusia. Din 1916, este înrolat în armată. Școala de sublocotenenți din Petergof nu a reușit s-o termine — l-a împiedicat revoluția din februarie. Din voința acestei revoluții, Kruser a devenit un înflăcărat agitator pentru puterea Sovietelor. Însuși conducătorul proletariatului mondial, tovarășul Lenin, în cuvîntarea sa în fața muncitorilor de la Uzina «Putilov», a vorbit despre «arestarea propagandistului Kruser pentru discursurile lui în unitățile armatei operative».

Organizatorul Gărzii Roșii, Kruser, nu s-a pierdut printre numeroșii comandanți neînfricați și cu spirit de iniția­tivă. Din martie 1918, el e comisar pe lîngă inspectoratul de artilerie al RKKA, după aceea ajutor al comandantului de armată și comandant al armatei a 5-ea din Donețk. O perioadă de timp, Kruser a condus Comisia Extraordinară de la Voronej, după aceea a fost șef al serviciului de control militar la statul-major al Armatei a 10-ea, secretar al colegiului NKVD al Ucrainei, membru al Tribunalului Revoluționar Suprem al RSS Ucrainene, narcom al treburilor interne al RSS Basarabene, al cărei guvern provizoriu a fost format la Odessa.

Dintr-o ironie tragică a destinului, Kruser a plecat din viață chiar în perioada celui mai înalt avînt al ei, în mod absurd și într-un moment nepotrivit nimerind într-o ambuscadă a mahnoviștilor, care pe atunci ba erau aliați ai Armatei Roșii, ba organizau ambuscade împotriva ostașilor ei. Așa au fost acele timpuri. Timpuri ale unor mari împliniri, zguduiri și fapte eroice în numele unei vieți mai bune pentru viitoarele generații.

* * *

Și Fedico, și Kruser au slujit ideea în mod neprecupețit și cu abnegație. Destinul a fost însă crud cu ei, unul căzînd jertfă a calomniei și represaliilor, iar altul — a glontelui din arma «aliaților falsi». Era timp revoluționar — ca un cazan mereu clocotind. Este adevărat, clocotul epocii pe multe le transformă în abur. Dar poate fi asta un motiv pentru a uita și a șterge din memorie?