Maxim Gorki — scriitor mereu actual

Pe 28 martie 1868, a venit pe lume omul care grație talentului său, perseverenței sale și abilității rare de a vedea lucrurile diferit, chiar și în timpul vieții sale a fost numit «Prevestitorul Revoluției»

Astăzi, din păcate, la noi în Moldova, dar și în Rusia, 150 de ani de la nașterea poetului se marchează fără fanfare sonore și în lipsa mulțimii de cititori. Totodată, în preajma Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917, popularitatea lui Gorki în Rusia, dar și în Europa, era fenomenală. Publicul cunoștea aproape că pe de rost operele sale. Cei mai buni intelectuali ai lumii considerau o onoare să discute cu scriitorul, care, după moartea lui Tolstoi, a luat pe bună dreptate, în mîinile sale, stindardul literaturii ruse mărețe.

Gorki a ieșit din mediul raznocinților. Crescut printre oameni de rînd, fiind băiat deja cultivat, încă din copilărie era impresionat de viața post-reformă din Rusia de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Ținutul Volgăi, industriașii ce îmbogățeau în ritm alert — deținătorii unor averi imense și, în același timp, sărăcia oamenilor de rînd, viața de rob a burlacilor — toate acestea au stat la baza primelor experiențe literare ale lui Gorki.

La fel ca și majoritatea absolută a intelectualității ruse el era orientat împotriva monarhiei. După evenimentele din 9 ianuarie 1905 — deschiderea focurilor de armă împotriva demonstrației pașnice a muncitorilor din Peterburg, viu și emoțional descrise de Gorki în eseul cu aceeași denumire, se pare că a devenit clar pentru toți oamenii raționali din Rusia: monarhia este condamnată.

Gorki a făcut multe pentru mișcarea muncitorească, el era prieten cu liderii structurilor revoluționare a politicii ruse. Colecta surse pentru partidul bolșevicilor, deși, deja de pe atunci, polemiza acerb cu Lenin în interpretarea chestiunilor legate de necesitatea violențelor revoluționare pentru depășirea rezistenței «orînduirii veche».

Gorki este unul dintre puținii scriitori a vremurilor sale care a lansat un protest publicistic împotriva declanșării Primului Război Mondial. Ne fiind un estet și teatral din firea sa, el a devenit unul dintre cei mai buni dramaturgi ai Rusiei, arătînd fățiș splendoarea monarhică umflată în piesa «La fund». Umanismul și credința în oameni — care merită o soartă mai bună — este poziția de autor a lui Gorki, exprimată în cuvintele devenite aforism și rostite de un personaj al piesei: «Om — asta sună cu mîndrie!».

Revoluția anului 1917. Contrarevoluție, sabotaj, foame, necesitatea unor noi măsuri represive pentru suprimarea insurgenților, banditismului și anarhiei absolute, au generat în sufletul lui Gorki o contradicție acerbă de sentimente. Pe de o parte, el este autorul romanului proletar «Mama», prietenul și părtașul lui Lenin, iar pe de altă parte — un inteligent în reflecții, devastat de ororile realității obiective.

Neliniștea lui Gorki în acea perioadă este evidentă. Ba scrie scrisori de protest în adresa Sovietului Comisarilor Norodnici, ba venea cu regularitate la CEKA, personal la Dzerjinski și cerea eliberarea din arest a unor sau altor persoane pe care-i cunoștea personal. Din păcate, mulți dintre cei pentru care se «ruga» Alexei Maximovici erau contrarevoluționari radicali, participanți la comploturi împotriva Puterii Sovietice.

Așa cum scria însuși Gorki mult mai tîrziu, «Felix Edmundovici (Dzerjinski — nota red.) se văicăra sincer că trebuie de recurs la măsuri extreme». «Cînd va dispărea necesitatea executărilor, Alexei Maximovici, eu voi fi cel mai fericit om de pe pămînt!», îi răspundea Dzerjinski lui Gorki. Gorki suferea enorm pentru faptul că pe pămîntul rus noul crește pe sînge și violență reciprocă nestăpînită.

Pentru că nu a rezistat tensiunilor, pleacă peste hotare. De altfel, fiind chiar și rupt de Patrie, Gorki urmărește cu atenție ceea ce se întîmplă în spațiul URSS creat prin voința a milioane de oameni. Alexei Maximovici împărtășește poziția civică a lui Alexei Tolstoi, care a rupt cu mlaștina emigratoare radical-ireconciliabilă a anti-sovietismului și a revenit triumfător la Moscova.

Însuși Maiakovski, căruia încă în anii pre-revoluție, Gorki i-a spus: «Volodea, sînteți un geniu!», după ce a citit poemul «Norul în pantaloni», scrie o scrisoare deschisă prin care îndeamnă marele scriitor al conteporanietății să revină acasă, acolo unde se naște o mare putere a muncitorilor și țăranilor. Iar Gorki, uitînd de supărări, revine în URSS.

El este șocat de amploarea schimbărilor. În perioada în care s-a plimbat pe litoralul Adriaticii, în țară a crescut o nouă generație. O generație care nu purta sechelele vechiului regim. Un nou mediu de scriitori, o nouă cultură teatrală. Vechiul său prieten, fondatorul MHAT-ului din Moscova, Konstantin Stanislavski servește cu adevăr și credință cauzei formării culturii sovietice. Gorki este solicitat și necesar. Penița lui genială de publicist a contribuit, în mare parte, la sporirea entuziasmului social, eroismelor muncii marilor edificări.

Întîlnirile scriitorului cu comsomoliștii, muncitorii uzinelor — au fost adevărate lecții de patriotism și înțelepciune. Putem spune cu îndrăzneală că Alexei Maximovici a fost inspiratorul pieții industriale, care a permis URSS-ului să reziste în fața mașinii războinice hitleriste și nu doar să reziste, ci să o și distrugă, dăruind omenirii dimineața speranței fără crematorii și camere de gaz.

În toiul perioadei gorbacioviste, în acea perioadă post-perestroikă, cînd se distrugeau bazele și se rupeau legăturile, viața și creația lui Gorki a fost supusă unei torturi sofisticate, unei revizii detaliate liberal-democrate.

În mod special, sau băgat în viața intimă a scriitorului. A fost acuzat de destrăbălare sexuală, de subminarea normelor morale, de alcoolism și demență. L-au acuzat de supunere în fața lui Stalin. Numai ce nu s-a inventat. A apărut chiar și o nouă versiune conspirativă a morții scriitorului...

Dar iată că s-au limpezit apele, iar Gorki este actual. Operele lui Gorki sunt teatralizate și ecranizate. El este citat, iar eseurile sale prezintă fapte ce explică creșterea sentimentelor revoluționare din 1917.

Însă, ticăloșii literari sînt de neliniștit. Toată această mizerie «despre Gorki și viața lui personală», mai plutește și astăzi, uneori, ca o bulă tulbure de săpun. Cu toate acestea nu au reușit să-l submineze și devalorizeze pe Gorki. Sînt mult prea mărunți cei care au atentat și mai atentează la gigantul literaturii ruse. Contribuția lui Gorki în cultura mondială este incontestabilă. Contribuția marelui umanist — a unui adevărat iubitor de oameni.

Pentru noi, însă, urmașii marxism-leninismului, Gorki ne este scump prin moștenirea sa. El este prețios, în primul rînd, prin faptul că anume Gorki, primul printre scriitorii vremurilor sale, a văzut cel de-al nouălea val al Marii Revoluții Ruse care se apropia.

Și l-a văzut, fără îndoială, pentru că anume el, Alexei Maximovici a fost nimeni altul decît adevăratul Prevestitor.

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно