S-a întîmplat ceea ce, în mod firesc, și trebuia să se întîmple: „alesul de către întregul popor” Igor Dodon s-a mutat în barca oligarhiei.
În ajunul acestui eveniment, întreaga populație a țării
s-a simțit întrucîtva derutată. Și iată de ce: timp de o săptămînă, ea nici nu
l-a văzut, nici nu l-a auzit pe Igor Dodon. Pe cînd, pînă la asta, nu trecea zi
ca pe parcursul ei dumnealui să nu facă cel puțin de vreo două ori diferite declarații nu contează cu ce subiect
– fie în privința destinului trist al gastarbaiterilor moldveni, fie a unui
pronostic referitor la meciurile Ligii campionilor.
Pînă la urmă, asta
a făcut ca anumiți inși din mijlocul populației să presupună că, probabil, a
venit timpul ca cel „ales de către întregul popor” să întoarcă datoria sa celor care de bună seamă l-au așezat în
fotoliul președintelui țării. Adică Partidului Democrat.
Oamenii cu judecată
sănătoasă (dar nu din rîndul politologilor mîncători de granturi) au prevăzut o
atare desfășurare a situației și au prevenit că sistemul electoral uninominal
propus de PDM nu e altceva decît o mișcare pregătită în mod special, după care
să se facă un pas înapoi și, mai departe, să urmeze acceptarea sistemului
electoral mixt înscris în statutul PSRM.
Cîștigul din această mișcare este
evident – Igor Dodon e din nou „al poporului”, om care apără și menține
democrația în țară, doar că acesta e încă un spectacol a cărui regie aparține aceluiași neobosit
Păpușar.
Pentru ca patosul
să fie și mai mare,s-a apelat la o retorică pseudorevoluționară de tipul „Igor
Dodon a dat un ultimatum!”. Dar aici vă
vom aminti că Dodon prin definiție nu poate da nici un fel de ultimatumuri,
deoarece este un „sportiv” care cu multă măiestrie practică proba surfing
politic pe valuri politice străine, cîștigînd din asta foloase personale. Fără
a poseda calități de lider politic, el prezintă prin sine un exemplu clasic de
Iuda. Un Iuda care a primit „treizeci
de arginți” ca plată pentru votul său la „alegerea”
predecesorului, Nicolae Timofte.
Da ce-i cu Partidul
Democrat, veți întreba dumneavoastră? Cel care a inițiat și el un referendum
pentru schimbarea actualului sistem electoral cu alt sistem – uninominal? Nu vă îngrijorați! Cum se zice, totul e sub control. Partidul
Democrat va vota sistemul electoral mixt propus de Dodon cu ambele mîini. Și
asta pentru că el are socotelile lui. El contează pe faptul că, în cazul
sistemului electoral mixt, din cei 101 deputați în Parlament, 50 vor fi baroni locali (care, fără nici o
îndoială, vor reprezenta PDM), iar ceilalți 51îi vor reprezenta pe socialiști,
care, după cum știm bine, sunt vasalii PDM. Și asta de acum e cu totul altceva
decît „majoritatea parlamentară”. Asta e… s-a zis cu noi toți!
În această
situație, cum rămîne cu referendumul consultativ? Doar „alesul de întregul
popor” era dispus să-l desfășoare cît
mai degrabă, ca poporul să-și spună părerea cu privire la niște probleme
importante. Și acum ce e – nu mai are nevoie de el? Înseamnă că elevii și în
continuare vor studia istoria românilor, împuternicirile suplimentare pentru
președinte se duc pe planul doi, iar problema privind miliardul furat în
general este ascunsă în cea mai tăinuită cămară.
Tovarășii de luptă
vor încerca, bineînțeles, să explice comportamentul liderului lor. Marina
Rădvan va îmbrăca o bluză militară veche și va lăcrăma. Bogdan Țîrdea de acum
și explică lucruri care nu-i interesează pe nimeni și face paradă cu inepțiile
sale. Iar Vlad Bătrîncea va bate
încetișor cu pumnul în masă și va spune în șoaptă: „Așa trebuie să fie!”.
Pe cînd, de fapt,
lansînd inițiatica privind trecerea la sistemul electoral mixt, președintele Igor Dodon a confirmat că se
află, împreună cu oligarhul Plahotniuc, în aceeași barcă și prin asta a rupt
definitiv relațiile cu toate forțele de opoziție reale.
Prin inițiativa sa,
„alesul de către întregul popor” pur și simplu a aruncat un colac de salvare
mafiei moldovenești. Și asta pentru că
inițiativa ei privind introducerea sistemului electoral uninominal nu avea nici o șansă de realizare.
În felul acesta, Igor Dodon i-a trădat pe toți cei care și-au dat
voturile pentru candidatura lui, pe toți cei la care le-a promis alegeri
parlamentare anticipate și înlăturarea de la putere a oligarhilor și
unioniștilor, ci nu schimbarea sistemului electoral. Mai ales o schimbare care
să întărească și mai mult puterea oligarhică.
Eugeniu Marian.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно