Tot ce nu s-a întîmplat cu mine, țin minte

Uitarea selectivă a trădătorului Artur Reșetnicov

În preajma unei noi aniversări a pogromurilor din 7 aprilie 2009, deputatul trădător Artur Reșetnicov s-a apucat să se dea amintirilor despre evenimentele care s-au petrecut în acea zi tragică. Din toate aceste înscrieri, pe care fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, le-a îmbоcsit pe paginile sale în rețele de socializare, cititorii trebuiau să-și facă concluzia: în comparație cu alții, Reșetnicov le ține minte pe toate. Și le ține minte pentru că memoria lui este bună, nu ca a altora.

La acest capitol, însă, proaspătul «democrat» greșește amarnic. În biografia lui există aspecte pe care el le-a «uitat». În schimb, alții le țin minte.

Ce ascunde Reșetnicov?

De ce este, totuși, legată această «uitare» selectivă a lui Reșetnicov? Ce ascunde el de oameni cu atîta rușine? Din care motive se preface a fi prostuț: «Aici țin minte, aici nu țin minte»? Răspunsul poate fi unul singur: el are ce ascunde.

Să ne referim la un episod straniu din biografia fostului șef al SIS. În noiembrie 2010, în toiul campaniei electorale, Artur Reșetnicov a fost… răpit. Este adevărat că foarte repede a și fost găsit. Chiar în aceeași zi. Imaginea «omului forței» în lacrimi a fost difuzată la toate posturile de televiziune. Versiunea pe care a vociferat-o însuși Reșetnicov, a fost, evident, una de ordin politic. Chipurile, răpitorii cereau de la el materiale compromițătoare împotriva președintelui PCRM, Vladimir Voronin. Cu toate acestea, Reșetnicov a rezistat tuturor torturilor și batjocorilor la care a fost supus și a refuzat eroic să calomnieze mult prea stimatul conducător. Așa a relatat despre acest incident însăși «victima».

Totodată, încă pe atunci, această versiune «eroică» a trezit anumite dubii din cauza multiplelor incoerențe absolut evidente. Atunci, însă, totul era bazat pe emoții, era în toi campania electorală, s-ar fi părut că a atrage atenția la toate aceste mărunțișuri nu are rost, versiunea politică de răpire a prevalat, inclusiv, în rîndurile PCRM. Însă, odată cu trecerea timpului a fost clar: anume în aceste «incoerențe» și se ascunde adevărul destul de neplăcut pentru Reșetnicov.

Așa deci. De la bun început, în acest caz straniu, au existat două linii informaționale separate. Prima, linia «jurnalistică», a doua — linia «de anchetă». Prima versiune a fost dezvoltată de însuși Reșetnicov, care, în pofida bătăilor, torturii, imitarea uciderii și influența substanțelor psihotrope, oferea interviuri înflăcărate. Combinația de cuvinte «A fost transportat la spitalul de urgență în stare gravă» se regăsea în toate articolele, care era însoțită de detalii despre cum răpitorii i-au injectat lui Reșetnicov substanțe psihotrope, au simulat împușcarea, i-au pus pistolul la ceafă, l-au bătut, inclusiv, în cap, și toate acestea pentru a obține material compromițător împotriva lui Voronin.

Medicii de la spitalul de urgență au constatat că Reșetnicov s-a ales cu un «traumatism cranio-cerebral închis» și «contuzie a mușchilor capului». După toate probabilitățile, trauma a fost foarte închisă dacă Artur Reșetnicov a fost externat atît de repede din spital. De altfel, pe măsură ce subiectul se dezvolta, «contuzia mușchilor capului» s-a transformat în «comoție cerebrală», ceea ce nu a influențat în niciun fel însănătoșirea foarte grabnică a fostului director al SIS. După examinarea detaliată a altor părți ale corpului lui Artur Reșetnicov, nu s-a depistat nicio altă traumă. Ceea ce, într-o oarecare măsură, contravine versiunii că a fost bătut, de asemenea, versiunii precum că «necunoscuți în măști», care l-au adus pe Reșetnicov acasă l-au aruncat din mașină. Atunci cînd omul este aruncat din mașină, pe corp trebuie să rămînă cel puțin vînătăi, măcar una: Artur Reșetnicov, totuși, nu este Felix de fier.

«Clientul în costum»

Desigur, putem pune invulnerabilitatea fizică a lui Reșetnicov pe seama acțiunii substanțelor psihotrope care i s-au administrat. Însă, iată ce este miraculos: taximetristul depistat de poliție, care l-a adus acasă (dar cum rămîne cu persoanele în măști???) a indicat că victima nu a lăsat impresia unei persoane neadecvate aflate sub influența substanțelor psihotrope. Faptul că Artur Reșetnicov a discutat drăguț tot drumul cu taximetristul și i-a lăsat «la ceai» 50 de lei, nu poate fi calificat drept urmare a influenței intoxicației psihotrope, ci mai degrabă, drept generozitate banală legată de excesul de numerar. Totodată, potrivit taximetristului, clientul era la costum și nu lăsa impresia unui om care tocmai s-a rupt din «labele răpitorilor».

În legătură cu acest fapt, mai apare o întrebare: în ce mod miraculos a văzut Artur Reșetnciov oameni în măști, în plin centrul orașului, pe strada Veronica Micle, pe care nu i-a mai văzut nimeni altcineva. Fiți de acord, nici pe departe nu în fiecare zi pe străzile orașului se plimbă răpitori mascați.

Așa cum nu în fiecare zi oameni în măști, în plin centrul capitalei, bagă forțat în mașină un om bine cunoscut în toată țara. Însă, nici acest lucru nu l-a remarcat absolut nimeni. Și dacă Artur Reșetnicov i-ar fi văzut după injecție, acest lucru ar fi putut fi explicat ușor: cine știe ce halucinații provoacă substanța. Însă, potrivit lui, el i-a văzut pînă a i se injecta drogurile. Iar acesta este un mister foarte serios. Nu este de mirare faptul că Reșetnicov a refuzat categoric să demonstreze anchetei și medicilor urma injecției cu pricina.

Nici cu această substanță psihotropă lucrurile nu sînt tocmai clare. Potrivit lui Reșetnicov, la spitalul de urgență i s-a făcut analiza de sînge, care a confirmat că victimei i s-au administrat substanțe psihotrope, însă, sîngele recoltat suplimentar pentru efectuarea unei expertize independente a dispărut. Eprubeta cu sînge pentru expertizarea de control a dispărut subit. Fără nicio urmă. Așa că întrebarea: «A existat oare injecția?» nu este indusă de nicio substanță psihotropă.

...și niciun fel de gaidarism

Și, în sfrșit, cel mai important. Potrivit versiunii «eroice» oficiale, fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, el a fost «injectat» pentru a oferi material compromițător împotriva liderului PCRM, Vladimir Voronin. Totodată, Reșetniccov a declarat că sub influența aceleiași «substanțe psihotrope», care a existat sau nu a existat în organismul fostului «cercetaș», el ar fi fost obligat să semneze recipise de datorie pe numele unui oarecare Oleg Nirca. Este picant faptul că acest Nirca are legături de rudenie cu Reșetnicov: el este finul lui. Nu este oare mult pentru o singură răpire? — și material compromițător împotriva lui Voronin, și recipise de datorii pe sume mari.

Întrebare: nu este oare toată această istorie nici pe departe una politică, așa cum încearcă să ne convingă Reșetnicov, ci o banală elaborare-business? Și-a asumat anumite responsabilități, a obținut bani pentru îndeplinirea acestora, nu le-a realizat, i s-a prezentat cecul. Și atît. Și niciun fel de politică, niciun fel de eroism în stilul filmelor despre eroii conspiratori. Timpul a demonstrat că Reșetnicov nu este nici pe departe eroul care nu a divulgat dușmanilor taina de război. Ci dimpotrivă, băiatul cel rău care s-a vîndut în schimbul unui borcan cu miere și un coș cu biscuiți. Evident, în echivalent bănesc.