Jocurile puse la cale,
decenii la rînd, de CIA au făcut ca, astăzi, teroriştii să se simtă în măsură să decidă soarta omenirii
Peste
două săptămîni, la 25 decembrie, se împlinesc 36 de ani din ziua introducerii contingentului limitat de trupe sovietice în Afganistan. Însă, numai în ultimii ani, filă cu filă sunt descoperite relaţiile
cauze — efect ale acelui război, care, pentru mulţi, este un exemplu de sincer
internaţionalism şi fraternitate între popoarele sovietic şi afgan. Pentru alţii — un argument împotriva primului stat socialist din lume — URSS.
Mai devreme
sau mai tîrziu, toate tainele devin cunoscute. Este doar o chestiune de timp.
Iată că şi lucrul murdar al principalei Agenţii de informaţii americane — CIA,
care, în anii 80 ai secolului trecut, înarma sistematic teroriştii jihadişti, a
devenit un fapt cunoscut de toată lumea.
Argumentele ideologului
Studiind ani la rînd fenomenul
activităţii serviciilor secrete americane speciale, în cartea sa «Adevărata
istorie a CIA», jurnalistul Tim Vader nu a lăsat loc de dubii în legătură cu
faptul că anume agenţii CIA au contribuit, în anii 80 ai secolului trecut, la
formarea forţei jihadiste puternice în Afganistan. În lupta geopolitică împotriva
URSS, CIA nu se limita la tot felul de consideraţii morale. Tim Vader indică
asupra faptului că, deja, din ianuarie 1980, prin participarea nemijlocită a
agenţilor CIA în Pakistan, se implementa un program amplu de înarmare a
jihadiştilor implacabili.
Îl repetă pe Vader şi «veteranul
războiului rece», binecunoscutul «şoim al americanismului» - Zbigniew
Brzezinski: «Pe 3 iulie 1979, preşedintele Carter a semnat prima directivă
despre acordarea ajutorului secret protivnicilor regimului pro-sovietic de la Cabul. În aceeaşi zi, i-am
scris o notă de raport în care am explicat că, în opinia mea, acest ajutor va
duce la implicare armată a Sovietelor… Noi nu i-am determinat pe ruşi să
intervină, însă, conştient, am sporit această probabilitate».
În continuare, răspunzînd la întrebarea
dacă nu regretă, astăzi, că el personal împreună cu SUA, au contribuit la crearea
fundamentalismului islamist, prin înarmarea şi consultarea viitorilor
terorişti, Brzezinski menţionează: «Ce este mult mai important pentru istoria
mondială? Talibanul sau prăbuşirea imperiului sovietic? Cîţiva islamişti
răzvrătiţi sau eliberarea Europei Centrale şi sfîrşitul războiului rece?».
Aceste cuvinte ce aparţin unui
ideolog de frunte ai politicii externe ale SUA din secolul trecut, confirmă
teoria că anume CIA a fost catalizatorul războiului pe pămîntul afgan din anul
1979. Un război care a precedat apariţia reţelei Al-Qaida şi aşa numitei DAEŞ.
Confesiunea expertului
«Eu am fost primul conducător al
departamentului CIA care a fost trimis vreodată peste hotare cu asemenea
cuvinte minunate de rămas bun: «Mergeţi şi ucideţi soldaţii sovietici!» —
relatează cu mîndrie în paginile cărţii lui Howard Hart, rezidentul CIA în
Pakistan în acea perioadă. «Mi-a plăcut. Îi ucideam unul cîte unul. A fost o
adevărată campanie teroristă», conchide fostul rezidentul al CIA în Pakistan.
Mărturiile
unui funcţionar atît de sus pus în regiune, chiar dacă şi în trecut,
demonstrează faptul că, de la bun început, confruntările din Afganistan au fost stimulate artificial ideologic
şi financiar de către serviciile speciale americane şi Arabia Saudită. În carte
se relatează şi despre felul patriotic şi cu multă simpatie pentru «luptătorii împotriva
regimului procomunist de la
Cabul», în care CIA a încurajat gruparea radicală Al-Gama'a
al-Islamiyya din care făceau parte mii de mercenari saudiţi şi africani înarmaţi
pînă în dinţi, conduşi de fanaticul şeih nemilos «Orbul» — tot el, Omar Abdel
Rahman. Mai tîrziu, pentru merite în războiul împotriva soldaţilor sovietici pe
pămîntul afgan, acest luptător înflăcărat împotriva comunismului în Afganistan,
cu ajutorul CIA a primit viză şi loc de trai permanent în SUA. Şi nu oriunde,
ci chiar în New-York!
Aici,
«Orbul» a construit o reţea teroristă, deja, împotriva foştilor binefăcători.
Pe 25 ianuarie 1993, anume la ordinul lui, un terorist pakistanez a împuşcat,
chiar la poarta sediului CIA din Langley, mai mulţi angajaţi ai instituţiei în
timp ce aceştia se grăbeau să ajungă la muncă. Ulterior, acelaşi fruntaş al
terorii a încercat să arunce în aer unul dintre turnurile gemene ale Centrului
Comercial Internaţional. Însă, acest atentat nu a avut efectul scontat. Peste
opt ani, la 11 septembrie 2001, discipolul său — Osama Ben Laden a realizat
acest plan pînă la capăt. Turnurile gemene au fost atacate din aer şi s-au
prăbuşit demonstrînd lumii întregi un nou exemplu apocaliptic al secolului XXI.
Concluzia logică
Încă la sfîrşitul anilor 80 ai
secolului trecut, CIA oferea sprijin sporit activităţilor lui Osama Ben Laden
pentru formarea frontului extins de luptă împotriva prezenţei sovietice în
Afganistan. Atunci nimeni nu s-a învrednicit să colecteze toate informaţiile
despre planurile acestui lider fanatic al jihadiştilor. Miopia serviciilor
secrete ale super puterii mondiale, pur şi simplu, şochează. Atunci, însă, cînd
lucrurile au devenit clare, era, deja, mult prea tîrziu. Osama Ben Laden
declarase, deja, război terorist împotriva Americii.
Ulterior, a
urmat introducerea trupelor SUA şi NATO în Afganistan şi decenii de confruntări ale acestor forţe armate cu talibanii,
după care — cu neojihadiştii. Şi dacă trupele sovietice au nimicit cu succes
toate nodurile duşmănoase pe toate direcţiile şi în orice circumstanţe,
americanii se limitau la incursiuni din taberele bine fortificate.
Toate aceste jocuri au dus la
faptul că, astăzi, teroriştii aproape că se cred arbitrii sorţii umanităţii.
Consecinţa logică a activităţii CIA a făcut din toată lumea un pericol pentru
viaţa omului indiferent unde s-ar afla. Ce urmează? Din păcate, cartea lui Tim
Vader nu răspunde la această întrebare.
Mihail Lupașco
скачать dle 10.6фильмы бесплатно