Dezbaterile privind schimbarea denumirii limbii de stat în una din comisiile parlamentare părea a fi mai degrabă un vodevil dezgustător
Decizia dacă limba noastră va fi cea română sau va rămîne să fie, cum i se și cuvine, limbă moldovenească, e supusă discuțiilor în diferite comisii parlamentare. De exemplu, o asemenea discuție a avut loc în Comisia pentru cultură(denumirile complete ale comisiilor sînt extrem de lungi, de aceea ne vom limita doar la primul calificativ). Acum i-a venit rîndul s-o facă și Comisiei pentru securitate.
Președintele respectivei comisii, Roman Boțan, s-a manifestat în obișnuitul său repertoriu liberal: problema e clară, vom lua decizia fără a o supune discuțiilor. Iată ce înseamnă plămădeala liberală — aluatul lor demult e aruncat la gunoi, iar pe dînșii, adică pe liberali, asta nu-i sinchisește nici cît de cît. Da nu vă mai grăbiți chiar așa, domnilor liberali, pentru că alți membri ai comisiei ar putea să aibă altă părere! Ceea ce, pînă la urmă, a și demonstrat în fapt procesul de votare, și anume: nu toți membrii comisiei împărtășesc aiuritele idei cu noimă unionistă.
Dar mai întîi trebuia să se ajungă la acest proces de votare. Și nu toți au ajuns. Deputații din partea Partidului Democrat, Evgheni Nichiforciuc și Constantin Țuțu, au părăsit brusc ședința. Domnul Țuțu nu a mai revenit, iar domnul Nichiforciuc s-a întors în sala de ședințe doar după votare.
Așa cum ziceau într-o poveste cinematografică două momîi: «Și ce e principalul? Principalul e că noi nu avem nici o treabă cu asta!». În felul acesta, democrații și-au lăsat spațiu pentru manevre, făcînd lumea să creadă că ei nu sînt din cei ce fac lucruri urîte. Adică, vedeți, nu ne-am dat votul pentru limba română, așa că, dragă popor moldovenesc, n-ai de ce te supăra pe noi. Iar dacă e să luăm în calcul faptul că, în procesul de votare, împotriva limbii române s-a pronunțat transfugul din PCRM, în prezent deputatul democrat Anatol Gorilă, PDM ne înfățișează un tablou pur și simplu ideal. Ceea ce democrații au dorit să facă în această situație, ei, așa cum sînt obișnuiți, au făcut-o cu mîinile altora.
Ce-i drept, fastul a fost un pic știrbit de un alt iuda — Artur Reșetnicov. Dar el întotdeauna a fost un om mărginit, așa încît limba lui întotdeauna o ia înainte, iar gîndurile îi sînt greoaie, ca o buturugă, și n-o ajung in urmă.
Încă aflîndu-se în rîndurile PCRM și fiind deputat din partea lui, Reșetnicov cu spumă la gură le dovedea celor din jur că limba noastră maternă e moldovenească și, în acest sens, variante nu există. Dar la respectiva ședință a comisiei parlamentare el și-a dat votul, totuși, pentru schimbarea denumirii limbii de stat. Probabil, Plahotniuc a decis să nu-l mai instructeze pe holopul său cum să se comporte și l-a lăsat în voia lui — facă ce l-a ajunge capul. Și asta pentru că a fost cumpărat de dînsul nu pentru că ar fi o personalitate sau ar avea careva merite, ci pentru ca numărul celor cumpărați să fie mai mare.
În afară de Artur Reșetnicov, pentru modificarea Constituției și-au dat voturile europenii populari Eugen Carpov și Mihaela Spătaru (că pentru ce altceva a fost creat de domnul Leancă PPEM?) și însuși președintele comisiei. În total: patru contra la trei. Așa că, dacă domnii Nichiforciuc și Țuțu nu ar fi părăsit sala de ședințe, ci ar fi rămas și s-ar fi abținut de la vot, comisia nu ar fi putut da un aviz pozitiv la respectivul proiect de lege. Dar asta la modul conjunctiv, pe care istoria nu-l agreează.
* * *
Comisiile parlamentare, ca un conveier, «aprobă» trădarea limbii materne. Și acest lucru nici nu trebuie să ne mire, odată ce mulți dintre funcționarii sus-puși de la noi demult au renunțat la rădăcinile noastre moldave, în mod supus căzînd de acord cu opinia Bucureștiului că națiune moldovenească ca atare n-a existat și nici nu există.
Cu cîțiva ani în urmă, Senatul român i-a rebotezat pe moldoveni și pe alte etnii mici vorbitoare de limbi de proveniență romană, numindu-i «români de pretutindeni» și, astfel, dintr-o trăsătură de condei, mărindu-și cu o treime numărul compatrioților în lume.
Dar eu personal nu trăiesc nici un sentiment de mîndrie în fața propunerii de a fi unul «de pretutindeni».
Evgheni Tamanțevскачать dle 10.6фильмы бесплатно