Ivan-moldovean, actor de teatru şi de film la Moscova

«De mai mulţi ani, Ivan al nostru este artist la MHAT-ulc ondus de Tatiana Doronina, pe lîngă asta mai este şi actor de film şi de televiziune. Cum să nu ne mîndrim cu el? Şi el se mîndreşte cu rădăcinile lui din Moldova».

 

Mai înainte, nu bănuiam că în satul nostru numele de familie Schiţan îl poartă atît de puţini oameni. (Cei mai mulţi, poartă numele Moţpan, unul dintre care, la timpul său, a fost speaker al Parlamentului Moldovei şi, după cum spun ţăranii de pe la noi, cînd preşedintelui i s-a întîmplat odată să zboare cu avionul peste hotare, a făcut un cerc deasupra faimoasei «cîrme a puterii». O fi avînd şi acum bătături la mîini).

Pe cînd Schiţanii de la Selişte nu s-au deosebit prin nimic de alţi oameni din sat. Şi rar cine ştie că e nevoie doat să navighezi un pic prin Internet în căutarea numelui Ivan Schiţan şi poţi găsi titluri de filme în care joacă acest bărbat provenit din neamul Schiţanilor.

Pe o cruce din cimitirul nostru poţi citi următoarea inscripţie: «Aici odihneşte roaba lşui Dumnezeu Salomeea Schiţan». O întreb pe consăteanca Pelagheia Ibriciuc, care le ştie pe toate, cine a fost femeia din acest mormînt.

— Ţin minte că îi ziceam cu toţii mătuşa Manea.Nimeni nu ştia că ea are un nume atît de ciudat. Iar eu am îndrăznit odată să întreb de preotul nostru ce înseamnă acest nume. Preotul a zîmbit şi mi-a spus că Salomeea se numea cea din a cărei pricină i-a fost tăiat capul lui Ioan Botezătorul. Şi atunci am răsfoit Biblia şi am căutat ce scrie acolo mai multe despre asta. Fata era fiica Irodiadei, care trăia în afara legii cu regele iudeu Irod Antipa, fratele soţului ei răposat. Ioan Botezătorul i-a ponosit de multe ori în faţa oamenilor, spunînd că, trăind împreună, ei încalcă legea lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că Irodiada nu avea ochi să-l vadă şi îl ura. Iar Antipa l-a întemniţat. Şi iată căl într-o seară, fiică-se, adică Salomeea, a dansat foarte frumos la un ospăţ dat de rege în ziua sa de naştere, veselindu-i pe oaspeţii lui. Tatăl ei vitreg, încîntat şi el de dans, i-a zis că-i poate cere orice vrea. Şi atunci maică-sa i-a şoptit fetei să-i ceară capul lui Ioan Borezătorul. Şi regele a trimis după dînsul în temniţă şi i l-au adus chiar atunci pe o tavă de argint.

Adică, poţi să zici că a cerut capul lui Ioan Botezătorul nu Salomeea, da mama ei, pe cînd de rău a rămas să fie pomenită anume Salomeea».

—Ai o memorie de invidiat, Pelagheia!

— Beau mai puţin decît voi, bărbaţii, şi doar numai vin de casă, niciodată nu beau rachiu. Iată de ce am bună ţinere de minte. Dacă vrei să mai afli ceva despre mătuşa Salomeea de la Selişte, adică despre mătuşa Manea, pot să-ţi spun că a avut cinci feciori. Şi nici la unul nu i-a pus nume din Biblie.

Le-a pus nume de-ale noastre: Vanea, Stepan, Fedea, Ghiţă şi Vasile.

—Poate ea nici nu ştia istoria din Biblie despre Salomeea.

— Poate că n-o ştia, da poate o fi întrebat-o vreodată pe maică-sa de ce i-a dat numeled pe care i l-a dat. Vrei să mai ştii ceva despre dînsa? În 1949, familia ei a fost deportată în Siberia. Acolo Manea şi-a întîlnit ursitul, îi zice Ştefan Schiţan, de pe undeva de la sudul Moldovei. Şi cînd le-au dat drumul acasă, l-a adus în satul nostru. Uite-aşa au apărut pe la noi Schiţanii şi astăzi nimeni nu ar spune că-s veniţi de prin alte părţi.

Cînd eu însumi m-am aşezat cu traiul în satul Selişte din raionul Nisporeni, bătrînii Schiţani mai erau în viaţă. Dar nu i-am cunoscut personal.Cumosc casa lor, înconjurată de o livadă, care se află destul de departe de strada centrală a satului şi în care acum trăieşte fiul lor mai mic, Vasile, meşter în ale cizmăriei. Mai sus, în fostul centru al satului, trăieşte Ivan, şi el cu mîini de aur, doar că ocupaţia lui e alta: repară motoare de maşini. I se adresează după ajutor mai ales cei care şi-au cumpărat maşină, dar nu şi «deprinderi de a o repara». Stepan, mai bine zis, Ştefan, şi-a construit casă în partea cea nouă a satului, unde în anii sovietici fiecărui doritor i se dădea un lot de pămînt de şase ari. Toată viaţa sa de pînă acum a fost şofer la maşini de tonaj mare, dar acum nu mai are de lucru, aşa că s-a făcut ţăran, lucrează la pămînt, iar banul îl cîştigă soţia, şi nu acasă, ci, la fel ca şi alte mii de femei de la noi, în Italia. Dar cel mai curios că acest Ştefan Schiţan, fiul lui Ştefan Schiţan, are şi el un fiu pe care tot Ştefan l-a numit.

Cel mai în vîrstă dintre Ştefanii Schiţan a lucrat pînă a se pensioona în colhozul din localitate. A fost un om harnic, conştient de faptul că are obligaţia să-şi întreţină familia. Iar soţia Manea, pe lîngă faptul că mărea familia, în fiecare vară, împreună cu băieţii, umplea ograda cu frunze de tutun, pe care le înşirau pe sfoară şi le uscau întinzăndu-le pe gard. Eu şi pînă acum trăiesc un sentiment de ruşine, amintindu-mi cum nu o dată, urmînd tradiţia, am scris în ziarul raional despre «frunzele aromate» de tutun, care, acum o ştim cu toţii, au zdruncinat sănătatea femeilor şi a copiilor noştri. În schimb, ele completau simţitor bugetul multor familii. Şi mii de ţărani au făcut depuneri considerabile la casele de economii — pentru situaţii grele, pentru bătrîneţe, pentru ultimul drum — doar că, în rezultatul reformelor financiare din 1992, din acestea nu le-a rămas nimic, deoarece o mie de ruble sovietice peste noapte s-au transformat într-un leu moldovenesc, care nu-ţi ajungea să cumperi nici măcar un kilogram de carne (în anii sovietici, kilogramul de carne în magazin costa mai puţin de două ruble...).

Fiodor, fratele de mijloc al Schiţanilor, s-a săturat de mirosul de tutun, de cîştigul mic la volanul tractorului şi a plecat să lucreze în regiunea Gorki (acum Nijni Novgorod), unde s-a şi căsătorit. Şi-au durat casă cu soţia Ana în localitatea Seava din această regiune. Fiind ambii oameni harnici şi trăind în bună înţelegere, şi-au aranjat bine traiul şi au adus pe lume doi fii. Cel mai mare l-a urmat pe tata, adică a devenit om al pămîntului şi a rămas pe aproape de părinţi, pe cînd cel mai mic, pe care l-au numit Ivan, s-a dovedit a fi un talent înnăscut. Iată ce povesteşte despre dînsul chiar mama lui:

— A fost bolnăvicios de mic. Dar creştea un copil foarte vioi, cu nimic nu rămînea în urmă de cei de o vîrstă cu el, însă mai sănătoşi, iar de la un timp a început să-i întreacă în multe. El, cum se spune, s-a pus singur pe sine pe picioare. De mic, a început să frecventeze casa de cultură, era dansator. Cînd vecinii au început să-i zică «artist», avea doar vreo patru ani. Eu, văzînd că-l atrage scena, am început să-l încurajez şi să-l ajut cu ce puteam. Îi compuneam versuri pentru copii ca să le declame la diferite serbări, pe urmă chiar am ajuns să-i scriu şi scenarii de piese pentru copii, pe care el le interpreta ori singur, ori cu vreo grupă pe care o organiza la şcoală. La 16 ani, era cel mai înalt din clasă — a crescut pînă la 187 de centimetri, iar încălţăminte purta măsura 46-47. După ce a absolvit şcoala, s-a dus să înveţe la şcoala teatrală din Nijni Novgorod. Pe urmă s-a dus la institutul care se numea GITIS, unde la început a studiat actoria, iar după aceea şi regia. De mai mulţi ani joacă la MHAT-ul condus de Tatiana Doronina, e actor de film şi de televiziune. Cum să nu ne mîndrim cu el? Bineînţeles, şi el se mîndreşte cu rădăcinile sale din Moldova. Chiar dacă nu prea cunoaşte limba tatălui său. Dar va ajunge s-o înveţe mai bine. La ziua de astăzi îi un om foarte fericit. Are doar 28 de ani, dar a reuşit să facă studii, să-şi întemeieze o familie, să devină tată. Creşte o fiică minunată şi are o soţie care îl ajută în toate. Ce şi-ar putea dori mai mult?!

Iată ce informaţii mai aflăm din fişa personală a lui Ivan Schiţcan de la Teatrul MHAT «M. Gorki»: «A terminat Şcoala Teatrală «E. Evstigneev» din Nijni Novgorod. În trupa teatrului a venit în anul 2010. Este un actor cu o individualitate evidentă, cu un exterior atractiv, care posedă un larg spectru de posibilităţi de expresie — mobilitate interioară, plasticitate, voce profundă. În teatru joacă roluri în spectacolele «Apartamentul Zoicăi», «Vinovaţi fără vină», «Comedienii domnului», «Umiliţi şi ofensaţi», «Sminitul Jourdain», «Întru totul al dumneavoastră, Antoşa Cehonte», «Maestrul şi Margarita», «Pasărea albastră», «Şcoala calomniei», «Romeo şi Julieta», «Hamlet» ş.a.

E suficient de menţionat că regizor al majorităţii din aceste spectacole este chiar Tatiana Doronina, iar spectacolul desprbe Cehov a fost montat de un moldovean, şi anume regizorul de cinema, faimosul Emil Loteanu.

În cinematiografie, avînd astăzi la dispoziţie televiziunea cu o mulţime de canale, Ivan Schiţan poate fi văzut fără nici o problemă, mai ales că a jucat roluri în filme serioase, ca «Extenuaţi de soare-2» («Утомленные солнцем-2») al lui Nichita Mihalcov, în episoade din serialele preferate de mulţi «Curtea cu juraţi: sentinţa definitivă» («Суд присяжных: окончательный вердикт»), «Nu mă minţi» («Не ври мне»), «Un remediu sigur» («Верное средство»), «Drame familiale» («Семейные драмы») şi altele. Simpaticul moldovean cu chip viguros de rus este pe placul multor regizori, iar vara trecută el însuşi a primit licenţă de regizor şi, fără îndoială, va monta spectacole bune, nu-i exclus să facă şi regie cinematografică.

…Eu însumi trăiesc la Selişte doar un sfert de secol. De aceea, atunci cînd am nevoie de vreo informaţie despre oamenii din sat, mă adresez Pelagheii, care, după cum am spus mai sus, le ştie pe toate. Despre urmaşii lui Schiţan, ea, într-adevăr, ştie totul, însă cel care a devenit actor şi acum joacă pe scena celui mai faimos teatru moscovit, ea nu ştie. Televizor are, dar computer — nu. În schimb, are două fiice şi amîndouă sunt surori medicale.

— Dacă spui că pe acest Ivan Schiţan îl poţi găsi pe Internet, am să-i telefonez fiicei Saşa de la Ungheni, las’ să-l caute ea şi după aceea să mi-l arăte şi mie.