Rusofobia — «piciorul de lemn» al elitelor occidentale

Scurt excurs pe marginea «chestiunii rusești» din 1947 în 2017

De fiecare dată cînd în fața elitelor occidentale apare pericolul crizei interne, din cuferele vechi se scot conservele vremurilor de odinioară despre «pericolul rus pentru civilizația occidentală»… Și sub acest volant al urii a tot ceea ce nu este prooccidental, inevitabil, nimeresc țări, care devin cîmpuri de luptă geopolitică ca și monedă de schimb. Din păcate, Moldova s-a pomenit astăzi la această răscruce de drumuri.

1947 — lumea trăia cu speranță …

…Încă nu se răcise scrumul orașelor incendiate în timpul războiului, încă pe arii foarte extinse de la Ardeni pînă la Smolensk, pe cîmpuri se întindea tehnica militară deteriorată și părăsită al celui de-al Treilea Reich: tancuri, artilerie, blindate, automobile și motociclete — rămășițele puterii militare a Germaniei hitleriste.

Fără mișcare, lipsite de energia distructivă, de «forța presiunii» armamentului agresiunii mondiale, întruchiparea materială a ideii rasismului, mizantropie și teroare. Dovada tendinței oligarhiei militar-industriale de a-și afirma dominația necontestată peste tot și pentru totdeauna. Tendințe ideologic structurate și formulate de naziștii germani și bazate pe prejudecăți, xenofobie și ură etnică.

Memoria uraganului monstruos al celui de-al Doilea Război Mondial era încă vie. Milioane de văduve și orfani sufereau de neajunsuri, foame și dezastru. Lumea, însă, trăia cu speranță. Cu iluzia fericită că după toate nevoile, pierderile și șocurile fără precedent, marele puteri — învingătoarele răului mondial, după consolidarea și afirmarea spiritului coalizării — colaborarea Națiunilor Unite nu va permite izbucnirea noilor incendii războinice, iar războiul va fi lăsat în trecut.

Însă, oligarhia mondială militar-industrială și aliații săi din Cabinetele Ovale și altele gîndeau altfel. Nu suma dezastrelor și pierderilor era examinată și făcută balanța, atunci cînd se formulau consecințele războiului mondial. O altă experiență a cataclismului militar mondial era studiată și analizată de către cei care, peste o perioadă, vor inspira o nouă formă a războiului mondial — războiul rece. S-a constatat că investirea surselor financiare în război este cea mai profitabilă din toate investițiile posibile. Mai ales dacă oficiul tău este detașat de teatrul acțiunilor militare prin imensitatea Oceanului Atlantic.

Totodată, distrugerile și tulburările în economia țărilor europene au permis introducerea unei noi forme de control și influență mondială. «Domnul dolar» trebuia să devină principala valută mondială, proces care a și fost inițiat în 1944 la Bretton Woods. Unica țară din lume care nu a intrat în noul sistem al dictatului dolarului a fost Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

Războiul alimentează război

Anume în această perioadă fatidică, plină de tristețe și speranță, scriitorul sovietic, poetul de război, autorul renumitului «Așteaptă-mă», coordonatorul militar al Ziarului «Steaua Roșie», Konstantin Simonov a publicat în Revista «Steaua» piesa «Chestiunea rusească».

Conștientizarea amară a unui om care a trecut prin cel mai aprig război (Simonov anume că a trecut prin acest război — aflîndu-se practic tot timpul în deplasări militare și în prima linie), că se șterge grosolan spiritul coalizării și perspectiva edificării unei lumi fără război și dictatura oligarhiei militar-industriale.

…Lumea de după război este condiționată și pentru foștii aliați ai URSS în coaliția antihitleristă — această perioadă a fost doar un preludiu înaintea unui nou război, războiul rece. De altfel, putea să se producă și un război nuclear. Băieții care au primit «bastonul nuclear împotriva rușilor» aveau asemenea planuri...

Dar nu s-a produs pentru că URSS, în regim de urgență, s-a asigurat cu propria bombă atomică. Între timp, pe lîngă toate, «proiectul atomic» a consolidat promovarea militară în eșaloanele superioare ale puterii SUA. Premierul britanic Churchill abia schița renumitul și tristul său discurs din Fulton, care a pus începuturile epocii cortinelor de fier, iar pe jăraticul războiului mondial se întrezărea, deja, o altă catastrofă globală. Pojarul nuclear apocaliptic. De altfel, pentru domnii care obțin supraprofit din război, «pojarul apocaliptic» nu este decît o figură de stil.

Da, întotdeauna, a fost profitabil de a investi surse financiare în război. Ca și în tristele cruciade medievale, ca și în «Invazia teutonilor în Est», ca și în cucerirea Indiei și supunerii Chinei în războiul opiumului.

«Războiul alimentează război» — renumitul și norocosul aventurier al timpurilor «Războiului de 30 de ani» în Europa secolului XVII, mareșalul Wallenstein a descoperit un adevăr despre care nu vor să-și amintească mai marii lumii. Nu iubesc să-și amintească, dar îl respectă cu strictețe deja de secole...

Subiectul piesei «Chestiunea rusească» este simplu și construit publicistic. În centrul compoziției se regăsesc suferințele sufletești ale jurnalistului american, care, recent, a fost corespondent militar pe front în Rusia îndepărtată. În contextul împrejurărilor și circumstanțelor el este pus în fața unei alegeri: or apără onoarea tovarășilor săi de arme, or îi defaimă în schimbul unor sume mari de bani și devine subiectul războiului informațional împotriva rușilor. Dacă un «rău mondial» este distrus trebuie de găsit un altul pentru justificarea unui nou război, a unei curse de înarmare, discordiei și confruntărilor. Și acest «rău» a fost deja determinat — rușii, Rusia, URSS.

«Nebunie post-război?» El (eroul principal al piesei — Aut.) credea că din ziua semnării acordului de pace, peste tot în lume vor zbura porumbeii și vor înflori rozele. Iar lumea a rămas la fel... faptele frumoase încep doar cu 100 de dolari! S-a întîmplat ceva cu mine sau cu America? Ce s-a întîmplat? Tu ai văzut ce înseamnă război, iar ea nu a văzut. Și de aceea aveți viziuni diferite asupra viitorului. Asta e».

Așa medita eroul principal al piesei — participant pe front, un băiat simplu din provinciile americane — un asemenea american de care a văzut destui Konstantin Simonov în anii de război la Murmansk printre instructorii care instruiau soldații și ofițerii Armatei Sovietice să lucreze cu tehnica militară americană, livrată în bază de lend-lease.

Din păcate, vremea lui Roosevelt s-a scurs rapid în uitare. În acea perioadă, Harry Truman — «președintele extraordinar» al SUA, vedea în ruși doar concurenți și potențiali dușmani într-un nou conflict mondial. Pentru ca punctul de vedere a lui Truman să fie acceptat de opinia publică în SUA, este nevoie de mărturiile autoritare ale oamenilor care «cunosc Rusia din interior».

«Rușii vor un nou război. Rușii, în esența lor, după natura lor sînt agresivi, neprietenoși, neindependenți, primitivi» — iată acesta era portretul colectiv al țării care a îndurat cele mai grele încercări din istoria omenirii și a arborat Stindardul Victoriei asupra Reichstag-ului înfrînt. Anume acest portret urma să fie creat, în seria lucrărilor sale, de către eroul piesei «Chestiunea rusească».

Patronul său, magnatul media și admiratorul secret a lui Mussolini și Hitler, promițîndu-i beneficii consistente jurnalistului de război, este pe cît se poate de sincer: «Eu am pentru ruși programul minimum. Cinci-șase ani să-i ținem sub amenințarea războiului, să nu le permitem să-și revină, după care să le cerem doar trei lucruri: libertatea de piață exclusivă pentru noi, anularea monopolului comerțului extern și concesii majore în favoarea noastră. În rest, pot să rămînă deocamdată comuniști — asta este treaba lor personală».

În acea perioadă, în 1947, în cadrul unei conferințe de presă în Occident, Simonov a întrebat ce la șocat neplăcut în ultima perioadă. «Picioarele puturoase ale CIA în toată lumea!», așa a răspuns autorul piesei «Chestiunea rusească».

Cu prețul nenorocirilor și suferințelor

Astăzi, în anul 2017, «Chestiunea rusească» este la fel de actuală ca și atunci în 1947. La fel de actuale sînt și «Picioarele puturoase ale CIA» și a serviciilor secrete ale altor țări din «Occidentul colectiv pro-atlantic», care au bătătorit cărări confortabile pentru terorismul radical mondial și au semănat haos și distrugeri de rînd cu fluxurile de milioane de migranți.

Din nou himera rusofobiei și demonizării Rusiei se ridică în toată splendoarea sa în presa mondială controlată de oligarhia lumii. Oare de ce? Răspunsul este simplu: există un anumit program-minimum asemănător cu cel pe care l-a arătat Simonov în piesa «Chestiunea rusească». La timpul său, acest program a funcționat în vederea distrugerii URSS. Astăzi — pentru distrugerea Rusiei, anihilarea ei ca și jucător geopolitic mondial.

Tradiția, de altfel, nu este nouă. De fiecare dată cînd elitele occidentale se confruntau cu conștientizarea apropierii unei crizei interne și pericolului pierderii mandatului acoliților lor din eșaloanele superioare ale puterii, din cuferele vechi și prăfuite se scoteau conservele vremurilor de odinioară despre «tătarii ruși», «ursul feroce hiperborean» și «amenințarea rusă la adresa civilizației occidentale». De fiecare dată, aceste campanii antisovietice și mai apoi anti-ruse au avut rol de preludiu înaintea marilor războaie și cataclismelor globale.

«Chestiunea rusească» a fost creată ca și alternativa colaborării și excluderii războiului din practica relațiilor internaționale. Anume cei care «au alimentat războiul de dragul războiului» pe parcursul secolelor și au fost principalii ideologi ai campaniilor rusofobe, implicînd în această afacere bine plătită adevărați maeștri în «arta» provocării și înscenării — de la Astolphe-Louis-Léonor, Marquis de Custine pînă la Zbigniew Brzeziński. Cu toții au reușit de minune în această afacere, provocînd lumii destule nenorociri și suferințe...