Şase partide de
opoziție, parlamentară și extraparlamentară au semnat Declarația privind
Consensul politic naţional în favoarea menţinerii sistemului electoral proporţional
Necesitatea edificarii unui front comun popular, antioligarhic este
constientizată de tot mai multă lume din politica moldoveneasca, din societatea
civilă și cel mai important, în randurile
populației.
Dintre
mijloacele consensului national politic și social sau formele lui de
manifestare nu au cum sa lipsească scrisorile, comunicatele si chiar protestele
de mare amploare organizate cu participarea întregii societăți, indiferent de
opțiunile politice diferite ale anumitor segmente.
Şase partide de
opoziție, parlamentară și extraparlamentară au semnat un act destinat opiniei
publice naționale și internațională, inclusiv Comisiei de la Veneția, prin care își
exprima opinia vizavi de Inițiativa manipulatoare a guvernării antipopulare de
modificare a sistemului electoral, o găselniță salvatoare pentru hoții de
miliarde.
Orice entitate politică sau civică este
binevenită să-și exprime adeziunea la acest demers.
DECLARAŢIA
privind Consensul politic naţional în favoarea menţinerii sistemului electoral proporţional
Noi, reprezentanţii partidelor politice şi
reprezentanţii societăţii civile; fiind conştienţi de caracterul hazardat al
tentativei de modificare a sistemului electoral care va avea consecinţe grave
asupra democraţiei reprezentative din Republica Moldova; ţinînd cont de voinţa alegătorilor care într-o
proporţie covîrşitoare, conform tuturor cercetărilor sociologice, au o
atitudine politică negativă faţă de guvernarea actuală care a iniţiat aceste
modificări; ţinînd cont de poziţia publică principială a
reprezentanţilor Diasporei de respingere a sistemului uninominal sau mixt; fiind conştienţi de pericolul oligarhizării
absolute a sistemului politic prin modificările propuse ale legislaţiei
electorale şi înstăurării în Republica Moldova a dictaturii feroce prin
uzurparea absolută a puterii; facem apel la
cetăţenii Republicii Moldova de acasă şi din Diasporă, la Comisia de la Veneţia, la partenerii de
dezvoltare, la organizaţiile internaţionale, la reprezentanţii corpului
diplomatic acredidat la
Chişinău, că noi, semnatarii acestei Declaraţii, solicităm
retragerea imediată a proiectului de lege privind modificarea sistemului
electoral din Parlament şi cerem organizarea următoarelor alegeri parlamentareîn baza sistemului actual proporţional pe liste de partid.
Intenţia de a
modifica sistemul electoral, prin introducerea votului uninominal, reprezintă oîncercare evidentă de a lichida ultimele elemente ale democraţiei
reprezentative în ţara noastră. Prin această iniţiativă nu se urmăreşte altceva
decît crearea premiselor pentru principalul partid de la guvernare, PDM, de a
rămîne în mod fraudulos şi prin manipulare la putere оn rezultatul alegerilor
din 2018.
Schimbarea, aparent
«democratică», dar în esenţă abuzivă a legislaţiei electorale de către o
guvernare cu grave probleme de legitimitate, contestată de majoritatea
cetăţenilor Republicii Moldova care pledează pentru alternanţa la putere a
forţelor politice de opoziţie, poate fi catalogată ca o tentativă directă de a
masca uzurparea puterii în stat.
în rezultatul
analizei iniţiativei de schimbare a sistemului actual proporţional pe liste de
partid cu un sistem majoritar pe circumscripţii uninominale sau al unui sistem
electoral mixt, luînd în calcul şi argumentele invocate în Opinia comună (nr.
749/2014) a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului
Europei (Comisia de la Veneţia),
a Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE/ODIHR cu
privire la proiectul de lege privind amendarea legislaţiei electorale,
publicată în data de 24 martie 2014, s-au constatat o serie de ameninţări, careîn caz de implementare, vor afecta grav mecanismele de bază ale pluralismului
politic din Republica Moldova, care, în condiţiile unui stat capturat, şi aşa
funcţionează cu multe carenţe.
Printre cele mai importante riscuri ce vor
rezulta din modificările propuse se numără:
— crearea unor
condiţii de inechitate electorală în care viitorul Parlament poate fi ales de
către 10-20 % de
alegători, care vor participa la votare, iar marea majoritatea cetăţenilor
riscă să nu fie reprezentaţi în viitorul organ legislativ;
— distrugerea
sistemului politic prin slăbirea rolului partidelor politice şi programelor lor
de dezvoltarea naţională;
— pericolul sporit de corupere a alegătorilor
la nivelul circumscripţiilor uninominale;
— pericolul
manipulării voinţei alegătorilor prin utilizarea aşa-zişilor «candidaţi independenţi»
care vor tranzacţiona în viitorul Parlament mandatul lor, în acest fel viciind
votul popular;
— pericolul
utilizării resurselor administrative ale puterii actuale la nivel local pentru
a avantaja candidaţii guvernării în circumscripţii uninominale;
— pericolul de a
manipula şi influenţa rezultatul votului în cadrul circumscripţiilor
uninominale de către anumite cercuri de afaceri şi grupuri locale de intereseîn favoarea propriilor candidaţi;
— pericolul de utilizare a şantajului din
partea instituţiilor de forţă faţă de candidaţii partidelor de opoziţie în
cadrul circumscripţiilor uninominale оn vederea descurajării participării lor
la alegeri;
— pericolul
revenirii la practica a mandatului imperativ, în care alesul poporului devine
un instrument în mîinele celor care deţin controlul asupra puterii politice,
iar riscul revocării limitează independenţa mandatului de deputat;
— riscul constituirii arbitrare a
circumscripţiilor electorale uninominale în baza unor criterii elaborate în
avantajul puterii;
— dimunuarea drastică a rolului Diasporei în
procesul electoral prin restrîngerea drepturilor electorale a sute de mii de
cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi peste hotare;
— lipsa mecanismelor de asigurare a drepturilor
electorale ale alegătorilor din stînga Nistrului, ceea ce reprezintă, de facto,
excluderea lor din viaţa politică a Republicii Moldova.
— riscul de sub-reprezentare a femeilor in
viitorul for legislativ.
În condiţiile оn care Republica Moldova
traversează una dintre cele mai grave perioade de derapaj democratic dinîntreaga sa istorie, în condiţiile în care instituţiile statului sunt
capturate, în situaţia în care puterea actuală exercită controlul total asupra
mijloacelor de informare în masă, orice schimbare de sistem electoral în asemenea
circumstanţe reprezintă un pericol real de deturnare a voinţei alegătorilor.
În lipsa unui consens naţional, în lipsaîncrederii dintre putere şi societate, o schimbare a sistemului electoral poate
avea consecinţe politice grave şi va duce inevitabil la destabilizarea
situaţiei din ţară.
În baza celor invocate mai sus, noi,
reprezentanţii partidelor politice şi reprezentanţii societăţii civile,
reafirmăm ataşamentul nostru pentru sistemul electoral proporţional actual,
care reprezintă ultima garanţie pentru funcţionarea democraţiei reprezentativeîn condiţiile actuale a Republicii Moldova. Doar actualul sistem electoral
proporţional poate asigura o reprezentare echitabilă a voinţei politice a
tuturor cetăţenilor Republicii Moldova exprimată în alegeri, oferind şanse
egale partidelor politice de a concura în cadrul unui proces electoral.
În calitate de
reprezentanţi ai partidelor politice şi a societăţii civile, în caz de
neacceptare a solicitării de retragere a proiectului de lege privind
modificarea sistemului electoral actual şi a continuării tentativelor de
dinamitare a sistemului politic existent, vom organiza ample acţiuni în vederea
neadmiterii modificării sistemului electoral actual.
Semnatari:
Partidul Comuniștilor din
Republica Moldova — Vladimir Voronin
Partidul Liberal Democrat din
Moldova — Viorel Cibotaru
Partidul Acțiune și
Solidaritate — Maia Sandu
Partidul politic Platforma
Demnitate și Adevăr — Andrei Năstase
Partidul Politic Partidul Nostru — Renato
Usatîi
P. S. Încă un partid de opoziție a aderat la Declarația cu privire la consensul
politic național în
favoarea păstrării sistemului electoral proporțional — Partidul «Casa Noastră —
Moldova»
(blocul roșu), condus de Grigori Petrenco. Partidul Socialiștilor și
așa-numitul președinte Igor Dodon au refuzat să subscrie la respectiva
Declarație.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно