«Atît de mult îi iubește poporul!»
РУС. MOLD.
» » «Atît de mult îi iubește poporul!»

«Atît de mult îi iubește poporul!»

31-03-2017, 14:25
Viziuni: 1 413
  
Versiunea de tipar   
«Atît de mult îi iubește poporul!»Democrații au anunțat că au acumulat peste jumătate de milion de semnături în favoarea reformei sistemului electoral. Se pare că au colectat și acolo unde nici n-au de la cine…
Numărul exact al celor care, chipurile, își doresc adoptarea propunerilor PDM este de 531 292 de persoane. Cifra a fost anunțată de deputatul Sergiu Sîrbu. Tot el a specificat: semnăturile au fost colectate timp de 12 zile. Sîrbu, însă, este un deputat traumatizat psihologic (fapt despre care el singur a comunicat), altfel ar fi conștientizat că este imposibil să colectezi cîte 29,2 mii de semnături pe zi.

Da, și dacă e să mai luăm în calcul faptul că ratingul PDM constituie 3-4 %, iar a liderului — 0,9 %, iar populația Moldovei s-a suprasaturat pînă peste cap de tot felul de referendumuri, votări și sondaje.

Potrivit lui Sîrbu, colectarea semnăturilor s-a realizat în corturi special amenajate și «de la ușă la ușă». Cuvîntul a zburat mai iute ca gîndul pe mătura fermecată. De altfel, PDM a trebuit să soluționeze sarcini și mult mai complicate. Să ne amintim cum în timpul campaniei prezidențiale, candidatul democraților — Marian Lupu a colectat în susținerea sa aproape 29 de mii de semnături — de două ori mai mult decît necesarul. Unde mai pui că s-a ajuns la această performanță în mai puțin de o zi!

«Așa este echipa noastră — numeroasă, mobilizată și serioasă», a declarat atunci Lupu. Adevărat, pentru însuși Marian Ilici, campania s-a încheiat trist — el pur și simplu a fost dat afară din politica moldovenească și acum pledează în calitate de «lider pionier democrat» pentru cei 14 deputați transfugi din PCRM, care și-au găsit rostul în această formațiune politică.

De altfel, trebuie de spus că de această dată s-a lucrat cam slab. Dacă pentru Lupu s-au colectat 29 de mii de semnături timp de o zi, atunci, timp de 12 zile (și nopți) pentru o ditamai inițiativă, venită din partea președintelui Partidului Democrat, roada semnăturilor trebuie să fie de cel puțin 600 — 700 de mii.

Să ne aducem aminte și de alegerile primarului de Chișinău din 2011. Atunci, candidatul Mihai Godea a colectat, timp de o noapte, 13 mii de semnături! Adevărat, pe atunci el era în calitate de candidat independent. Însă, sub acoperișul evident al PDM, după care s-a adăpostit după ce l-a trădat pe Filat.

Reiese că democrații urmăresc statisticile noastre. Recensămîntul general al populației Moldovei din 2014 (care a costat bugetul 80 de milioane de lei) a fost realizat în jumătate de an și deja de trei ani de zile nu pot fi prezentate rezultatele. Iar aici, timp de 12 zile s-au înregistrat atîția cetățeni! Un paradox nu alta …

În cadrul alegerilor prezidențiale din 2016, lucrurile au fost și mai simple. Candidatul Igor Dodon, pe care a mizat puterea oligarhică, a prezentat la CEC peste 500 de mii de semnături ale cetățenilor în susținerea sa. Printre ei s-au regăsit și locatari ai caselor «multifamiliale» — cîte 70 — 300 de locatari pe o adresă, precum și «suflete moarte», care nu au fost excluse din registrul alegătorilor după deces.

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Rusu, a declarat că colectarea semnăturilor, inițiată de PDM, nu a fost coordonată cu CEC. Potrivit ei, în legătură cu acest fapt, nimeni nu s-a adresat la CEC și nu au fost eliberate liste semnate. O asemenea modalitate de colectare a semnăturilor nu este prevăzută de lege, dar nici nu este interzisă.

Apropo, nu mai există nicio altă opinie oficială, în afară de poziția consolidată a Comisiei de la Veneția din 2013, în conformitate cu care, trecerea la sistemul majoritar de vot în Moldova, este foarte nedorită.

Pur și simplu, PDM are nevoie de aceste liste pentru a arăta Europei semnăturile, chipurile — iată cîți oameni ne iubesc pe noi. Totodată, democrații mai au nevoie de aceste liste pentru a le da în nas tuturor deputaților care nu sînt de acord cu inițiativa lor.

De altfel, Moldova «un pic» este controlată de «businessmeni și structuri politice». Ei au bani pentru întreținerea aparatului birocratic și organelor de drept vasale. Așa că, dacă toți locuitorii țării vor dori să schimbe ceva și să se opună acestui sistem, vor trebui să depună foarte mult efort.

Eugeniu Marianскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: