Cinci dolari la fiecare cap de locuitor
РУС. MOLD.
» » Cinci dolari la fiecare cap de locuitor

Cinci dolari la fiecare cap de locuitor

30-10-2015, 14:25
Viziuni: 1 637
  
Versiunea de tipar   
Cinci dolari la fiecare  cap de locuitorNivelul sărăciei în Moldova continuă să crească


Despre aceea că aşa-numita «istorie de succes» în Moldova s-a dovedit a fi nu altceva decît o inducere în eroare vorbesc multe fapte. Cei bogaţi devin mai bogaţi, iar cei săraci sărăcesc şi mai mult. Şi, după cum vă daţi seama, la noi sunt mult mai mulţi săraci, decît bogaţi.

 

Potrivit investigaţiilor Băncii Mondiale, spre sfîrşitul anului, nivelul sărăciei în Moldova va ajunge pînă la 38%. Dar viziunea experţilor străini asupra fenomenului sărăcie de la noi, vorbind delicat, este una specifică.


Vorbind despre «procentele» sărăciei, experţii BM menţionează faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor Moldovei este nevoită să supravieţuiască doar cu 5 dolari pe zi. Dar, pare-se, experţii nu au luat în considerare ceva. Şi anume că că de acum de multă vreme cetăţenii noştri, într-un mod de-a dreptul miraculos, vieţuiesc şi cu sume mult mai mici de bani.

 

Orientîndu-ne la actualul curs valutar, 5 dolari înseamnă aproape 100 de lei. Ca să «supravieţuiască», cetăţenii noştri trebuie să aibă un venit lunar de trei mii de lei. Spuneţi-le această cifră pensionarilor noştri, care primesc pensii de două-trei ori mai mici decît sus-numita sumă. Vom adăuga că în prima jumătate a lui 2015, minimumul de consum a alcătuit în mediu suma de 1724 de lei. Asta conform statisticii oficiale, pe care «o desenează» statiştii de la putere aşa cum îi este convenabil ei, puterii. Pe cînd sindicatele cu un an în urmă în repetate rînduri au cerut Guvernului să recunoască un fapt evident: în realitate, minimumul de consum pentru un om alcătuieşte lunar aproximativ 4 mii de lei.


Vom menţiona şi faptul că la noi pensiile se achită nu în dolari, ci, totuşi, în lei. Aşa că judecaţi reieşind din următoarele cifre: în Moldova, salariul minim alcătuieşte 1950 de lei, iar pensia medie pe ţară — un pic mai mult de 1000 de lei (la 1 ianuarie 2015).


Economiştii Băncii Mondiale ne-au «consolat», informîndu-ne că nivelul sărăciei noastre va creşte şi în continuare, deoarece în Moldova continuă criza în sectorul bancar şi cresc vertiginos preţurile. Îşi va juca rolul şi creşterea în două cifre a inflaţiei, majorarea tarifelor la energie şi reducerea transferurilor băneşti de peste hotare. De asemenea, experţii au făcut o «descoperire»: ca să vedeţi, ei au descoperit că cea mai mare parte a populaţiei Moldovei locuieşte în sate. Totodată, şi că din cauza secetei şi a limitării comerţului cu Rusia, gospodăriile ţărăneşti şi de fermieri au avut de suferit pierderi considerabile, ceea ce va influenţa negativ activitatea lor pe parcursul anului viitor. Cu alte cuvinte, strîngeţi-vă cureaua şi mai tare!

 

Ana Vetrova

 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: