Locurile pe aici sunt pustii…

Cetățenii noștri, care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, sunt percepuți drept o moștenire a trecutului sovietic, pentru care nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea

Ziua de comemorare — 26 aprilie, care în acest an s-a făcut a 30-a la număr, a trecut. Oamenii țin minte catastrofa de la Cernobîl. Acest fapt este, cel puțin, calendaristic. Problema, însă, constă în seriozitatea perceperii acestui subiect în celelalte zile ale anului. Vorbind despre catastrofa globală,este necesar să revenim la acel factor uman, care, conform statisticii, este cauza catastrofelor.

Nu trebuie să percepem doar la nivel de statistică sumbră ceea ce s-a întîmplat la Cernobîl. Mai există și nivelul mintal, care stă la nivelul sufletului, la nivelul percepției sentimentale. Proiecția acestuia se regăsește în societate — este vorba despre versuri, pictură, piese de teatru… Tot ce tratează și învață delicat responsabilitatea.

La noi, în Moldova, profesori spirituali, arta cărora este legată de subiectul catastrofei de la Cernobîl, sunt foarte puțini. Unul dintre ei este pictorul Serghei Sulin, tot el — unul dintre participanții la lucrările de lichidare a consecințelor dezastrului de acum 30 de ani. Cu mult bun simț, el nu ne învață, ci ne propune să învățăm singuri. «Reportajul din Cernobîl», semnat de el, care reprezintă 12 lucrări grafice — este o explozie de amintiri, impresii personale pe care le-a căpătat în zona de acțiune al celui de-al patrulea reactor, înmulțite cu durerea — în diferitele sale manifestări. În prezent, lucrările respective se păstrează la Muzeul Național de Istorie. În fiecare pictură este redată imaginea unui dozimetru. Este contorul care nu, pur și simplu, măsoară doza radiației — el măsoară durata vieții umane. Timp de 30 de ani, Serghei Sulin a prezentat 40 de expoziții personale, 10 dintre care au fost dedicate tragediei de la Cernobîl. Subiectul zonei Cernobîl a fost abordat de Serghei Sulin și în romanul său — «Cu peștele de aur».

Serghei Sulin avea 28 de ani atunci cînd a fost trimis să participe la lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la Cernobîl. El a fost numit comandant al subdiviziunii diviziei de recunoaștere a radiației chimice. El a petrecut o lună de zile în «zona moartă». Perioadă care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Toți cei care au simțit «respirația» celui de-al patrulea reactor au avut parte de schimbări în viață.

Serghei Sulin, la fel ca și mulți alți lichidatori, consideră că catastrofa de la Cernobîl reprezintă o lecție de responsabilitate. Este imperial să respecți cu strictețe toate regulile și cerințele, mai ales cînd este vorba despre asemenea obiecte periculoase ca stațiile atomice. Acest lucru trebuie să fie clar pentru toți și fiecare.

Spre marea noastră rușine, în Moldova, subiectul catastrofei de la Cernobîl nu se bucură de prea mare popularitate. Chiar și lichidatorii consecințelor acelui dezastru sunt privați de atenție. Pensiile lor sunt mult mai mici decît retribuțiile lichidatorilor din alte foste republici sovietice. Cetățenii noștri, care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, sunt percepuți drept o moștenire a trecutului sovietic, pentru care nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea. La împlinirea a 30 de ani de la producerea catastrofei, în Moldova se planifica acordarea medaliilor jubiliare. Din anumite motive, s-a uitat acest lucru. Participanții la lichidarea consecințelor avariei au propus să fie creat un album cu amintiri despre tragedie — nu s-a găsit sponsor. Da, și monumentul ridicat în memoria lichidatorilor arată mai mult decît modest…

…Timp de trei decenii, zonei pustii din Cernobîl i s-au atribuit legende și mituri, străzile pustii și casele abandonate au devenit prototip pentru jocurile computerizate și filme. Oficial, la Cernobîl sunt duși turiști, care vor să vadă vaci și cîini cu două capete. Dar nu-i găsesc acolo, fapt care indispune turiștii. În schimb sunt alte atracții — circa 200 de oameni obișnuiți, care au decis să rămînă și să moară la locul de baștină, care, oficial, se numește — zona de excludere. În Moldova, însă, există o altă zonă — la fel de strașnică — zona de excludere spirituală, în care trăiește majoritatea cetățenilor noștri.

Și încă ceva… Practica demonstrează că umanitatea nu este pregătită să folosească multe realizări științifice și tehnice. Din motive diferite. Oamenii sunt neglijenți, egoiști, setoși de putere…Asta nu e tot…

Cu toate acestea, bine că Moldova nu dispune de centrală nucleară. Aceasta ar fi fost demult privatizată, transmisă din mînă-n mînă … și putea să nu reziste unei asemenea abordări primitive…

Natalia Lujina