Mai 1945. Lecțiile istoriei

În memoria evenimentelor mărețe, a eroilor și moștenirii lor. În făurirea și confirmarea celei mai importante și mărețe lecții istorice pe care nimeni n-o poate anula !

În mai 1945 a fost pus punctul victorios în cea mai crîncenă și sîngeroasă luptă cu răul mondial – fascismul hitlerist. Victorios, însă, așa cum arată istoria ultimilor ani, nu și definitiv. Mizantropia și tendința de a stabili o ”nouă ordine mondială” mai trăiesc încă. Și asta cere de la noi, de la moștenitorii învingătorilor, o abordare nouă și principial responsabilă pentru păstrarea memoriei istorice și materializarea acesteia în fapte concrete.

Să ne aducem aminte cum au evoluat evenimentele acelor zile, cînd a fost trasată linia prăbușirii raționale și inevitabile a mașinii militar-politice orientată monstruos și agresiv spre război și distrugere a milioane de oameni în țările ocupate de regimul hitlerist.  

Capitularea necondiționată

Pe 2 mai, garnizoana Berlinului a capitulat. La Moscova, luarea Berlinului a fost marcată cu saluturi de artilerie – 24 de salve din 324 de unități. Pierderile trupelor sovietice în operația Berlin au fost de 352 de mii de persoane ucise și rănite. Pe 8 mai, la Berlin, sub președinția mareșalului Jukov, a avut loc semnarea festivă a actului cu privire la capitularea necondiționată a Germaniei. De partea germană, actul a fost semnat de reprezentanții trupelor terestre, aeriene și marine: feldmareșalul Keitel, generalul aviației și aviație Stumpff  și amiralul Friedeburg. De partea Uniunii Sovietice – mareșalul Jukov. De partea Angliei și SUA – mareșalul principal al aviației Tedder. În calitate de martori au asistat comandantul forțelor aeriene strategice ale SUA, generalul Spaatz și generalul de Lattre de Tassigny. Pe 24 iunie 1945, în cinstea victoriei asupra Germaniei hitleriste, pe Piața Roșie din Moscova, s-a desfășurat Parada Victoriei triumfătoare.  Comandantul paradei a fost mareșalul Rokossovski, iar mareșalul Jukov salutat-o.  

Conform deciziei Conferinței de la Ialta

După capitularea necondiționată a Germaniei, guvernele  URSS, SUA, Marii Britanii și Franței au declarat că-și asumă puterea supremă în Germania. În conformitate cu decizia Conferinței de la Ialta, teritoriul Germaniei a fost împărțit în patru zone: sovietică, britanică, americană și franceză.  În fiecare din cele patru zone puterea era executată de comandanții supremi ai trupelor aliate. Puterea supremă a puterilor aliate în Germania era asigurată de Consiliul de Control din care făceau parte patru comandanți supremi. Consiliul își adopta deciziile în baza unanimității tuturor celor patru puteri. Berlinul, care se afla pe teritoriul zonei sovietice, de asemenea, a fost împărțit în patru sectoare, aflate sub controlul trupelor celor patru puteri. Administrarea Berlinului a fost pusă pe seama comandamentului interaliat ce întrunea patru comandanți: din partea URSS; SUA, Angliei și Franței.

Ordinea mondială echitabilă

În 1945, lumea de după război era plină de iluzii și speranțe.  Cei care și-au vărsat sîngele pe fronturi în numele victoriei comune asupra dușmanului crunt și bine înarmat, erau absolut convinși că victimele și distrugerile irecuperabile vor servi drept lecții pentru viitoarele generații, iar marele puteri, în baza ideii  de colaborare a Națiunilor Unite, vor aproba o ordine mondială echitabilă și solidă, care să excludă războiul din practica relațiilor internaționale.

Dar ce să mai vorbim despre soldații și ofițerii de rînd din armatele aliaților, iată ce spunea însuși Churchill în adresarea sa către poporul Marii Britanii:

”Nu există niciun motiv de a ascunde de popor faptul, anunțat nouă de către generalul Eisenhower, cu privire la semnarea capitulării necondiționate, de asemenea, nu există motive care să nu ne permită să sărbătorim astăzi și mîine Victoria în Europa. Astăzi, probabil, ne vom gîndi mai mult la noi. Iar mîine, trebuie să le dăm ceea ce li se cuvine tovarășilor ruși, eroismul cărora pe cîmpul de luptă a fost cea mai importantă componentă în victoria noastră comună. În acest fel, războiul cu Germania ajunge la final. […] Practic toată lumea s-a unit în lupta contra răului învins astăzi. Inimile tuturor oamenilor de pe insula noastră și din tot Imperiul Britanic sînt pline de mulțumire pentru aliații noștri măreți.

Lecțiile istoriei nu au fost învățate?

Cuvinte, cuvinte ! Bune cuvinte. Dar, din păcate ! Din păcate, încă de pe atunci, politicienii vorbeau una, dar presupuneau altceva. Concurența în sfera geopolitică, tendința de stabili anumite standarde ”de tipul democrației occidentale”, l-au determinat pe Churchill ca peste mai puțin de un an de zile, să rostească renumitul său discurs de la Fulton, în care cel mai puțin s-a vorbit despre colaborare, iar în capul mesei a stat concepția de confruntare și izolare a Uniunii Sovietice și puterii sale neobișnuit de sporite, inclusiv, armate.

Cu toate acestea, istoria făurește propria sa judecată și le dă după merit tuturor celor care și-au lăsat amprenta în evenimentele ce au format imaginea  epocii.  

În mod paradoxal, în cei 70 de ani care au trecut din acel mai 1945, nu au fost asimilate. Mai mult decît atît, în țările dezvoltate și care se numesc democratice, în mare parte aceste lecții au fost respinse, calomniate și distorsionate.


Cine este împotriva dialogului?

Contradicțiile realității istorice contemporane au născut un rău nou, apropo, în mare măsură promovat ca și instrument de creare a valurilor haosului dirijat în țările și regiunile lumii – jihadismul radical.  

Așa cum a mai fost în anii 20-30 ai secolului XX, cînd un grup mic de demagogi, antisemiți și cu tendința spre terorismul politic – ”amatori de bere și hamburgeri” germani era alimentat și sponsorizat de marele capital din Europa și SUA – în contragreutatea valului comunist – așa și astăzi, oligarhia mondială, corporațiile transnaționale, prin intermediul serviciilor speciale dădăcesc tacit și, uneori, destul de stîngaci enclavele militare, unde se stabilește ordinea obscurantistă a terorii și execuțiilor, purificării pe criterii de rasă și credință.

Le dădăcesc cu un singur scop – pentru a nu permite dialogul mondial al popoarelor și contactele întru binele umanității. Or, această bunăstare înseamnă confirmarea colaborării și noilor ordini sociale în divizarea mondială a muncii, păstrarea bogățiilor naturale ale planetei și sarcinii mărețe a omenirii – exploatarea spațiului cosmic și ieșirea din Sistemul Solar.

Aceste scopuri nobile și mărețe, chiar dacă nu au fost vizibile, au stat la baza acțiunilor acelor eroi, care, în mai 1945, au devastat sistemul hitlerist a robiei mondiale. Astăzi este numai bine să reamintim despre aceste evenimente mărețe, eroii și moștenirea lor. Să reamintim și să confirmăm ca și lecție veșnică consecințele acelor evenimente, memoria despre care nu o poate distruge nimeni.

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно