Patru ministere din Cabinetul lui Pavel Filip rămîn fără miniștri
Deocamdată, instituțiile sînt conduse de interimari, dar, fiți de acord, un ministru în toată legea și un «măgăruș interimar» – sînt noțiuni foarte și foarte diferite. Situația în cauză poate continua încă o perioadă nedeterminată.
Cît — noi nu știm, pentru că activitatea organului executiv nu este transparentă, ci dimpotrivă, acoperită fie de grifa «absolut secret», fie cu grifa «doar pentru uz intern». Cel mai probabil — pînă cînd cei de la guvernare nu vor ajunge la un consens politic și corupt.
Reamintim că rămîn vacante funcțiile de ministru al Agriculturii, Apărării, Transportului și Tehnologiei Informației.
* * *
Ministrul Agriculturii, Eduard Grama, a demisionat după ce a fost reținut de Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru 72 de ore și după ce la sediul ministerului au fost efectuate percheziții. Pînă a ocupa această funcție, el era vicedirector al Biroului Vamal Chișinău — de ce n-ar fi motiv să-l fi trimis să gestioneze lanurile de grîu rodite. Cu atît mai mult că membrii activi ai Partidului Democrat sînt buni în orice funcție de conducere. Grama, însă, deja — nu!
Spre bucuria tuturor municitorilor și a transportatorilor în special, ministrul Transportului, Iurie Chirinciuc, nu mai stă în fotoliul de ministru, ci în celula din Penitenciarul nr. 13. El vine nu din rîndul șoferilor și nici din rîndul mecanicilor de tren, ci din rîndul «bișnițarilor», așa cum se exprimă în mediul social respectiv. În schimb, finanțează generos, mai exact a finanțat deja, Partidul Liberal.
Încă un activist democrat — Vasile Botnari, a renunțat la funcția de ministru al Tehnologiei Informației pentru șefia «Moldovagaz». Și locul este mai mănos, și conducătorul de partid a indicat. Scandalul care s-a iscat a fost, repejor, stins de Plahotniuc — nu este pentru prima dată.
Ei bine, medicul epidemiolog și ministrul Apărării, Anatol Șalaru a fost lipsit, pur și simplu, de susținerea politică a Partidului Liberal, fapt pentru care a și demisionat cu mare gălăgie.
Despre fiecare nimicnicie de rang mai puțin important nici nu avem ce vorbi. Deși, și ei fac parte din Guvernul Filip. Iată spre exemplu, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi a plecat «din propria dorință». Deși, la fel ca și Eduard Grama, a fost reținut pentru 72 de ore de către Centrul Național Anticorupție, după care, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
În statele normale, pentru asemenea lucruri se demisionează nu «din proprie dorință», ci pentru abuz de putere în scopuri meschine. După care, actorul principal este judecat. Dar pentru că, în ultima vreme, țara noastră este considerată proprietatea Partidului Democrat, cei doi (și nu numai) au reușit să scape.
De altfel, nu întîmplător am abordat «profesionalismul» Guvernului Filip, cu care se mîndrește atît. La personajele indicate mai sus o putem adăuga pe jurnalista Fusu, care conduce deocamdată, Ministerul Educației. Vladimir Cebotari s-a pomenit în funcția de ministru al Justiției, deși, pînă atunci nu a avut nimic în comun cu această activitate, ci a fost manager la «AIR Moldova» fiind implicat în scandalul legat de Aeroportul Internațional. Fostul polițist Vasile Bîtcă este ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Despre verigile mai mici ale direcțiilor guvernamentale nici nu avem ce spune: majoritatea dintre ei au absolvit ceva de genul catedrei de prelucrare a metalelor.
* * *
Recent, nici nu mai țin minte cine a înaintat inițiativa cu privire la «optimizarea» ministerelor și reducerea numărului lor. Ei bine, dacă de tăiat, atunci să se taie — așa ar fi spus un candidat la eunuc. Deși, majoritatea cetățenilor consideră că tot Cabinetul trebuie să fie «optimizat» — pînă la ultimul ministru. Dar să vedem cine are nevoie de această optimizare?
Din cîte se știe, din Guvernul lui Pavel Filip fac parte doar reprezentanții a două partide — PDM și PL. Acum, însă, liberalii trec nu printre cele mai bune vremuri după arestul lui Chirinciuc și loviturile țintă împotriva primăriei Chișinăului. În acest fel, retragerea portofoliilor ministeriale de la liberali — este un lucru sfînt pentru democrați. În ceea ce privește «optimizarea», de la Guvern nu parvin deocamdată niciun fel de noutăți și este clar de ce. Clica de la guvernarea Moldovei discută despre redistribuirea împuternicirilor în Cabinetul de Miniștri după ce numărul ministerelor va fi redus.
De la sine înțeles, liberalii nu vor ceda fără luptă, însă, pe arena politică și-a mai făcut apariția un jucător — Igor Dodon, care, pe la spatele lui Ghimpu, s-a înțeles cu Plahotniuc. Iată aici, sînt posibile mai multe variante.
Potrivit rezultatelor sondajelor de opinie, 81 la sută dintre cetățeni nu au încredere în Guvernul lui Pavel Filip. În același timp, Dodon se mai bucură încă de popularitate în anumite pături sociale din contul demagogiei sale și împărțirii promisiunilor irealizabile. În acest fel, numirea a doi-trei miniștri socialiști în componența Cabinetului de Miniștri — nu ar însemna oare o consolidare și mai vizibilă a alianței dintre socialiști și democrați.
Însă, deocamdată, PDM, liberalii și Dodon luptă disperat la tîrgul posturilor înalte de stat — pîrghii de influență administrativă, care, la rîndul lor, creează nișele necesare pentru business-clanurile din spatele lor.
Eugeniu Marianскачать dle 10.6фильмы бесплатно