Contaminaţi de sărăcie

Boala cu numele sărăcie a ajuns la nivelul de epidemie, iar pe cei contaminaţi îi aşteaptă frigul,  facturile de plăţi comunale şi... nici un medicament

 

Timpul frigurilor e tot mai aproape şi mai aproape. Şi, chiar de se spune că natura nu are timpuri rele, dar, în ceea ce priveşte anotimpurile anului, tot pentru mai mulţi şi mai mulţi oameni iarna deloc nu este  un frumos «sezon alb». Oamenii pur şi simplu se tem de iarnă.  Pentru că iarna este anotimpul în care plăţile pentru serviciile comunale sunt majorate. Pentru căldură ţi se cere să plăteşti, indiferent unde îţi este locul de trai — la sat sau la oraş.

O găină pentru doi

La drept vorbind, pentru încălzirea locuinţelor noi vom începe să plătim de acum la sfîrşitul toamnei.  Pentru că te-i mira să avem timp frumos pînă în decembrie. Cea mai mare parte a salariilor şi pensiilor, oamenii o dau anume pentru încălzirea caselor şi apartamentelor sale. Şi ce le rămîne pentru însăşi viaţă?!

Minimumul de existentă nu este o unitate dintre cele permanente şi ea, de regulă, la noi are tendinţa doar spre creştere. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în prima juimătate a anului 2015,  mărimea minimumului de existenţă a ajuns la 1724 de lei în medie pe lună şi a crescut în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2014 cu 3,4%. Minimumul de existenţă al pensionarilor este considerat 1444 lei.

Cel mai înalt minimum de existenţă e în oraşele mari: la Chişinău — 1873 de lei, la Bălţi — 1700 de lei. Veniturile populaţiei în al doilea trimestru în medie la fiecare om au alcătuit în jurul la 2 mii de lei. Reiese ca în anecdota despre faptul că boierul a mîncat o găină, pe cînd slujitorul lui — nici una, iar în mediu se consideră că fiecare a mîncat cîte jumătate de găină. Se vede că cei care fac calculul minimumul de existenţă şi formează coşul nostru de consum şi o fac în baza unor indici statistici medii procedează anume în stilul respectivei anecdote.

La începutul anului, pensia medie de vîrstă a fost în Moldova un pic mai mare de 1100 de lei, iar  pensionarii din această categorie alcătuiesc mai mult de 75% din numărul total de pensionari. Şi cum poate fi raportată această pensie la minimumul de existenţă? În Moldova trăiesc 670 mii de pensionari. Această categorie de cetăţeni în mod automat coboară mai jos de limita sărăciei. În afară de ei, mai avem în ţară şi în jurul la 100 mii de şomeri. A-ţi găsi un loc de lucru la care să ţi se plătească un salariu ce ar acoperi minimumul de existenţă este foarte problematic. Iar dacă omul are sub 50 de ani, e aproape imposibil. Şi mai complicat e să-şi găsească de lucru femeile la vîrsta dinaintea pensionării. Toţi patronii preferă să angajeze tineri, bine instruiţi, fără copii şi cu experienţă de lucru.

În vara curentă, salariul mediu a alcătuit mai mult de 4500 de lei. Dar despre această sumă se poate vorbi doar în contextul anecdotei despre găina mîncată împreună de boier  şi de slujitorul lui.  Din categoria «boierilor» fac parte lucrătorii sectorului IT şi al comunicaţiilor,care primesc lunar  în jurul la 10 mii de lei, după ei vin lucrătorii din domeniul financiar şi de asigurări — mai mult de 8400 de lei, un pic mai puţin de 8000 de lei primesc lucrătorii din domeniul asigurării populaţiei cu apă, energie electrică şi gaze. În timpul verii, salariul mediu lunar al bugetarilor e de 4600 de lei. Dar şi bugetarii sunt diferiţi. Judecătorii noştru sunt şi ei plătiţi de stat, iar salariul lor este incomparabil cu cel al pedagogilor. Cele mai mici salarii le au lucrătorii din domeniul agricol şi al alimentaţiei publice — în jurul la 3000 de lei lunar.

Un coş foarte mic

Interesant, atunci cînd economiştii ne indică o cifră ce constituie coşul minim de existenţă, ce au ei în vedere? E limpede că ei calculează respectiva cifră în baza unor scheme şirete, inventate de ei înşişi, fiind clar că a trăi în mod normal doar cu 1700 de lei, chiar şi cu 2000 este imposibil. Sărăcia nu-i cusur pentru un om luat aparte, dar în cazul nostru ea e o boală a statului. Moldova este contaminată de sărăcie, şi această boală atinge proporţiile unei epidemii.

Dacă e să ne adresăm la o formulare imparţială, vorbind mai pe scurt, minimumul de existenţă înseamnă evaluarea valorică a coşului de consum, precum şi plăţile şi taxele obligatorii. Iar dacă e să vorbim mai în amănunt, e cel mai mic nivel de venit, necesar pentru menţinerea activităţii vitale a omului la un anumit nivel şi într-un anumit loc. Totodată, se presupune că fiecărui om trebuie să-i fie accesibilă asigurarea nu doar a celor mai simple necesităţi — apă, alimente, tratament şi acoperiş, ci şi studii, informaţie, folosirea de diferite servicii. Dar asta doar se presupune.

În realitate, oamenii au încetat să citească presa, pentru că nu au bani să plătească cei cîţiva lei pentru ziare. Ei încetează să se lecuiască, deoarece nu au bani pentru investigaţii şi medicamente. Poliţa de asigurare, deşi se scumpeşte cu fiecare an, nu include şi mai multe servicii. O investigaţie nu chiar atîăt de complicată, şi anume fibroscopia nazofaringelui, nu o poţi face cu poliţa chiar nici unui copil. În această situaţie, despre dezvoltarea spirituală şi satisfacerea unor necesităţi estetice minime nici nu poate fi vorba.

Şi ce încape în coşul de consum? Potrivit formulării, coşul de consum înseamnă un asortiment minim de produse alimentare, de mărfuri nealimentare şi de servicii necesare pentru păstrarea sănătăţii omului şi asigurarea activităţii vitale a acestuia. Componenţa coşului de consum folosit pentru evaluarea valorică a liniei sărăciei se determină în funcţie de particularităţile naţionale, climaterice a ţărilor, precum şi de posibilităţile financiare. În Africa oamenii mănîncă nuci de cocos şi banane, iar în Moldova — mere şi poamă. De aceea lista de alimente este diferită. Şi nu numai de aceea. Cu cît e mai bogată ţară, cu atît e mai bogat şi coşul de consum al cetăţenilor ei. Dar, clar lucru, asta nu se referă la noi.

În unele ţări din CSI, inclusiv în Moldova, pentru determinarea limitei sărăciei sunt folosiţi indici bazaţi pe metodologia elaborată de Banca Mondială. Limita celei mai mari sărăcii se bazează pe calcularea valorii coşului de alimente care asigură norma fiziologică necesară omului pentru 24 de ore: în Armenia — 2232 calorii, În Kîrgîzstan — 2100 ccal, în Moldova — 2282 ccal, în Tadjikistan — 2250 ccal. Pentru a consuma caloriile tale zilnice, poţi mînca doar halva sau doar cartofi. La drept vorbind, foarte degrabă, şi cartofii pot deveni pentru noi un produs de deliciu. La preţul de 6-7 lei kilogramul, pensionarii îi vor putea cumpăra mult mai rar.

Se presupune că, pentru supravieţuire, pe parcursul anului, fiecare om trebuie să mănînce mai mult de 100 kilograme de cartofi, în jur de 60 kilograme de carne, nu mai puţin de 18 kilograme de peşte, 60 kilograme de fructe etc. În realitate, ce şi cît mănîncă cetăţeanul nostru? Şi, în general, atunci cînd economiştii vorbesc despre mărimea coşului de consum şi despre nivelul minim de trai, din ce preţuri reiese dumnealor? Poate fac aceste calcule în alt loc, unde preţurile sunt mult mai mici decît la noi?!

De la ecranele telvizoarelor, ni se spune că situaţia social-economică din Moldova se îmbunătăţeşte, pe cînd, dacă e să te uiţi în coşul nostru de consum, fără să vrei, te întrebi: oare despre care ţară ni se vorbeşte?!

Ana Vetrova